Reacţia PAS la decizia de a o exclude pe Marina Tauber din cursa electorală

Reacţia PAS la decizia de a o exclude pe Marina Tauber din cursa electorală

„Într-un stat democratic, toţi actorii electorali trebuie să fie în condiţii egale, folosind resurse permise în limita legii şi orice abateri de la acest principiu trebuie să fie sancţionate exemplar de către instituţiile statului”. Este reacţia Partidului Acţiune şi Solidaritate, la decizia Curţii de Apel Bălţi de a o exclude pe Marina Tauber, candidat al Partidului Şor, din turul doi al alegerilor locale noi de la Bălţi, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o postare pe pagina de Facebook, PAS precizează că „a luat act de decizia instanţei de a anula înregistrarea unui candidat acuzat de încălcarea repetată a legislaţiei electorale şi, ca efect, suspendarea alegerilor pentru primăria municipiului Bălţi”. Şi Sergiu Litvinenco, ministrul justiţiei, a venit cu o reacţie la excluderea Marinei Tauber din cursa electorală de la Bălţi. „Indiferent de cât de mulţi bani ar avea unii indivizi, instituţiile statului trebuie să riposteze în caz că aceştia calcă în picioare legea şi bunul simţ. Mai ales dacă banii sunt furaţi de la acest popor necăjit. Nu pot grupurile de interese sau oligarhice să fie mai puternice decât Statul. Ceea ce am văzut la Bălţi arată că încă avem multe de făcut pentru a ne proteja Statul. Este principala noastră sarcină în cei 4 ani de guvernare – să construim instituţii, să întărim Statul şi să distrugem grupurile criminale, care îi subminează autoritatea”, a scris Sergiu Litvinenco, pe pagina sa de Facebook. La declaraţia Marinei Tauber precum că decizia Curţii de Apel de a o exclude din turul doi al alegerilor locale de la Bălţi ar fi asemenea sfârşitului lumii, Sergiu Litvinenco a replicat:  „Sfârşitul lumii” pentru justiţie? Asta când justiţia sancţionează încălcările flagrante care ţin de finanţarea campaniei electorale şi aplică unica sancţiune prevăzută de lege pentru aceasta? Dar eu cred că este invers. Este „sfârşitul lumii” pentru cei care consideră că totul în ţara aceasta se poate cumpăra pe bani, inclusiv justiţia. Este „sfârşitul lumii” pentru cei care cred că dacă au bani, pot să sfideze regulile stabilite pentru toţi şi să fie deasupra legii. Este „sfârşitul lumii” pentru cei care pe bani mulţi pot angaja avocaţi obraznici, care să ne sfideze şi să ne dea lecţii de moralitate şi dreptate. Aşa cum recunoştea unul din reprezentanţii acestei „lumi”, ei luptă acum pentru libertate. Este adevărat! Ei luptă pentru libertate, fiindcă cu o justiţie funcţională, probabil, urmează să prindă puşcăria!”, a scris mai scris Sergiu Litvinenco pe pagina sa de Facebook. Comisia Electorală Centrală a constatat imposibilitatea de a desfăşura turul doi al alegerilor locale noi în municipiul Bălţi, după ce a luat act de hotărârea Judecătoriei Bălţi şi decizia Curţii de Apel Bălţi cu privire la anularea înregistrării concurentului electoral Marina Tauber, desemnat de Partidul Politic Şor la funcţia de primar în cadrul alegerilor locale noi din municipiul Bălţi. Legislaţia electorală prevede că turul doi al alegerilor se organizează cu doi candidaţi. Reprezentantul Partidului Şor la Comisia Electorală Centrală, Vadim Banaru, a depus recurs la Curtea Supremă de Justiţie, în vederea examinării deciziei de a o exclude pe Marina Tauber, candidata Partidului Şor la funcţia de primar al municipiului Bălţi, din cursa electorală. Totodată, el a precizat că, dacă instanţa supremă nu va da câştig de cauză Marinei Tauber, partidul se va adresa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În opinia lui Vadim Banaru, suspendarea alegerilor locale noi de la Bălţi din data de 5 decembrie sunt „abuzive, ilegale, cu încălcarea dreptului la alegeri libere, a dreptului de a alege şi de a fi ales”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările