Promo-LEX: Dreptul la proprietate este încălcat în regiunea transnistreană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123rf.com
FOTO 123rf.com

Locuitorii regiunii transnistrene continuă să se confrunte cu numeroase provocări care ţin de cunoaşterea, înţelegerea şi apărarea drepturilor omului. Printre cele mai încălcate drepturi în regiunea transnistreană sunt cele care prevăd libera circulaţie, educaţia şi proprietatea.

Dreptul la proprietate este puţin cunoscut şi aplicat în regiunea transnistreană, iar garanţii eficiente pentru respectarea şi protecţia acestui drept nu există. Constatările aparţin experţilor Asociaţiei Promo-LEX, citaţi de IPN.

Promo-LEX a observat că incapacitatea protecţiei dreptului de proprietate este mai puternică şi mai evidentă în cadrul aşa-numitelor cauze penale iniţiate de structurile de forţă locale. Într-un caz monitorizat de avocaţii Promo-LEX, „organul de anchetă” din Tiraspol a sechestrat, în mai 2017, autoturismul de marcă Toyota care aparţine cu titlu de proprietate unui bărbat din Chişinău. Sechestrul a fost aplicat în cadrul unei aşa-numite cauze penale deschise în privinţa altei persoane decât proprietarul, care conducea autoturismul în baza unei procuri. 

Deşi bărbatul din Chişinău, proprietarul autoturismului, nu are calitatea de bănuit în aşa-numita cauză penală, maşina acestuia se află în continuare în parcarea miliţiei din Tiraspol, iar „judecătorii” din regiunea transnistreană refuză să-i accepte cererea de recuperare a autoturismului.

În august 2018, după ce a contestat „ordonanţa organului de anchetă” de aplicare a sechestrului arbitrar „instanţa de judecată” a menţinut definitiv aplicarea sechestrului, motivând că „deşi juridic dreptul de proprietate aparţine bărbatului de la Chişinău, în fapt titlul de proprietate aparţine bănuitului”. În acest caz, asociaţia Promo-LEX a constatat că ,,instanţele de judecată” din regiunea transnistreană nu respectă standardele internaţionale privind protecţia proprietăţii, dar nici „legislaţia” locală nu este aplicată corect.

Pavel Cazacu, avocat Promo-LEX, menţionează că sechestrul a fost aplicat de către anchetator. Însă, potrivit standardelor dreptului internaţional, numai o instanţă de judecată, în anumite situaţii excepţionale, poate să intervină în dreptul de proprietate al unei persoane. 

Potrivit Curţii Europene pentru Drepturile Omului, ,,sistemul judiciar” din regiunea transnistreană nu reflectă o tradiţie juridică compatibilă cu Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. În aceste condiţii, aplicarea sechestrului de către o „instanţă de judecată” locală reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului de proprietate, deoarece aceste „instanţe judecătoreşti” nu reprezintă „un tribunal stabilit prin lege”. Împuternicirea ,,organului de anchetă”, de aplicarea a sechestrului, organ care nu face parte din „sistemul judiciar”, arată cât de flagrantă este violarea dreptului la proprietate. În acelaşi timp, arată ineficienţa mecanismelor de prevenire a încălcării dreptului de proprietate, pornind de la „cadrul legal” local.

Republica Moldova susţine în continuare că nu poate face mai mult pentru că nu deţine un control efectiv, iar Federaţia Rusă, care deţine control, pasează responsabilitatea către autorităţile moldave. Potrivit Promo-LEX, administraţia de facto de la Tiraspol, în urma creării unei „legislaţii” defectuoase şi a unui „sistem judiciar” incompatibil cu Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, este direct responsabilă de situaţiile în care persoanele devin victime ale abuzurilor, însă beneficiază de impunitate pentru faptele şi abuzurile săvârşite.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite