PPDA face apel privind identificarea unui candidat apartinic comun pentru alegerile prezidenţiale, care ar urma să lupte contra lui Igor Dodon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Nastase presedinte.md

Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), condus de Andrei Năstase, îndeamnă toate forţele politice democratice să se aşeze la masa de negocieri în vederea identificării unui candidat comun pentru alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, dar care ar urma să nu fie afiliat politic. PPDA consideră că doar în aşa fel poate fi învins candidatul socialiştilor, actualul preşedinte Igor Dodon.

Într-un comunicat de presă emis de PPDA se menţionează că astăzi Republica Moldova se află în situaţia din 2016, când alegerile au fost câştigate de Igor Dodon, „iar pentru a reuşi este nevoie stringentă de a ne consolida eforturile din nou, dar nu în interesul unui singur partid, ci a întregii republici şi a viitorului nostru european”.

„De aceea, Platforma Demnitate şi Adevăr face apel către toate forţele veritabil democratice reprezentative din Republica Moldova de a-şi consolida eforturile şi de a identifica şi participa la următoarele alegeri prezidenţiale cu un singur candidat comun, neafiliat politic”, se spune în comunicat.

Reprezentanţii PPDA sunt de părere că în aşa fel „vom demostra cu toţii că ne pasă cu adevărat de ţara noastră, că suntem capabili să renunţăm la propriile orgolii politice de partid, că promisiunile făcute cetăţenilor nu sunt de ordin exclusiv electoral, ci au ca reper dorinţa sinceră, nealterată de veleităţi personale, de a elibera Republica Moldova de povara captivităţii instituţiilor de către un singur individ, de a eradica pericolul aservirii ţării intereselor străine şi riscurile enorme pentru securitatea Republicii Moldova, de a edifica un stat de drept şi a crea condiţii normale de trai pentru fiecare cetăţean al ţării noastre”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite