Procurorii investigheză faptul părăsirii ilegale a Republicii Moldova de către Ilan Şor

Procurorii investigheză faptul părăsirii ilegale a Republicii Moldova de către Ilan Şor

Procuratura municipiului Chişinău anunţă că efectuează o serie de acţiuni de urmărire penală în dosarul pornit pe faptul trecerii ilegale, în perioada 14 – 17 iunie 2019, a frontierei de stat de către deputatul Ilan Şor, acuzat într-un dosar penal de escrocherie şi spălare de bani.

Procurorii au audiat, în cursul zilelor de 15 şi 16 iulie, persoanele responsabile de verificarea şi supravegherea punctelor de acces pe teritoriul aerodromului Aeroportului Internaţional Chişinău, au ridicat şi examinat înregistrările video de pe teritoriul aerodromului, precum şi alte acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii.

Potrivit materialelor, în lipsa unui acord al Curţii de Apel Cahul, instanţă care judecă cauza penală în privinţa acestuia şi în cadrul căreia faţă de inculpat a fost aplicată măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi ţara, deputatul a traversat, în mod ilegal, frontiera de stat, eludând controlul vamal şi cel de frontieră, părăsind teritoriul Republicii Moldova.

Pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, norma penală prevede amendă sau până la 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, sau închisoare de până la 2 ani.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: