Preşedintele Nicolae Timofti: Din unităţile militare a fost furat armament, iar ministrul Vitalie Marinuţa a minţit

Preşedintele Nicolae Timofti: Din unităţile militare a fost furat armament, iar ministrul Vitalie Marinuţa a minţit

Preşedintele Nicolae Timofti. FOTO Adevărul

Şeful statului moldovean a spus că regretă că Vitalie Marinuţa a spus neadevăruri în faţa presei după ce şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Apărărării.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Domnul Marinuţa, neavând demnitate de general, a spus nişte lucruri care nu corespund adevărului. În Armata Naţională s-au întâmplat mai multe lucruri negative. Au fost furate automate din depozite. Nu ştiam în mâna cui au nimerit aceste arme. În afară de aceasta, au fost cazuri de dizertare în grup. Domnul Marinuţa a ascultat, dar când a ieşit în faţa presei a spus cu totul altceva. După viziunile mele sunt reformator, accept totul ce se propune în interesul Republicii Moldova. La acea şedinţă eu doar am atenţionat", a declarat preşedintele.

Şeful statului a spus că în timpul apropiat premierul Iurie Leancă trebuie să vina cu o propunere pentru funcţia de ministru. „Ştiu că se caută. Pe domnul Catană nu mi l-a propus nimeni, îl cunosc doar din emisiuni televizate", a adăugat Timofti. Preşedintele a menţionat că pentru noi nu prezintă un pericol de securitate faptul că n-avem un şef la Apărare de două săptămâni, în contextul crizei din Ucraina. „Ministrul este mai mult o figură politică“, a precizat oficialul.

Contactat de „Adevărul“, fostul ministru Vitalie Marinuţa a spus că nu a urmărit conferinţa de presă a comandantului suprem şi nu este sigur că acesta a spus că nu are demnitate de general. „Vreau să ascult ce-a zis, să analizez, pe urmă voi veni cu o reacţie. După ce mi-am dat demisia eu nu am comentat nimic, am procedat ca un om care are demnitate“, a spus scurt generalul Vitalie Marinuţa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările