Peste 13 mii de interceptări, desfăşurate în Moldova în perioada 2018-2019

Peste 13 mii de interceptări, desfăşurate în Moldova în perioada 2018-2019

FOTO simbol

Circa zece mii de interceptări ale convorbirilor telefonice au avut loc pe parcursul anului 2018, iar altele 3.300 au fost efectuate anul acesta. Majoritatea interceptărilor au fost iniţiate de către Ministerul Afacerilor Interne. Despre aceasta a anunţat preşedintele Igor Dodon după şedinţa Consiliul Suprem de Securitate, care a avut loc miercuri, 4 decembrie, transmite IPN.

Într-o conferinţă de presă, şeful statului a declarat că, în decurs de o săptămână, va obţine informaţia câte numere de telefon sunt vizate în acele interceptări. Şi aceasta pentru că, potrivit lui, mai multe interceptări pot viza un singur număr de telefon. Preşedintele a mai spus că nu este vorba doar despre interceptarea politicienilor sau a jurnaliştilor. 

„Vreau să văd o statistică pe an, pentru că, cum spun unii colegi astăzi la Consiliul Suprem de Securitate, numărul interceptărilor creşte atunci când se începe campania electorală”, a notat Igor Dodon.

Şeful statului a menţionat că au fost iniţiate cauze penale în care sunt vizaţi patru colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne, trei procurori şi patru judecători. 

„Acestea sunt persoanele care şi-au permis, în opinia organelor de anchetă, punerea unor cetăţeni ai Republicii Moldova la interceptare, fără a avea argumente conform legislaţiei în vigoare, adică cu încălcarea procedurilor”, a specificat preşedintele.

Igor Dodon a insistat că fiecare cetăţean trebuie să cunoască despre faptul că are dreptul să solicite de la Procuratura Generală, conform legislaţiei în vigoare, informaţii dacă a fost sau nu interceptat. Mai mult ca atât, organele de anchetă sunt obligate, în cazul în care au făcut interceptări, la finalul procedurii să informeze în scris cetăţeanul vizat.

Şeful statului a solicitat, în cadrul şedinţei CSS, informaţii privind interceptările, în dinamică, pe parcursul ultimelor cinci ani. Potrivit lui, de exemplu pe parcursul anului trecut, în instanţe au ajuns 15 mii de dosare, iar numărul interceptărilor este de zece mii. În opinia sa, este imposibil să fi existat aproape la fiecare dosar câte o interceptare, „în aceste condiţii este clar caracterul abuziv”. Preşedintele a mai spus că pe viitor, o dată în trei luni, la CSS se va face o analiză cu privire la numărul interceptărilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: