Cred că putem deja să afirmăm că în Republica Moldova au pierit speranţele legate de ieşirea justiţiei de sub control politic şi începerea unui val al luptei împotriva corupţiei prin tragerea la răspundere a tuturor demnitarilor publici care se fac vinovaţi de ilegalităţi comise adesea exclusiv în numele beneficiului personal. Aceste speranţe au fost exprimate atât în dezbaterile politice interne, cât şi în unele care au avut loc în România, după ridicarea imunităţii parlamentare fostului lider PLDM şi prim-ministru Vlad Filat şi arestarea acestuia. Controlată de oamenii lui Vlad Plahotniuc, justiţia din R.M. este în continuare folosită ca o bâtă pentru a da cu ea în oponenţii politici.

Cât despre manifestaţiile de protest care continuă în regim non-stop din septembrie, ele au scăzut mult în intensitate şi importanţă. Partidele de opoziţie PCRM şi PSRM şi-au scos corturile şi oamenii din faţa Parlamentului, iar în ”Orăşelul demnităţii” al Platformei Civice ”Dreptate şi adevăr” mai rămân foarte puţine persoane. Totuşi, acestea se vor mai păstra pentru un timp şi PCDA chiar a anunţat un miting de amploare pentru 29 noiembrie.

Am putut cunoaşte opinii şi declaraţii de la manifestaţiile de protest din Chişinău, în aceste luni, dar şi să particip, pe viu, la protestele de la Bucureşti, în trei seri consecutive. Iniţiate în mod spontan, pe facebook şi alte reţele de socializare, acestea din urmă au avut ca motivaţie coruptibilitatea funcţionarilor publici care autorizează contra cost funcţionarea unor localuri care nu corespund condiţiilor de protecţie în caz de incendiu. Foarte rapid, motivele de nemulţumiri au crescut şi manifestanţii români au început să se poziţioneze împotriva corupţiei în general, una dintre lozincile de bază fiind ”Corupţia ucide”. Incendiul tragic din clubul „Colectiv”, care a luat până acum vieţile a 50 de persoane, a şocat o întreagă naţiune, iar reacţiile autorităţilor prin vocea unora dintre responsabili, a fost văzută ca insuficientă şi chiar în bătaie de joc. Un element paralel între manifestaţiile de la Bucureşti şi cele de la Chişinău a fost afirmarea neîncrederii în toată clasa politică. Însă acesta e şi cel mai greu lucru: să dai jos sau să convingi să plece un grup de oameni şi să-l înlocuieşti cu altul. Mult mai realistă este o asanare a tuturor partidelor politice româneşti prin dispensarea de persoanele corupte şi stabilirea unui mecanism eficient de comunicare cu cetăţenii. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, vom avea manifestaţii repetate şi tot mai numeroase care să ne spună că toate partidele sunt o mizerie şi trebuie dizolvate, deşi în orice fel de democraţie partidele sunt instituţiile politice fundamentale.

La Chişinău, în schimb, nu ne paşte neapărat pericolul unei confruntări reale a poporului cu mediul politic deoarece chiar şi manifestaţiile care se vor „spontane” şi „cetăţeneşti” trădează un anumit grad de organizare care provine din partea unor persoane interesate care stau în penumbră şi trag sforile. Însufleţirea generală de la Bucureşti, oamenii care ştiau în mod clar ce-şi doresc şi cum se pot realiza dorinţele lor, tinerii care scriau lozinci inteligente, manifestanţii care nu se fereau să facă declaraţii pline de sens în faţa camerelor de luat vederi, toate aceste lucruri nu s-au văzut şi la Chişinău, aici domnind o atmosferă de incertitudine şi amorţire intelectuală chiar şi printre partcipanţii la manifestaţiile organizate de Platforma „DA”, ca să nu mai amintensc de cazurile de la protestele PSRM ş PN, pe care sunt sigur că le-a văzut toată lumea deja.

PD-ul la Chişinău şi PNL-ul la Bucureşti ies principalii câştigători de influenţă a acestor perioade de incertitudine. PDM are cea mai numeroasă fracţiune acum, dintre partidele declarate pro-europene, şi va da probabil funcţia viitorului prim-ministru. La Bucureşti, PNL nu dispune de o fracţiune mai mare decât cea a PSD, însă a crescut în sondaje şi la anul are toate şansele să învingă la alegerile parlamentare.

Deşi atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti s-a protestat, revendicările fiind adesea foarte asemănătoare, numai protestatarilor de la Bucureşti le-a reuşit să-l determine pe prim-ministru să demisioneze. Cei de la Chişinău n-au avut nicio implicare în demiterea lui Valeriu Streleţ. Această demisie a fost rodul unor manevre de culise orchestrate de aceiaşi oameni care s-au constituit într-o castă şi dispun de putere discreţionară în Republica Moldova. Oamenii lui Vlad Plahotniuc.   

Cu alte cuvinte, doar protestele de la Bucureşti pot fi numite, „pe bune”, ca atare. Cele de la Chişinău, în realitate nici nu au început încă.