Pionul care nu a mai devenit regină

Politica moldovenească e ca o tablă de şah, pe care periodic se face câte o mutare. Din 2009 se dispută aceeaşi partidă, cu aceeaşi jucători, doar piesele se mai schimbă: unele sunt eliminate, altele sunt scoase la înaintare. Ultimele evoluţii, însă, ar trebui să ne pună în gardă, fiindcă nu se respectă nici măcar regulile jocului.

Nişte amatori ne hotărasc soarta, iar miza o reprezintă doar satisfacerea propriului lor orgoliu. Puţinilor oameni buni li se atribuie rolul de nebuni, iar cei folosiţi pe post de pioni se transformă în simpli bufoni. Şi totul din cauza a doi Vlazi, deopotrivă arţăgoşi şi ranchiunoşi, care nu contenesc să-şi dea la gioale şi din luptele lor viscerale se trag problemele noastre financiare. Paradoxal sau nu, ambii sunt de-o teapă: şi-au început afacerile în obscurii ani ’90, au intrat în politică pentru a-şi păstra sau a-şi extinde averile dubioase, şi-au implicat familiile în scheme frauduloase, generând crize economice şi disfuncţii instituţionale, şi printr-un efort comun au compromis ideea de integrare europeană.

Vă reamintesc: vorbim despre doi indivizi care nu se sfiesc să controleze acest stat, sărăcind şi înrăind în continuare populaţia. Oricâte asigurări şi-ar oferi unul altuia, oricâte acorduri politice ar semna, două săbii nu pot încăpea în aceeaşi teacă. Dânşii nu au nicio remuşcare şi nu-şi pun măcar un semn de întrebare referitor la situaţia deplorabilă în care ne-au adus. Sunt lipsiţi de scrupule şi nu au nimic sfânt pe acest pământ. Dacă trebuie, aceste personaje îşi vor sacrifica propriile rude numai ca să nu iasă ude din apă. De altfel, nu te poţi aştepta la altceva când te gândeşti cum au acces la putere: pe cadavrul lui Valeriu Boboc şi pe strigătele de durere a sute de tineri maltrataţi.

În această confruntare politică murdară şi pe alocuri bizară, unul dintre jucători a făcut presiuni regizate şi mediatizate, iar altul – promisiuni deşarte. La mişcarea unuia cu arestarea nepotului şi a cumnatului, celălalt a răspuns prin încercarea de promovare a „pionului” Maia Sandu. Nici unul, nici altul nu şi-a dus la bun sfârşit mutarea, în schimb au reuşit să ne debusoleze şi pe unii chiar să-i mai intereseze de acest joc fără de noroc. Într-un final, Vlad Talif a mers cu un „cal” pe post de premier, iar „sultanul din Grozeşti” a făcut o rocadă prin renunţarea la mandatul de deputat.

Să fi fost doamna Sandu mai mult decât un „pion” era să strigăm la unison în favoarea candidaturii sale. Să-şi fi pus cenuşă pe cap pentru deciziile luate ca membru atât plenipotenţiar, cât şi interimar în trei guverne şi să nu fi căutat ţap ispăşitor în persoana unui guvernator, adică să nu fi făcut jocul unuia dintre Vlazi, astăzi eram cu toţii „sandişti”, nu şahişti. Fireşte că cerinţa aducerii unui procuror european este de bun simţ, dacă nu chiar legitimă. Dar mi se pare impardonabil să lupţi împotriva copiatului la BAC şi, totodată, să plagiezi ideile unui alt partid. În plus, de ce dumneaei nu a avut nimic de spus nici la simulacrul din astă iarnă, nici la tratativele de acum câteva săptămâni? De ce nu a insistat să facă parte din grupul delegat de PLDM la negocieri măcar la fel cum a militat pentru demiterea câtorva demnitari?

Una dintre declaraţiile tranşante ale Maiei Sandu a fost lansată tardiv: „dacă în ţara asta un om care nu fură a ajuns să fie erou naţional înseamnă că suntem într-o situaţie îngrozitoare”. Aici putem obiecta că până nu demult se complăcea în această postură, dar şi că nu ar fi devenit în niciun caz un „premier unionist”, aşa cum susţin unii idealişti (a considera Republica Moldova „ţară” este o afirmaţie grăitoare, fără a menţiona lipsa vreunei atitudini faţă de idealul de reunificare).

Haideţi să nu ne facem idoli din „chipuri de lut”. Am mai avut „Făt-frumoşi” demişi pentru corupţie sau care au făcut figuraţie în funcţia de prim-ministru. Încă o „Ileana Cosânzeana” ne mai lipsea. Acum că am intrat în zodia lui Streleţ, măcar ştim ce ar putea urma: jocul politic va mai trena.