Preşedintele pro-rus Dodon şi bătălia pentru majoritate: Ruperea PDM în bucăţi

Am asistat în ultimele două săptămâni, la Chişinău, la tentativa Preşedintelui pro-rus Igor Dodon de a îşi asigura o majoritate clară şi transparentă pentru a obţine realegerea în alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie. Iar această perspectivă a avut ca principală ţintă PDM, care s-a trezit sfâşiat după acest episod.

Şi nu mă refer aici doar la plecarea grupului Pro Moldova al lui Andrian Candu, cât la celelalte sfâşieri multiple din sânul partidului lui Pavel Filip. Şi la cea mai importantă decizie pe care urmează să o ia şi să o anunţe preşedintele actual al PDM: intră la putere sau rămâne, clar, în opoziţie.

Votul ciudat la validarea guvernului Dodon, guvernul no name

Prima problemă de ambiguitate a apărut la votarea guvernului consilierilor lui Dodon. Transformarea echilibrelor din mezalianţa PSRM-ACUM, consolidarea Regimului Dodon şi acapararea puterii de către preşedintele pro-rus continuă neabătut. Şi dacă PSRM îi permite aceste gesturi, fără a da putere şi reprezentanţilor direcţi ai partidului pro-rus, votul PDM la înscăunarea Guvernului a fost unul cel puţin ciudat, mai ales că s-a vorbit despre one time show, o singură acţiune „responsabilă” pentru a da Republicii Moldova un guvern şi neparticiparea la Guvernare a PDM. În subsidiar au fost discuţii relative la calitatea de foşti membri PDM ai miniştrilor din Guvernul no name, fără nume.

Perspectiva alegerilor prezidenţiale şi chiar o posibilă idee a suprapunerii alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare anticipate ar putea să-l fi determinat pe Igor Dodon să acţioneze direct. Mai întâi, a expus mezalianţa cu democraţii din spatele uşilor închise, scăpând la presă faptul că există întâlnirile cu activul PDM. Că se discută proiecte comune – nu legi trimise în Parlament, spre a fi votate, ci proiecte individuale ale unor lideri democraţi. Rezultatul a fost presiunea celor necunoscători ai pertractărilor în spatele uşilor închise asupra lui Pavel Filip să aleagă părţile.

Aici a fost folosit nu numai Nichiforciuc – omul de casă al lui Plahotniuc, devenit artizanul mezalianţei PSRM-PDM, mai exact spus Dodon-PDM – care deja îl şantaja pe Pavel Filip când avea încercări de a juca opoziţia sau de a-şi asculta instinctele, cât pe Dumitru Diacov. Preşedintele de onoare al PDM a devenit brusc mult prea vizibil, mult prea vocal, prea ostentativ, apărând pe faţă teza alianţei la guvernare cu PSRM şi avantajelor pe care le pot avea oamenii din partid – daţi afară din slujbe la nivel teritorial sau necăjiţi de multiple dosare penale.

Sfâşierile succesive ale PDM şi miza mezalianţei: eticheta cu numele partidului

Rezultatul a fost ruptura previzibilă. Andrian Candu şi latura mai social-liberală, mai tânără, a partidului, cei mai apropiaţi de perspectivele social-democrate europene decât de aberaţiilor comunistoide ale lui Dodon şi Diacov, s-au rupt din prima şi au inventat gruparea pro-Moldova. Care a început să atragă direct, fără mari eforturi, parlamentari şi organizaţii teritoriale. Dar chiar dacă crearea spaţiului de refugiu politic al celor ce luptă cu PSRM şi pro-ruşii – vreo 70% din PDM – a generat atracţie majoră, bătălia reală nu este aici.

Din cei 30 de parlamentari PDM, Igor Dodon are nevoie de 16 pentru a avea majoritatea în Parlament. Pentru acest lucru a şi procedat la sfâşierea PDM, în timp ce dreapta pro-europeană are grijă singură să se sfâşie fratricid, între PAS şi PPDA, cu ceva unionişti(vreo trei-patru) la mijloc. Dar pentru a-şi atinge scopul, Igor Dodon are nevoie de un iz pro-european, de personaje cu relaţii la Bucureşti, Bruxelles şi Washington, dar mai ales de cei care să păstreze eticheta PDM.

Aici e şi miza principală: dacă PDM reuşeşte să scape de lest, cum era programat – un Congres/reuniune naţională care stabileşte poziţiile clare şi decide ca cei care încalcă regulile să fie daţi afară din partid, Iar Pavel Filip reuşeşte să conserve majoritatea parlamentarilor săi – atunci PDM devine frecventabil în opoziţie. Dacă PDM are o majoritate de 16 voturi şi intră la guvernare alături de socialiştii pro-ruşi ai lui Dodon, deja problema se complică pentru ei şi-i asigură majoritatea preşedintelui, consolidând viitorul regim Dodon. Pentru moment, că nici socialiştii nu sunt foarte fericiţi sub presiunea preşedintelui factotum.

Problemele multiple ale rupturii PDM

Principala problemă rămâne a lui Dodon: ruptura să-i lase majoritatea, dar mai ales să îi permită formarea unui guvern de coaliţie. S-a vorbit despre 4 miniştri deja aranjaţi. Ne-o spune Candu. Totuşi a da miniştri PDM ridică probleme şi mai mari în PSRM şi, chiar dacă-şi struneşte bine partidul, pe care-l controlează cu afaceri şi ameninţări cu dosare, nu poţi să eviţi să oferi şi partidului partea sa din putere, deci să renunţe Preşedintele la controlul complet asupra guvernului no name.

A doua problemă e în PDM: cei care migrează spre Dodon şi socialişti nu sunt siguri că cineva le va mai oferi vreodată un loc eligibil, eventual la alegerile anticipate. Un partid decimat şi combinat cu Dodon îşi pierde sprijnul public– o arată şi ultimul sondaj, înaintea plecării lui Candu şi a grupului său. Nu ştiu câte şanse ar avea acesta să constituie un partid viabil până la eventualele anticipate, organizate la 8 noiembrie concomitent cu alegerile prezidenţiale. Dar sigur cei ce intră la guvernare alături de Dodon vor avea soarta grupului popularilor din PLDM alături de PDM.

Iar gândirea privind locurile eligibile îl poate lăsa indiferent pe Nichiforciuc, care-şi rezolvă problema individuală. Dar nu pe membrii grupului său. Şi nu-l avantajează nici pe Diacov, chiar dacă se trage spre guvernare. Singurul care mai are o şansă din această destrămare programată a PDM este Pavel Filip, dacă iese cu grupul său de la Guvernare, păstrează sigla PDM cu sine şi dacă începe o opoziţie serioasă, blocând majoritatea lui Dodon. Eventual lucrând pentru doborârea Guvernului no name.

Cea de a treia problemă rămâne a lui Pavel Filip. Vizitele sale externe au arătat că PDM nu are nici o susţinere nici la Bucureşti, nici în grupul socialiştilor europeni, nici la Washington odată ce ar intra la Guvernare alături de Dodon şi socialişti. Asta afectează şi valoarea sa de întrebuinţare a Democraţilor de către Dodon, dacă mezalianţa nu aduce câştiguri în relaţiile occidentale şi nici majoritatea dorită.

În schimb, Pavel Filip nu mai poate să stea în ambiguitate, ci trebuie să decidă postura sa viitoare: la putere sau în opoziţie A recunoscut-o, dar nu e destul de convins să treacă şi la fapte. Iar pe această perspectivă, exodul spre Pro Moldova şi Candu va continua neabătut. Iar o eventuală perspectivă de a bloca majoritatea ar aduce mari avantaje fostului preşedinte al Parlamentului. Nu-i mai trebuie până acolo decât vreo 9 parlamentari. De la PDM şi PSRM deopotrivă.