PSRM va propune CMC trecerea în domeniul public a terenurilor proprietate municipală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fracţiunea Partidului Socialiştilor va propune trecerea în domeniul public a tuturor terenurilor proprietate municipală Consiliului municipal Chişinău, până la aprobarea Planului Urbanistic General. „Ceea ce se află în domeniul public nu mai este pasibil pentru construcţii”, a declarat miercuri, 13 iunie, într-o conferinţă de presă, liderul Fracţiunii PSRM, Ion Ceban, transmite IPN.

Ion Ceban a abordat şi subiectul demolării cinematografului „Gaudeamus”. În opinia sa, municipalitatea ar trebui să iniţieze negocieri cu proprietarul pentru a răscumpăra proprietatea.

„Acest lot poate fi expropriat în vederea construcţiei unui edificiu de sănătate, sport, cultură etc.”, a declarat consilierul municipal. „Propunem alocarea a 15 mln lei pentru iniţierea construcţiei unui centru cultural în acel loc”, a adăugat Ion Ceban.

Proprietarul a iniţiat demolarea cinematografului săptămâna trecută. Lucrările au fost oprite însă la 11 iunie, prin dispoziţia viceprimarului Nistor Grozavu, ca urmare a acţiunilor de protest organizate de un grup de cetăţeni şi a interpelării primarului ales, Andrei Năstase. Edificiul din str. Vasile Alecsandri, 4 este proprietate privată începând cu anul 2004.

Pe 27 februarie 2018, Primăria a eliberat Certificat de Urbanism pentru elaborarea Planului urbanistic zonal pentru terenul dat, pentru amplasarea unui complex rezidenţial.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite