Promo-LEX: Implementarea sistemului mixt începe tardiv şi cu încălcarea legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Implementarea sistemului electoral mixt începe tardiv, cu încălcarea legii şi subminarea independenţei Comisiei pentru constituirea circumscripţiilor uninominale, susţin experţii Asociaţiei Promo-LEX.

Într-o declaraţie, aceştia precizează că Guvernul nu a format Comisia naţională în termenul prevăzut de lege, iar Proiectul de Regulament cu privire la activitatea Comisiei, elaborat de Ministerul Justiţiei, nu prevede componenţa nominală a Comisiei şi durata mandatului acesteia, transmite IPN.

Potrivit autorilor declaraţiei, articolul III al Legii din 20 iulie, prin care a fost schimbat sistemul electoral, obligă Guvernul în termen de 30 zile, care au expirat la 20 august 2017, să formeze Comisia naţională pentru constituirea circumscripţiilor uninominale permanente, iar Cabinetul de Miniştri nu s-a conformat. Totuşi, la 18 august 2017, cu 2 zile înainte de expirarea termenului limită, Ministerul Justiţiei a lansat spre consultări publice un Proiect de Regulament cu privire la activitatea acesteia. Proiectul nu prevede componenţa nominală a Comisiei şi durata mandatului acesteia. În schimb, stabileşte mai multe norme care ţin de competenţa doar a Comisiei înseşi.

Aceasta pentru că modificările la Codul Electoral prevăd că respectiva Comisie va activa în baza propriului regulament aprobat de Guvern. ”Corespunzător, iniţiativa Guvernului de a reglementa activitatea unei comisii care conform legii se prezumă a fi independentă şi care urmează să-şi elaboreze propriul Regulament de activitate care doar tehnic urmează să fie aprobat de Guvern nu înseamnă altceva decât ingerinţă directă în activitatea acestui organ şi intenţie de suprimare a independenţei acesteia”, se spune în documentul Promo-LEX.

Or, Guvernul urma până la 20 august 2017, doar să aprobe componenţa nominală a Comisiei independente şi să stabilească mandatul de activitate a acesteia în timp, cu fixarea termenului în care Comisia creată va propune Guvernului propriul Regulament de activitate. În acelaşi timp, art. 3 al proiectului Regulamentului, care stabileşte aprobarea de către Guvern a componenţei Comisiei, cu cel puţin 14 luni până la data expirării mandatului Parlamentului, la momentul de faţă intră în contradicţie directă cu respectivul articol.

„Reiterăm poziţia Asociaţiei Promo-LEX prin care am indicat că, atribuirea dreptului de constituire a circumscripţiilor electorale uninominale permanente unui organ politic, şi anume Guvernului, care este subordonat majorităţii parlamentare, precum şi neincluderea hotarelor circumscripţiilor uninominale în corpul Codului Electoral este o deficienţă majoră a sistemului electoral mixt aprobat prin Legea nr.154 din 20 iulie 2017. Cu toate acestea, semnalăm şi alte deficienţe ale proiectului de Regulament care urmează a fi luate în calcul de către Comisia creată la etapa elaborării propriului Regulament”, se mai arată în declaraţie.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Legea nr.154 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care în esenţă a fost modificat sistemul electoral prin trecerea de la sistemul proporţional de vot la unul mixt.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite