Pro Moldova cere Procuraturii investigarea penală a lui Igor Dodon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
andrian candu igor dodon colaj

Grupul parlamentar Pro Moldova a depus un demers la Procuratura Generală prin care cere investigarea preşedintelui Igor Dodon „cu privire la şantajul şi intimidările pe care şi-a permis faţă de judecătorii Curţii Constituţionale, opoziţia parlamentară şi a societăţii”.

„Toate aceste acţiuni ale preşedintelui Dodon sunt calificate ca infracţiuni, atât în privinţa judecătorilor Curţii Constituţionale, atât în privinţa opoziţiei, toate aceste ameninţări în adresa societăţii, toate au o anumită calificare penală”, a declarat liderul Pro Moldova, Andrian Candu, într-un briefing de presă, transmite IPN.

„Nu mai puţin grave sunt acţiunile preşedintelui Parlamentului şi preşedintelui Republicii Moldova care au semnat legea privind asumarea de răspundere fără respectarea termenelor şi prevederilor legale, cu încălcarea gravă a legislaţiei”, a remarcat Andrian Candu, cu referire la legea declarată ulterior neconstituţională.

Preşedintele Pro Moldova s-a referit şi la acordul de împrumut cu Federaţia Rusă, menţionând că a fost pregătită o adresare pentru prim-ministrul Federaţiei Ruse în care se cer informaţii legate de echipa de negocieri. „Credem că Acordul nu a fost negociat, că guvernarea a recurs la ilegalităţi legate de semnarea documentului şi avem toate motivele să considerăm că preşedintele Dodon şi echipa sa guvernamentală încercă pe seama noastră să facă bani prin scheme acoperite de acest document”, a mai spus Andrian Candu.

Curtea Constituţională a suspendat recent intrarea în vigoare a acordului de împrumut cu Federaţia Rusă în mărime de 200 de milioane de euro, după ce Pro Moldova a sesizat înalta instanţă în legătură cu acest acord.

   https://www.ipn.md/ro/pro-moldova-cere-procuraturii-investigarea-presedintelui-igor-dodon-7965_1073133.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite