Platforma DA cere majorităţii parlamentare să reducă salariile „nesimţite” ale bugetarilor

Platforma DA cere majorităţii parlamentare să reducă salariile „nesimţite” ale bugetarilor

Dinu Plîngău, preşedinte interimar al Platformei DA

Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr îi solicită majorităţii parlamentare să voteze în a doua lectură proiectul de lege privind plafonarea salariilor exagerate. Iniţiativa se referă la revizuirea salariilor la agenţii şi instituţii de stat unde remunerările ajung şi până la 180 de mii de lei lunar, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am trimis interpelări ca să aflăm salariile unor conducători. Am constatar că la unele instituţii de stat sunt salarii foarte mari, deşi instituţiile sunt în faliment. Dacă luăm salariile de la BNM sau CNPF de 100 de mii, o persoană primeşte un salariu pe care un pedagog sau medic primeşte într-un an”, a menţionat fostul deputat, Vasile Năstase.

Drept exemplu, autorul proiectului menţionează că un vicepreşedinte al Consiliului de Administrare al CNPF a avut salariu de 1,2 milioane de lei anual sau 100 de mii de lei lunar.

„Din informaţiile pe care le am şi din discuţiile cu oamenii din sistem, observăm că noua guvernare nu intenţionează să facă ordine în acest sector, cel puţin în primele luni de activitate acest lucru nu transpare. Temerea mea este că acest proiect va fi scos şi nu va fi votat în a doua lectură. Persoanele din sistem sunt eliminate, iar în locul lor vor veni altele, care graţie noii guvernări vor primi aceleaşi salarii nesimţite de 100 -180 de mii de lei”, susţine Vasile Năstase.

El s-a adresat preşedintei Maia Sandu, preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu, şi deputaţilor să urgenteze adoptarea în a doua lectură a proiectului privind salariile „nesimţite”, votat în primă lectură.

Iniţiativa a fost susţinută în primă lectură în luna aprilie a anului curent. Potrivit proiectului, salariul lunar al personalului din unităţile bugetare nu va depăşi trei salarii medii lunare pe economie. În proiect este, de asemenea, stipulat că personalul din unităţile bugetare care reprezintă statul în societăţile comerciale în care acesta deţine cote de participaţie, inclusiv cei desemnaţi în cadrul consiliilor de conducere a acestor întreprinderi, nu pot beneficia de anumite plăti suplimentare pentru activitatea desfăşurată.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările