O investigaţie de presă recentă a prezentat cu nume şi prenume lista experţilor ruşi care coordonează echipa de campanie a lui Dodon, răspândiţi prin structurile aparatului prezidenţial, echipa guvernamentală şi Partidul Socialiştilor. Altă investigaţie a dezvăluit ce se găsea în telefonul lui Igor Dodon, mesajele şi convorbirile purtate de acesta cu trimişii Moscovei la Chişinău.
 
A văzut toată lumea filmarea în care Dodon primea o pungă cu bani de la Plahotniuc, aceeaşi filmare în care cei doi discutau despre cum trebuie mai bine satisfăcută Moscova în chestiunea transnistreană. Despre parteneriatul lui Dodon cu Plahotniuc din nou s-au scris sute de pagini.
 
Părerea lui Igor Dodon despre România a fost exprimată tranşant de sute de ori. Asta nu l-a împiedicat însă pe Dodon să-şi copieze teza de doctorat din două cărţi publicate la Bucureşti. Uniunea Europeană este pentru Dodon doar o sursă de bani atunci când Moscova nu mai poate achita facturile. Activitatea de ministru al Economiei a lui Dodon a beneficiat de zeci de investigaţii de presă, din păcate nici un procuror nu a citit la timp aceste investigaţii.
 
În esenţă Igor Dodon nu este altceva decât un demagog, un traseist politic care a ajuns în cea mai înaltă funcţie posibilă la Chişinău: aceea de reprezentant al intereselor Federaţiei Ruse la Nistru. Iar ceea ce îşi doreşte Moscova la Nistru este foarte clar: menţinerea prezenţei militare în Transnistria. Detaliile de formă în care este îmbrăcată această prezenţă militară sunt secundare. Reunificare, federalizare, autonomie, statut special – toate denumirile acestea ascund o singură realitate: trupele Federaţiei Ruse rămân la Nistru.
 
Republica Moldova este un stat falimentar, profund disfuncţional, cu o existenţă garantată exclusiv de prezenţa militară rusă. Întreaga clasă politică de la Chişinău a înţeles asta – şi se teme să facă orice mişcare greşită care i-ar atrage soarta Ucrainei sau Georgiei. Frica păzeşte pepenii. Igor Dodon nu este altceva decât un personaj local care ilustrează forţa din spatele permanentei ameninţări ruseşti de la Chişinău. Igor Dodon este o fotografie de care are nevoie Moscova ca să lase impresia că la Chişinău ar exista o guvernare locală. În realitate Igor Dodon nu poate face nici o mişcare în afara scenariului care a fost scris pentru el de experţii ruşi.
 
Dar în acelaşi timp Igor Dodon are nevoie de voturi care să îi legitimeze formal funcţia de reprezentant al Moscovei la Chişinău. Şi aici intră din nou în funcţiune instrumentul fricii: există un segment de populaţie printre cetăţenii Republicii Moldova care se tem de schimbare, se tem de Federaţia Rusă, se tem de noua lume. Nu contează că schimbările şi Federaţia Rusă i-au lovit în plin, că statutul de teritoriu adiacent unei baze militare ruse îi ţine în sărăcie şi subdezvoltare, că tăvălugul noii lumi vine peste ei cu toate consecinţele indiferent că vor sau nu asta. Reacţia acestui segment de populaţie este să închidă ochii în faţa pericolului şi să pretindă că acesta nu există.
 
Între timp Republica Moldova este depopulată, economia locală este practic inexistentă, sistemul bancar a devenit o glumă şi justiţia arată mai rău decât pe vremea fanarioţilor. Toate informaţiile sunt pe masă, toate nelămuririle au fost explicate de zeci de ani. Nu este nimic nou, nu este nici o surpriză.