PPDA susţine că exportul produselor moldoveneşti în Rusia a fost privatizat de Igor Dodon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr susţine că „exportul produselor moldoveneşti în Federaţia Rusă a fost privatizat de către preşedintele Igor Dodon în scopuri meschine şi rămâne exploatat de şeful statului în detrimentul intereselor producătorilor”.

Într-o conferinţă de presă, liderul PPDA, Andrei Năstase, a declarat că partidul pe care îl conduce este îngrijorat de situaţia creată în acest domeniu şi constată o lipsă a transparenţei în acest sens, transmite IPN.

Andrei Năstase a spus că în iulie 2019, în cadrul unei vizite a deputaţilor moldoveni la Moscova, vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a discutat cu premierul rus despre modificarea listei exportatorilor moldoveni şi extinderea ei, cu includerea producătorilor Din domeniul plantaţiilor multianuale. Ulterior, după vizita în Moldova a reprezentanţilor Rosselihoznadzor, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a expediat în septembrie Federaţiei Ruse lista actualizată a exportatorilor de fructe, aceasta fiind extinsă de la 130 la peste 500 de companii.

Liderul PPDA afirmă că aprobarea listei actualizate a exportatorilor a fost tergiversată în Federaţia Rusă şi spune că „deţine informaţia că acest lucru s-a întâmplat la ingerinţa lui Igor Dodon, care s-a implicat, invocând argumente politice”. Mai mult, spune Andrei Năstase, după schimbarea Guvernului, procedura actualizării listei a devenit absolut netransparentă.

„Din surse demne de încredere, cunoaştem că ministrul agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului a intervenit în proces, depăşindu-şi inadmisibil atribuţiile. În consecinţă, în Federaţia Rusă a fost expediată o cu totul altă listă a exportatorilor, întocmită în mod obscur şi neconsultată cu asociaţiile agricultorilor”, a spus Andrei Năstase.

PPDA cere explicaţii de la ministrul Ion Perju şi de la ANSA pe acest subiect. Formaţiunea insistă pe neadmiterea modificării listei exportatorilor fără consultări cu asociaţiile producătorilor şi solicită adoptarea de urgentă a listei extinse a companiilor cu drept de export al fructelor în Federaţia Rusă. În caz contrar se va cere demisia ministrului Ion Perju.

Liderul PPDA susţine că acum este o situaţie favorabilă desfăşurării operaţiunilor de export, datorită micşorării TVA la producţia agricolă importată în Rusia, de la 20 la 10%.

https://www.ipn.md/ro/pppda-sustine-ca-exportul-produselor-moldovenesti-in-rusia-a-7965_1070844.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite