Primar nou, probleme vechi. Şedinţa CMC, amânată din lipsă de cvorum

Primar nou, probleme vechi. Şedinţa CMC, amânată din lipsă de cvorum

FOTO captură video privesc.eu

Deşi Primăria Chişinău are un nou primar general interimar, şedinţa Consiliului Municipal Chişinău anunţată pentru ziua de joi, 8 noiembrie, a fost din nou boicotată şi amânată pe motivul lipsei de cvorum. La şedinţă s-au prezentat doar şase consilieri municipali. Consilierii liberali şi cei socialişti nu s-au prezentat.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Interimar nou, în afara legii, agende vechi propuse la CMC, corupte până în măduva oaselor. Funciare, arenda, locaţiune, premii pentru cei care nu muncesc. Fără PSRM”, a subliniat preşedintele fracţiunii socialiştilor din CMC, Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook. Socialistul nu a fost prezent la şedinţă.

Primarul interimar Silvia Radu a subliniat, în cadrul şedinţei CMC, că din cauza nefuncţionalităţii Consiliului s-au acumulat deja „peste 1.000 de solicitări din partea populaţiei, „care trebuie soluţionate urgent”. 

„Sincer să vă zic, nu înţeleg de ce până în ziua de astăzi nu s-au aprobat aceste solicitări din partea locatarilor municipiului Chişinău. Am fost informată de către secretarul Consiliului că toate documentele pentru a fi aprobate au trecut toate procedurile preventive înainte de a fi aprobate la Consiliu. Sunt solicitări care nu ţin de interese a niciunui partid, ci ţin de interesele personale a locuitorilor Chişinăului”, a declarat Silvia Radu.

Fostul director al companiei Gas Natural Fenosa, Silvia Radu, şi consilierul municipal al PPEM Ruslan Codreanu au fost numiţi luni, 6 noiembrie, în calitate de viceprimari ai municipiului Chişinău de către primarul general interimar al Capitalei, Nistor Grozavu. După ce a semnat dispoziţiile respective, Grozavu a anunţat că se retrage din funcţia de primar general interimar, aceasta fiind preluată de către Silvia Radu.

Preşedintele PAS, Maia Sandu, susţine că numirea Silviei Radu în funcţia de primar general interimar reprezintă un „atac raider” a liderului PDM, Vlad Plahotniuc, asupra Primăriei Chişinău. Potrivit ei, „Plahotniuc a reuşit să le impună chişinăuienilor un primar pentru care la alegerile prezidenţiale au votat 1.327 de cetăţeni din Chişinău”.

De asemenea, PSRM şi-a anunţat intenţia de a contesta în instanţa de judecată dispoziţia lui Nistor Grozavu prin care au fost numiţi viceprimarii, calificând acţiunea respectivă drept „o acţiune de atac raider asupra Primăriei Chişinău şi de uzurpare a puterii”. 

Nici liberalii nu au rămas datori în acest sens. Vicepreşedintele Partidului Liberal Valeriu Munteanu afirmă că Partidul Democrat a comis un „atac raider” asupra Primăriei Chişinău, atunci când s-a decis numirea în funcţia de primar general interimar a Silviei Radu. Potrivit liberalului, democraţii au intrat prin uşa din spate la Primărie, după ce nu au reşit să câştige în alegeri şefia Capitalei.

Amintim că primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost suspendat din funcţie. Edilul a fost reţinut pe 25 mai în dosarul parcărilor cu plată. Peste două zile a fost plasat în arest la domiciliu, unde se află şi în prezent. 

În acel dosar rl este învinuit de corupere pasivă, acceptarea şi primirea, prin intermediar, a bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini şi a grăbi îndeplinirea unei acţiuni. De asemenea, primarul este învinuit că a comis şi infracţiunea de trafic de influenţă. 

Pe 21 iulie procurorii au expediat dosarul de învinuire în instanţa de judecată. Dorin Chirtoacă pledează nevinovat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările