Platforma parlamentară „Pentru Moldova”, constituită oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Sirbu Facebook

Constituirea platformei parlamentare Pentru Moldova a fost anunţată astăzi, 19 noiembrie, în plenul Parlamentului. Aceasta este formată din cei şase deputaţi care au plecat recent din grupul parlamentar Pro Moldova şi se declarau neafiliaţi, precum şi din nouă deputaţi din Partidul Şor, transmite IPN.

Deputatul Sergiu Sîrbu, care este secretarul platformei, a declarat că scopul este de a promova o agendă amplă, aşteptată de către oameni. „Deputaţii care au aderat la Platforma Pentru Moldova vor susţine şi vor vota toate proiectele bune pentru cetăţeni, pentru oameni, pentru Moldova. Mizăm pe aceeaşi abordare din partea tuturor fracţiunilor parlamentare”, a notat Sergiu Sîrbu.

Într-un comunicat de presă al Partidului Şor se precizează că fracţiunea parlamentară a formaţiunii va funcţiona în continuare cu drepturi depline în Parlament. „Aderarea la platforma parlamentară Pentru Moldova nu înseamnă dispariţia fracţiunii Partidului Politic „Şor”, dar conjugarea eforturilor în vederea adoptării proiectele de legi aşteptate de cetăţeni şi necesare ţării”, se mai spune în comunicat.

Cei şase deputaţi care au plecat de la Pro Moldova sunt: Sergiu Sîrbu, Ruxanda Glavan, Grigore Repeşciuc, Eleonora Graur, Corneliu Padnevici şi Elena Bacalu.

Partidul Şor are în Parlament nouă deputaţi, inclusiv Ilan Şor, care nu se prezintă la şedinţe din vara anului 2019, precum şi Violeta Ivanov şi Vladimir Vitiuc, care au aderat la formaţiune în luna mai 2020.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite