Premierul Maia Sandu calcă pe minele ruseşti plantate de preşedintele Igor Dodon. Chişinăul îşi asumă perspectiva Moscovei în politica externă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu FOTO gov.md
Maia Sandu FOTO gov.md

Pe 30 iulie 2019, premierul R. Moldova Maia Sandu a acordat un interviu Agenţiei de presă ruse TASS. Interviul este important din două puncte de vedere. Primul: prefaţează vizita premierului Maia Sandu la Moscova, care va avea loc în toamnă.

Analiză realizată de Dan Dungaciu*

Al doilea: un asemenea interviu este expresia aparatului premierului de politică externă şi a Ministerului de Externe de la Chişinău, deci prezintă cea mai amplă şi clară perspectivă de politică externă pe spaţiul estic a guvernului Sandu de până acum. De aici importanţa lui strategică.

Dar şi semnele de întrebare pe care le ridică. Pentru că, fără să fie sau să fi fost vreodată „omul Moscovei“, în interviul acordat agenţiei ruse, doamna Maia Sandu riscă enorm transmiţând, direct sau indirect, o serie de teze ruseşti despre relaţia bilaterală, regiunea estică sau diverse subiecte punctuale. Prin asta le validează la nivel de politică de stat.

Să le luăm pe rând.

Maia Sandu TASS

TEZA 1: Interdicţiile ruseşti pentru produsele moldoveneşti NU sunt politice

În interviul din TASS, doamna Maia Sandu spune aşa: „După cum cunoaşteţi, după semnarea acordului de asociere cu UE, au fost introduse taxe suplimentare la exportul a 19 poziţii de mărfuri moldoveneşti. Aceste taxe pot fi scoase, dacă noi am ajunge la concluzia că între două zone de comerţ liber nu sunt contradicţii, pe lângă asta subliniez că din partea Moldovei, într-adevăr exista fenomenul de reexport al mărfurilor în Rusia (subl.n.). Acest fenomen este necesar să fie oprit. Tema comerţului va fi prelucrată în cadrul comisie interguvernamentale la nivelul ministerelor economiei şi eu deja am dat indicaţiile de rigoare preşedintelui comisiei interguvernamentale din partea noastră, ministrul economiei“.

Concluziile sunt evidente:

  • Nu au existat şi nu există bariere comerciale pe care Federaţia Rusă le-ar fi ridicat împotriva produselor moldoveneşti;  
  • Nu există embargouri politice aplicate de Federaţia Rusă Moldovei şi nici atitudini preferenţiale aplicate de către Moscova diverselor companii moldoveneşti (vezi, de pildă, cazul Găgăuziei);  
  • Introducerea de către Rusia pe teritoriul său a taxe de export pentru 19 tipuri de producţie moldovenească a fost făcută strict de frica reexporturilor de mărfuri europene prin R. Moldova;  
  • Problema comerţului între Rusia şi R. Moldova este una strict comercială/tehnică, nicidecum politică sau – horrore dictum – geopolitică. Doar prin această grilă va gândi şi acţiona de aici înainte guvernul moldovenesc.

TEZA 2: Trupele ruseşti NU trebuie retrase din R. Moldova

Premierul Maia Sandu spune în interviul din TASS: „Conform Constituţiei, Moldova este o ţară neutră. Aflarea trupelor pe teritoriul nostru a Grupului Operaţional al Forţelor Ruseşti din Transnistria (GOFR) contravine şi legilor şi voinţei guvernului ţării. Nici un guvern moldovean, nici fost, nici viitor, nu a fost de acord şi nu va fi de acord cu prezenţa lor“.

Mesajele sunt următoarele:

  • Guvernul Sandu îşi asumă diferenţierea de sorginte rusă (lansată de Moscova după Reuniunea OSCE din 2009) între aşa numitele „trupe de pacificatori“ şi trupele GOTR. În realitate diferenţa este artificială şi nu a fost făcută nici în celebra Rezoluţie OSCE de la Istanbul din 1999;  
  • Pe cale de consecinţă, guvernul Sandu nu va mai solicita retragerea integrală a trupelor ruse şi a armamentului rusesc, conformându-se tezelor din Rezoluţia ONU din 13 iunie 2018, „Complete and unconditional withdrawal of foreign military forces from the territory of the Republic of Moldova“ (Retragerea completă şi necondiţională a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova), o Rezoluţie un titlu manipulatoriu, nefiind vorba în ea decât de aşa numitul Grup Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), nu de toţi militarii ruşi aflaţi pe teritoriul R. Moldova analiza Rezoluţiei aici.  
  • În termeni de politică externă şi conflicte îngheţata, la Chişinău nu s-a schimbat nimic. Guvernul Sandu se aliniază, de fapt, 100%, politicii anterioare pro-ruse duse de Binomul Plahotniuc-Dodon, prin guvernul Filip, în această chestiune.
Maia Sandu captura

Nu putem să trecem la acest punct peste manipulările/erorile de presă care încă mai există la Chişinău, şi nu numai, pe această temă. Site-ul postului de radio Europa Liberă de la Chişinău (vezi foto), relatează despre interviul doamnei Maia Sandu din TASS cu următorul titlu (atribuit premierului): „Niciun guvern moldovean nu va fi de acord cu staţionarea trupelor ruse pe teritoriul ţării“.

După cum am văzut, este, cel puţin, o greşeală. Premierul Sandu nu a afirmat aşa ceva în interviul acordat agenţiei ruse TASS, menţionând doar militarii din GOTR, iar ideea că la Chişinău s-ar insista, chipurile, pe retragerea totală a trupelor ruse din Transnistria este una falsă şi manipulatorie, indiferent cine o colportează.

Faptul că la Chişinău nu se mai insistă pe retragerea completă a trupelor ruse este de fapt pregătirea terenului, pe termen mediu şi lung, pentru oferirea consensuală de „statut special“ regiunii separatiste.

TEZA 3: Geopolitica NU există şi nu trebuie să prevaleze în relaţia cu Federaţia Rusă

Titlul ales de agenţia rusă este revelator pentru obiectivele interviului: „Premierul Moldovei: noi nu avem de gând să aprindem spiritele geopolitice“.

Doamna Maia Sandu confirmă această teză şi o întăreşte: „Mie îmi pare că actuala configuraţie a puterii, deşi a apărut conjunctural, reflectă în întregime cererile sociale existe în Moldova pentru o ordine de zi care reuneşte... Problemele noastre principale sunt / sărăcia, corupţia, monopolurile din economie, procuratura şi instanţele de judecată nedrepte. Este important să oprim divizarea societăţii şi să stabilim pentru ei o ordine de zi comună, îndreptată spre dezvoltarea ţării... Interminabilele dispute geopolitice dezbină societatea şi sunt utilizate de politicieni iresponsabili în interesul îmbogăţirii personale. Eu deseori mă întreb: dacă Moldova va fi o ţară europeană stabilă cu institute şi economie normală deschisă pentru investiţii serioase din toate părţile, căror interese asta va dăuna? Noi trebuie să facem ordine în casa noastră, reieşind din interesele noastre. Partenerii externi pot să ne ajute, dar ei acest lucru nu-l vor realiza în locul nostru“.

  • Nu există, practic, nicio opoziţie între Est şi Vest, Rusia şi UE. Nu există regimuri mai bune şi mai puţin bune, societăţi mai democratice şi societăţi nedemocratice, nu mai există, practic, nici criterii, nici măsură a lucrurilor, nici aderare la UE şi NATO care sunt incompatibile cu alte opţiuni. Practic, se anulează ideea de „aderare“ sau de „integrare“ atunci când vorbim de structurile occidentale;  
  • Mai mult decât atât. „Geopolitica“ devine, vorba lui Eminescu, „o frază de dânşii inventată. / Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug“. Deci nu doar că e irelevantă, ni se sugerează, dar invocarea geopoliticii e şi manipulatorie. Când spui „geopolitică“, spui o minciună, faci, automat, un „fake news“. Cine vorbeşte despre „geopolitică“ vrea, aşadar, „să ne subjuge“.  
  • Tot nu s-a schimbat nimic faţă de regimului anterior. În termeni ideologici, asta nu înseamnă decât un singur lucru, respectiv faimoasa ideologie a lui Vladimir Plahontiuc - „pro-Moldova“ -, adică „nici Vest, nici Est, nici Unire cu România, ci pro-Moldova“. Uităm prea adesea că ideologul viziunii „fără geopolitică“ a fost Vladimir Plahotniuc, iar motorul principal a fost Partidul Democrat al acestuia.

TEZA 4: Retragerea trupelor ruse din Transnistria (demilitarizarea) nu mai este precondiţie pentru soluţionarea conflictului transnistrean

Viziunea despre conflictul transnistrean arată aşa în interviul dat presei ruse: „Pe marginea conflictului transnistrean foarte mulţi ani au câştigat bani tot felul de afacerişti, transformând regiunea într-un izvor comod de câştig necontabilizat... Pentru rezolvarea acestei probleme deloc uşoare, este necesar de început de făcut ordine – de oprit contrabanda, de început a plăti pentru gaz, de încetat schemele dubioase cu energia electrică, de asigurat libera circulaţie a cetăţenilor... Este necesar să schimbăm stimulentele economice, când în capul mesei va fi pusă producerea, noi locuri de muncă, îmbunătăţirea stării materiale a oamenilor, dar nu schemele. Atunci între malurile Nistrului va apărea încrederea reciprocă, tratativele despre rezolvarea conflictului vor merge altfel... Pentru Transnistria sunt deschise toate regimurile comerciale, în care participă Moldova. Transnistria participă activ în regimul de comerţ liber cu UE şi asta este foarte convenabil pentru economia regiunii. Subliniez, că această participare are loc în condiţii mult mai favorabile decât pentru malul drept al Moldovei...Noi suntem convinşi, că conflictul transnistrean poate fi rezolvat doar pe cale paşnică. La noi nimeni pe nimeni nu ameninţă, demult nu mai trebuie nimeni de la nimeni apărat. Şi o misiune de observatori civili ar fi suficientă. Iar formula de rezolvare definitivă a conflictului trebuie căutată la masa de negocieri“.

Am redat pasajele pe larg, pentru ca lucrurile să fie suficient de evidente:

  • Ceea ce spune premierul R. Moldova despre corupţie, bani negrii şi necontabilizarea regiunii este adevărat. Dar oare statutul de regim separatist, nerecunoscut, menţinut prin prezenţa trupelor ruse să nu fii contribuit deloc la asta?  
  • În interviul premierului, Rusia nu mai există în peisaj, trupele ruse nici ele; ideea celor „3 D – demilitarizare, decriminalizare, democratizare“ este deja... istorie antică, de care nu mai vorbeşte nimeni la Chişinău, la fel şi legislaţia din 2005 a R. Moldova cu privire la statutul regiunii separatiste;  
  • Chestiunea transnistreană devine o problemă „economică“ şi – cum altfel? – de „luptă împotriva corupţiei“! Care corupţie, odată stârpită, va rezolva aproape de la sine şi „conflictele îngheţate“;  
  • Un mesaj din interviul premierului este esenţial de urmărit: „încetarea schemele dubioase cu energia electrică“. Se referă la curentul electric de la Centrala de la Cuciurgani din regiunea transnistreană, iar asta mută discuţia în alt registru, alternativ, care este cel al conectării energetice cu România, un dosar prezent pe masă de peste... 20 de ani, dar mereu amânat de guvernările de la Chişinău. De ce oare?

TEZA 5: Neutralitatea permanentă. Integrarea occidentală nu ameninţă Rusia

David Hale, subsecretarul de stat american pentru afaceri politice (centru) şi preşedintele Igor Dodon, Chişinău, 13 iulie 2019. Igor Dodon cere sprijin pentru „neutralitatea permanentă“.

David Hale şi Igor Dodon

R. Moldova este un stat neutru, reitereză premierul în interviul din TASS: „Conform Constituţiei, Moldova este o ţară neutră... Eu sunt convinsă că apropierea Moldovei de UE nu implică ameninţări pentru Rusia, fiindcă în aceasta lipseşte componenta militar-strategică (subl.n.). Mai mult decât atât, deschide noi perspective când ţara noastră poate deveni teren de colaborare aşa cum deja s-a întâmplat în iunie anul curent“.

Ideea de neutralitate a R. Moldova este locul în care geopolitica alungată pe uşă intră pe fereastră:

  • Pe acest dosar al neutralităţii, partenerul de coaliţie Igor Dodon a mers recent mult mai departe, cerând, pe urmele lui Vladimir Voronin, aşa numita garantare internaţională a neutralităţii. Şeful statului, Igor Dodon, a creat chiar în septembrie 2017 un grup de lucru care să elaboreze un concept de „neutralitate permanentă a R. Moldova“, iar recent a cerut oficialilor americani să sprijine eforturile R. Moldova ca statutul de neutralitate „permanentă“ să fie recunoscut „internaţional“ (asta în condiţiile în care cooperarea militară a guvernului actual cu Rusia este fără precedent şi se pare că toate liniile roşii vor fi trecute). Evident că demersuri similare s-au făcut pentru Moscova;  
  • Nimic nu e nou la Chişinău. Partidul Comuniştilor condus de Vladimir Voronin depunea la parlament pe 21 ianuarie 2015 proiectul Legii Consolidării Neutralităţii Republicii Moldova. Comuniştii au prezentat acest proiect ca fiind o condiţie obligatorie pentru reglementarea conflictului transnistrean şi reunificarea Republicii Moldova. Sună cunoscut?  
  • Premierul Maia Sandu, care rămâne o europeană convinsă („Eu consider că integrarea în UE este de o perspectivă mai bună pentru dezvoltarea R. Moldova. Baza pentru politica externă a guvernului nostru – sunt acordul de liber schimb şi de comerţ aprofundat cu UE“), va trebui la un moment dat să răspund la această întrebare: cum „neutralitatea permanentă“ a R. Moldova este compatibilă cu proiectul occidental, respectiv cu politicile europene în domeniu (PESCO) sau perspectivele unei armate europene comune, care deocamdată este o importantă decizie politică a Uniunii. Altminteri spus, cum ajută, dacă ajută, ideea de „neutralitate permanentă“ - garantată, eventual, de Rusia, căci America nu poate face asta -, perspectiva de aderare europeană a unui stat care, în cazul aderării, va fi frontiera estică a UE?!  
  • Iar când momentul va veni, iar ideea de „neutralitate permanentă“ se va uni cu idee de „statut special“ pentru Transnistria, guvernul Sandu va trebui să îşi asume şi să explice inclusiv la Bucureşti o realitate strategică simplă, dar – vai! – extrem de geopolitică: armata rusă pe Prut! Căci asta înseamnă „neutralitatea permanentă“ garantată de Federaţia Rusă cuplată cu „statutul special“ (federalizare) pentru Transnistria.

TEZA 6: Chestiunea românească este manipulatorie, irelevantă şi destabilizatoare

Întrebarea meşteşugită a jurnalistului de la TASS pune în opoziţie România şi Transnistria: „La Chişinău în mod obişnuit este învinuit Tiraspolul de nedorinţa de a rezolva problema transnistreană. Dar şi printre politicienii moldoveni nu există o părere consolidată cum să unească ţara. Mai mult decât atât, în ultimii ani creşte numărul celor care consideră că unirea trebuie făcută într-o cu totul altă direcţie – cu România?“.

Răspunsul premierului transmis Federaţiei Ruse este următorul: „Cu România ne leagă istoria comună, cultura, legăturile strânse de rudenie şi altele. Dar cu întrebarea despre unificarea a două ţări politicienii deseori speculează, ce provoacă dezbinarea societăţii“.

În traducere, asta înseamnă:

  • Am revenit la momentul Snegur, când teza oficială era „să ne ţinem de neamuri“, în sensul de „rude“, nu de membrii asumaţi ai aceleiaşi naţiuni. „Istorie comună, cultură, legături strânse de rudenie“ au moldovenii şi cu Rusia sau cu Ucraina, practic România este diluată într-un ansamblu mai mare de „state-neamuri“ care nu-i conferă Bucureştiului nicio o prevalenţă identitară în raport cu acestea.  
  • Dincolo de „precauţii“ politice, o asemenea declaraţie a premierului e riscantă. Aflată într-o situaţie economică precară, în criză de lichidităţi, Chişinăul va ajunge să apeleze, ca de obicei, tot la Bucureşti. Va fi interesant de urmărit cum o România edulcorată identitar, deci aşezată la nivelul altor stat din CSI, va putea fi solicitată să ofere sprijin financiar – cum altfel? - frăţesc pentru R. Moldova? De ce ar (mai) face-o?  
  • Iarăşi nimic nou sub soare. Duplicitatea aceasta, specifică guvernelor Filat sau Filip, pare preluată identic şi de actuala guvernare. Este şi acesta un risc pe care şi-l asumă doamna Maia Sandu, pentru că disponibilitatea la duplicitate, după eşecul grandios cu „proiectul Plahotniuc“, este astăzi mult mai redusă în spaţiu public din România. Cât priveşte ideea că apelul la România divizează societatea, nu mai e cazul să insistăm aici, pentru că la Chişinău chestiunea a fost deja ridicată.

Plahotniuc a murit, trăiască Plahotniuc? Guvernul de la Chişinău a preluat agenda Binomului Plahotniuc-Dodon, adică a Rusiei, în politica externă

20 februarie 2019. Maia Sandu (stânga), Andrei Năstase (centru) şi Igor Munteanu condamnau public, în campania electorală, aşa numitul „balşoi paket“ al preşedintelui Igor Dodon prezentat în capitalele occidentale şi care viza federalizarea R. Moldova (sub denumirea de „statut special“).

Imagine indisponibilă

Câteva concluzii, sperăm, de etapă:

  • Ideea vehiculată de emulii şi susţinătorii lui Vladimir Plahotniuc după care actuala politică externă a Chişinăului este predată de noul guvern în mâna Moscovei este inexactă. În realitate, nu s-a schimbat nimic. Toate concesiile pe dosarele mari de politică externă au fost deja făcut de guvernul Filip, fie că a fost vorba de Rezoluţia de la ONU, negocierile cu Tiraspolului, „îngheţul“ identitar faţă de România, politica „paşilor mici“ etc. Ceea ce trompetele regimului Plahotniuc reproşează astăzi acut actualei guvernări, ar fi putut să o facă, exact în acelaşi mod, şi împotriva Binomului Plahotniuc-Dodon. Atunci au tăcut asurzitor;  
  • Nu e vorba deci că la Chişinău anti-ruşii au fost înlocuişi de pro-ruşi. Doar că, printr-o ironie a Istoriei, pe drumul pe care pare că a pornit, premierul Maia Sandu riscă să facă ceea ce ar fi făcut cu siguranţă şi Vladimir Plahoniuc dacă Federaţia Rusă, UE şi SUA ar fi admis formarea unui guvern al Binomului Plahotniuc-Dodon, respectiv o coaliţie PSRM-PDM după ultimele alegeri parlamentare. Adică să îşi asume viziunea Federaţiei Ruse asupra regiunii şi a relaţiei bilaterale Chişinău-Moscova;  
  • Asumarea tezelor de politică externă de tip „pro-Moldova“ este evidentă. Dacă schimbăm cuvântul „federalizare“ cu „statut special“, de exemplu, identitatea viziunii guvernamentale de politică externă inclusiv cu programul Partidului Socialiştilor a lui Igor Dodon (alt adept al ideologiei „Pro-Moldova“) e aproape perfectă. În ceea ce priveşte termenul de „statut special“, un eufemism pentru federalizare, să menţionăm că el a fost solicitat oficial la Chişinău, pe 12 iulie 2019, de către şeful misiunii OSCE, diplomatul german, Claus Neukirch şi confirmat, tot oficial, de către premierul Sandu, pe 24 iulie, la Bruxelles, cu ocazia unor dezbateri în Parlamentul European, în cadrul Comisiei pentru afaceri externe;  
  • Este înduioşătoare, chiar, maniera în care oficialii de la Chişinău însărcinaţi cu politica externă ne dau „garanţii“ că R. Moldova nu va accepta „federalizarea“ pentru Transnistria. Realitatea e că şi dacă ar accepta-o, ar fi degeaba, că nu le-o oferă nimeni... „Oferta“ care se pregăteşte, nu acum, mai încolo, se numeşte „statut special“. Şi la asta se pare că Chişinăul oficial consimte. Precum în vechiul banc: Cum a salvat Bulă o domnişoară de la viol? A convins-o... Aşa şi aici. Cum a scăpat Rusia R. Moldova de federalizare? O convinge să accepte „statutul special“.... Iar oficialii de la Chişinău acceptă, chiar dacă nu ne-au explicat de ce sau care e, până la urmă, în viziunea lor, diferenţa dintre „federalizare“ şi „statut special“? ASTA ar trebui să clarifice Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău;  
  • Miza principală a regiunii este de departe Ucraina. Surprinde, cu atât mai mult, rapiditatea cu care Chişinăul se aliniază solicitărilor Moscovei, uneori cu o viteză şi o impetuozitate mult mai mari decât ale Kievului (a se vedea inclusiv discursul extrem de prudent ale doamnei Maia Sandu cu ocazia vizitei de la Kiev). Chişinăul ştie cu siguranţă că astăzi are rolul inclusiv de balon de încercare pentru Ucraina;  
  • Diluarea ideii de România şi românism, despre care am vorbit, nu înseamnă în niciun caz emanciparea actualului guvern de moştenirea identitară a politicii Binomului Plahontiuc-Dodon în relaţia cu România. Nu mai este cazul să reluăm aici, dar ignorarea obstinată a Centenarului la Chişinău, refuzul votării limbii române în Constituţie, moldovenizarea agresivă de sorginte voronistă care au caracterizat regimul lui Plahotniuc sunt evidenţe care nu pot fi ignorate şi nicidecum uitate. Nici la Bucureşti, dar nici la Chişinău. Nu se văd deocamdată progrese;  
  • Ideea de dezoligarhizare şi luptă anti-corupţie îndeplineşte astăzi acelaşi rol pe care l-a îndeplinit, la vremea ei, „ideea europeană“ a lui Vladimir Filat. A devenit „idea naţională“ a R. Moldova, veritabil substitut de proiect identitar. De aici până la „naţiunea civică“ nu mai e decât un pas, şi ideologii din jurul guvernului l-au făcut deja. E ridicol, dacă nu ar fi riscant – şi extrem de... geopolitic;  
  • „Daţi-mi o politică internă bună şi am să vă dau o politică externă bună“ – zicea Nicolae Titulescu, iar butada a devenit loc comun. În regiunea noastră însă, cel puţin după 1989, lucrurile au stat complet pe dos: „daţi-mi o politică externă bună şi am să vă dau o politică internă bună“. Altminteri spus, au câştigat, de fiecare dată, statele din lagărul comunist care au ales fără ezitări Vestul, Occidentul, adică UE şi NATO. Cei care nu au ştiu cine sunt, cei care nu au ales, care au ezitat sau au jucat la două capete, precum viţelul „deştept“ din proverbul rusesc care „suge de la două vaci“, au rămas undeva la marginea drumului, într-o zonă irelevantă, gri, a nimănui, de fapt – în cazul nostru - a Rusiei (căci nu poate exista „condominium“ strategic în fosta URSS). Această lecţie este cea mai importantă pe care un premier răsăritean o poate învăţa şi aplica. „Pro-Moldova“ înseamnă pro-Rusia, adică sărăcie, corupţie, şi multă, multă geopolitică. „Pro-Moldova“, într-o formă sau alta, este ceea ce a trăit R. Moldova până astăzi... Şi se pare că vrea să trăiască în continuare. Prafrazând celebra butadă din România anilor 50: „Plahotniuce nu fii trist / „Pro-Moldova“ merge înainte / prin alianţa „temporară“ / cu Partidul Socialist!“.

În această atmosferă, Bucureştiul se pregăteşte de alegeri prezidenţiale. Premise periculoase pentru a începe din nou, iresponsabil, un concurs de „patriotism“: „oglindă oglinjoară, cine e cel mai apropiat de Basarabia din Ţară?“

Cea mai mare greşeală a Bucureştiul ar fi să considere că îşi poate repara enorma greşeală strategică de a-l sprijini cu abnegaţie - şi în pofida partenerilor - pe Vladimir Plahotniuc, prin o abnegaţia egală, la fel de necritică, dar cu semn schimbat.

În realitate, relaţia cu R. Moldova trebuie astăzi resetată complet.

*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experţi LARICS.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite