Preşedintele Nicolae Timofti va promulga legea ce prevede castrarea chimică a pedofililor

Preşedintele Nicolae Timofti va promulga legea ce prevede castrarea chimică a pedofililor

Nicolae Timofti

Iniţiativa a fost revotată ieri de deputaţi, după ce anterior şeful statului a întors-o în Parlament pe motiv că ar încălca drepturile omului și libertățile fundamentale, ce prevăd că nimeni nu poate fi supus torturii şi pedepselor inumane sau degradante.

Potrivit Serviciului de presă al Preşedinţiei, Nicolae Timofti a luat act de decizia Parlamentului de a revota Legea numărul 34 din 6 martie 2012, prin care este introdusă în Codul Penal ca măsură de siguranță castrarea chimică a infractorilor care atentează la libertatatea și inviolabilitatea sexuală a persoanelor, inclusiv a celor minore. Conform Constituţiei, șeful statului este obligat să promulge o lege, dacă Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior.

"Anterior, șeful statului a atras atenția Parlamentului că o serie de instituții solicitate să se pronunțe față de proiectul legii vizate au dat avize negative. Printre acestea se numără Comitetul pentru Prevenirea Torturii, Procuratura Generală, Curtea Supremă de Justiție și Ministerul Sănătății“, se mai spune în comunicatul de spresă.

Președintele Timofti a respins legea privind castrarea chimică a pedofililor

Detenție pe viață în loc de castrare chimică pentru pedofili



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: