Pentru cine bat clopotele? Eşecul ambiţiilor unei marionete a ruşilor la Chişinău

FOTO gov.ro

Am asistat cu surprindere la zbaterile dinaintea, din timpul şi de după desantul românesc la Chişinău prin care preşedintele pro-rus Igor Dodon şi guvernarea pestriţă de la Chişinău au încercat să oculteze, să minimizeze sau să blocheze vizibilitatea ajutorului umanitar românesc la Chişinău.

Alţii au încercat să-l ducă în derizoriu, premierul no name să declare, la două zile de la întrevederea cu ministrul român de Externe, că medicii români au venit să ia lecţii de la cei din Republica Moldova, iar alţii au încercat să compare, să contrapună cu vizita intempestivă anterioară a ministrului de Externe ungar. Totul pentru a minimaliza efectele ajutorului masiv românesc şi a sublinia cât de important e creditul rus.

Eşecul pe linie a lui Dodon: punerea reflectorului pe rolul României în Republica Moldova

Rezultatul a fost contrar: eşec pe toată linia a lui Dodon şi camarila, expunerea exceselor şi aberaţiilor, şi mai sublinierea în tot mai mare măsură a desantului românesc şi a faptului că România e unica speranţă a cetăţenilor Republicii Moldova de a scăpa şi de a se trata de coronavirus. Mai grav, a confirmat toate abordările României şi a motivat izolarea lui Dodon şi a socialiştilor, în egală măsură a determinat o criză internă în PDM care se ţine unit doar conjunctural şi vremelnic, până la a prăbuşi guvernarea şi a închide coridoarele lui Dodon către cel de-al doilea mandat prezidenţial.

De altfel, am avut de a face cu un eşec anunţat. Şi urmare a câtorva elemente de context pe care le-am prognozat de la apariţie. Astfel, după eliminarea lui Plahotniuc ca om forte la Chişinău, Preşedintele Igor Dodon s-a detaşat, prin propria voinţă, drept Tătucul din stânga Prutului, importând şi titlul de cel mai urât dintre locuitorii Republicii Moldova. El a devenit ţinta tuturor nemulţumirilor, a jălaniilor şi a contestărilor, responsabil de orice şi de toate.

Concentrarea accelerată a puterii şi banilor a făcut ca responsabilitatea absolută pentru tot ce se întâmplă în Republica Moldova să poarte doar un nume, Igor Dodon, dar această postură mult dorită a venit cu costuri şi cu încasarea tuturor loviturilor de către un singur jucător politic şi care e responsabil de tot ce se întâmplă în stânga Prutului. Să ne înţelegem, Igor Dodon nu e Putin, idolul şi modelul său. Şi nici Republica Moldova nu poate să fie statul autoritar al lui Putin. Nu are baza de putere, ierarhia strictă, trecutul şi istoricul, plus dependenţele financiare interne enorme create în zeci de ani, dependenţe pe care a reuşit Ţarul de la Kremlin să le aşeze. Şi chiar acesta se clatină puternic azi, în criza de coronavirus.

Dodon, un Putin palid, plin de greşeli şi fără resurse

Igor Dodon e doar o palidă imitaţie a lui Putin, neavând nici ştiinţa şi nici pregătirea necesară pentru o asemenea postură. Mai grav, nu are nici oamenii care să construiască şi să fie Sistemul de putere. În plus, s-a şi refugiat ca postură în imaginea de păpuşă absolută a Rusiei la Chişinău. Şi Moscova se jenează, e prea mult, prea ostentativ, creează efecte adverse majore şi Rusia nu-şi doreşte un asemenea val la Chişinău. Pentru că, prin asociere, e un val împotriva sa.

După păcăleala trasă pro-europenilor - din nou am avertizat asupra acesteia din timp – alungarea acestora a rupt echilibrul şi bivectorialitatea pe care era construită pseudo-înţelegerea şi echilibrul Est-Vest. Nu că ar fi existat un asemenea echilibru sau o asemenea înţelegere. Dar a fost lesne de impus ca imagine. Ei bine, după dispariţia acestei formule, acestei utopii, în care fiecare lua ce-şi dorea dar incoerenţa era la ea acasă, în această Mare Coaliţie, am avut Guvernul Dodon, Guvernul minoritar al consilierilor lui Dodon. De ajuns pentru a accentua şi mai mult responsabilitatea şi a amplifica şi costurile pentru preşedintele ce se pregăteşte de candidatura pentru un nou mandat

Peste acestea a venit criza, suprapusă pe perioada pre-electorală pentru alegerile prezidenţiale. Igor Dodon a încercat, de data aceasta, să găsească un ţap ispăşitor, prin mezalianţa cu PDM. Acesta nu a mai format o Mare Coaliţie, PDM nu a obţinut aceleaşi poziţii ca pro-europenii de la ACUM, ba mai mult, chiar de la prima mişcare au plecat Andrian Candu şi Pro-Moldova iar coaliţia sângerează pe zi ce trece, pierde membri şi voturi. Creditul rusesc a obţinut doar 56 voturi. Iar mai nou, disputele din interiorul PDM şi incoerenţa de acţiune şi poziţie costă tot mai mult.

Totul ţine de un fir de păr, şi e de ajuns un nou scandal sau un nou eşec public ca totul să se prăbuşească. Între timp, dacă Pavel Filip şi ce a mai rămas din pro-europeni din PDM nu pleacă, ei vor sângera tot mai mult. Nemulţumiţii au unde merge, la Pro Moldova, iar din gruparea sa, Pavel Filip va pierde ca la piaţă la colegii săi pro-ruşi sau „pragmatici”, adică fără-de-ţară şi fără de viziune. Avizi doar de bani şi fără nici un crez.

Raterea deplină a modelului bi-direcţional al politicii externe

Şi aici scandalul e generat tot de Igor Dodon şi de comportamentul său. Inclusiv în raport cu România şi desantul său. Şi-o face cu mâna sa, şi la primul eşec major sau prima acţiune necugetată, totul va fi pierdut. Eu aş pune pariu că majoritatea nu mai rămâne întreagă până la alegeri. Dar dacă se ajunge cumva la alegeri sub forma asta, lucrurile vor fi şi mai grave. Dacă Igor Dodon pierde prezidenţialele – şi le va pierde – pierde totul!

Trebuie spus că nici invenţia jocului pe roluri, Preşedinte-Guvern, pro-rus şi pro-european, nu a fost tocmai o idee bună. Nu părea prea coerentă nici când era un guvern pe deplin al ACUM, pro-european, cu Maia Sandu premier, cât timp Dodon avea mesaje contrare. Dar atunci Preşedintele era, cumva, în umbră, nu se vedea, juca rolul unui Gică-contra prost regizat. Cel nefrecventabil. Dar aveai cu cine vorbi, dacă veneai din Vest. Acum e mai grav, e amestecat, iar jocul pe roluri dă mult mai prost şi e complet necredibil.

Guvernul astăzi nu echilibrează orientarea ostentativ pro-rusă a lui Dodon, nu-i primit pe nicăieri iar contrapunerea este falsă, odată ce rămân doar câţiva miniştri PDM într-o mare de consilieri ai lui Dodon. Controlul exercitat de Preşedintele Dodon asupra Guvernului, anterior dar şi acum, a rupt total echilibrul, şi aşa fragil, în vremea Maiei Sandu. Iar postura îmbrăţişată de Igor Dodon, cea ostentativ pro-rusă, asumându-şi şi rolul de pion al propagandei ruse, subliniază şi mai mult dezechilibrul şi debalansarea, asimetria orientării Estice.

Polarizarea spre Est, la numirea Guvernului Dodon, al consilierilor lui Igor Dodon,  a fost dublată de apariţia crizei pandemiei de coronavirus. Aici rolul său de apărător al imaginii Rusiei l-a scos pe preşedintele Dodon şi din proiectul iniţial, pentru că rolul pe care-l joacă e diferit, e şi mai evident împotriva echilibrului extern pe care îl mima. Dodon a apărat ideea că Rusia învinge Occidentul, autoritarismul e mai bun ca democraţia liberală, Rusia, China, Turcia ajută, UE nu e pe nicăieri. România e menţionată, e amestecată pe undeva, la şi alţii, în prezentările lui Dodon, dar participarea ei e neclară.

Pe asemenea susţineri e greu să marchezi echilibrul Est-Vest în vreun fel. Iar rezultatul e unul singur: ştampila pro-rus, orientare pro-est fără nuanţe, şi un pariu greşit. Asta pentru că varianta iniţială, cea care arăta că Rusia (şi China) se descurcă mai bine în faţa pandemiei a căzut în ultimele 2-3 săptămâni, când la Moscova şi Sankt Petersburg e jale. Creşterea numărului de cazuri, peste 10.000 de bolnavi nou zilnic, a numărului de morţi, cozile de zeci de ore pentru a fi primit şi consultat într-un spital, cel de-al treilea medic nemulţumit care „cade pe geam” nu fac decât să sublinieze eşecul şi să crească şi problemele lui Putin acasă – cel mai slab rating din ultimii 14 ani – şi, implicit, scade şi interesul Rusiei pentru Republica Moldova, dar şi ratingul lui Dodon.

De la eşecul gestiunii pandemiei la afacerea creditului rusesc

Un Igor Dodon care are propriile probleme de imagine de când cu criza de coronavirus de care este responsabil. În Republica Moldova, de data asta. Cu oameni care mor de foame în spitale, cu dificultăţi în a le acoperi şomajul să stea acasă, cu peste 1000 de doctori infectaţi, fără echipamente de protecţie, plângându-se că sunt cu mâinile goale. Cu o populaţie tot mai neliniştită privind ziua de mâine şi bombardată din toate părţile de false probleme, de imagini şi teme care nu au de a face cu agenda publică ci cu cea politică şi cea a liderilor. Şi vine criza economică globală! În plină campanie electorală!

Cel mai important pentru Igor Dodon a părut însă a fi creditul din Rusia, care a fost prezentat şi apărat în aşa fel încât pare marea miză a momentului. Nu coronavirusul, nu relansarea economică, ci creditul de 200 milioane de dolari, care miroase de la distanţă a probleme şi aranjament oneros, cu profituri doar ale Rusiei şi ale lui Dodon, chiar şi fără afirmaţiile Ambasadorului american, ale celui european sau a ministrului Afacerilor Externe român. Am avut ocazia să-l analizăm separat. Mai mult, acum se vădeşte tot mai mult o afacere a ruşilor - vezi referirea la credit chiar a purtătorului de cuvânt al MAE rus, doamna Zaharova, nu mai vorbesc de intervenţia ataşatului comercial al Ambasadei ruse.

Românul – de oriunde ar fi, în stânga sau dreapta Prutului, sau din diasporă de oriunde – are o vorbă: chelul îşi pune mâna-n cap. Aşa şi aici. Agitaţia din jurul creditului a expus, cel puţin la nivel de imagine, afacerea creditului rusesc ca pe o afacere a lui Dodon, care-l ajută şi la finanţarea campaniei, şi ca imagine subliniază ce rezolvă Dodon şi cât de puternic ajută Rusia – deşi poate să ascundă al doilea miliard pierdut şi plătit de populaţie, un credit cu garanţii fără limită, nestabilite în contract, prin angajamente inacceptabile, contradicţia regulilor UE prin ignorarea competiţiei la achiziţii corecte. Cu cât mai mult s-a încrâncenat pe acest credit tot mai multă lume din spaţiul pro-rus şi rus, cu atât a atras atenţia mai mult la problemele lui.

Suspendarea de către Curtea Constituţională a legii creditului rus a dus la intrarea într-o vrie totală. Asta după ce s-a încercat blocarea depunerii din timp a contestării legii, de unde demiterea fostului preşedinte Ţurcan. Intrarea în vrie totală a continuat prin ameninţarea judecătorilor Curţii, filaj, presiuni majore din partea lui Dodon şi a socialiştillor pro-ruşi. Chiar şi povestea CSM pus să demită judecătorii Curţii a avut acelaşi rezultat: e de neacceptat, o linie roşie, o abordare nemaiîntâlnită nici la Coreea de Nord a lui Kim, sigur nu la Rusia lui Putin, în nici un caz la state democratice, membre ale Consiliului Europei. CSM e instituţie judecată de Curtea Constituţională, şi nu una care discută despre membrii Curţii, cu atât mai mult cu cât judecătorii CCM sunt inamovibili în desfăşurarea activităţii lor. Ar fi o a doua torpilare a Curţii Constituţionale şi schimbării înainte de finalizarea mandatului în 12 luni. Cu efecte dezastruoase, egale cu anularea alegerilor la Chişinău de către Plahotniuc şi judecătoarea sa.

Pentru că nu a încăput în poză, Dodon detonează ajutorul românesc

Gesturile ostentative pro-ruse au atins apogeul chiar cu ajutorul românesc. Igor Dodon a fost ignorat, scos din poză, şi pentru asta, dar nu numai, a generat şicane, a subminat acoperirea mediatică, a vrut să-l blocheze cum s-a putut trimiţând medicii prin oraşe direct, fără primire formală, le-a făcut o primire dezonorantă, o găzduire penibilă. Au urmat mulţumiri tardive, după ce i s-a bătut obrazul, fără să mai vorbim despre atacurile nedemne, trimiterea în desuetudine a ajutorului, compararea cu cel al Ungariei – premierul ungar venit cu două zile înainte, intempestiv, când ştia de desantul românesc, la cererea Rusiei, să-l scoată din izolare şi să creeze aparenţa unei rivalităţi inexistente.

(Ungaria este deja izolată în UE şi sancţionată pentru autoritarismul său iliberal, va plăti gesturile necugetate şi tentaţia provocărilor în anul centenar al Trianonului – când nu se vede deloc o disputa ungaro-română din cauza coronavirusului. Asta în ciuda unor încercări de a instrumentaliza divergenţe şi legi blocate la Bucureşti - afacerea trecerii tacite în Camera Deputaţilor a Statutului autonomiei secuilor pentru ca UDMR-ul şi Ungaria să aibă subiect de campanie. Calculul a fost greşit şi acolo, Trianonul e o mândrie pentru România, înseamnă consemnarea frontierelor Statului Naţional Unitar Român cu Ungaria, o sărbătoare la Bucureşti ce poate fi lansată oricând).

Efectele întregii acţiuni sunt, astăzi, dezastruoase: atenţia a fost atrasă opiniei publice pe ajutorul românesc dincolo de orice putea face în planul imaginii România însăşi. Fiecare atac, fiecare referire a adus România în prim plan şi a subliniat, prin comparaţie, greşelile, greutăţile şi incapacitatea Republicii Moldova a lui Dodon de a se descurca. Nevoia de România. Televiziunile sale au urlat din plin invective dar numai pentru a sublinia şi mai mult situaţia de fapt şi realitatea.

Premierul său no name, după ce a fost, el, în poză, a declarat că medicii români au venit să înveţe de la cei din Republica Moldova cum se tratează coronavirusul. O parte dintre doctori fuseseră şi în misiunea din Italia, unde ajutaseră colegii italieni. Cum credeţi că a privit publicul asemenea afirmaţii? Cu un hohot mare de râs!!! Cum au privit această obraznicie cetăţenii Republicii Moldova? Cu ruşine de ruşinea lui, cu repulsie faţă de nemernicia fără limite a unui oficial care-i reprezintă şi care este, în plus, cetăţean român! Cine ar fi putut crede o asemenea enormitate contrară declaraţiilor din 30 mai, de lângă ministrul român de Externe? Nu-i nimic, cu toţii vor vota la alegeri! Asta costă ambiţia, greşeala şi prostia.

Cum e să sapi groapa altuia şi să cazi singur în ea

Degeaba au fost lansate atacurile jegoase ale unui Bogdan Ţârdea, deputat pro-rus şi PSRM – pare-se şi cetăţean român - ele nu au făcut decât să stârnească mânia publicului propriu, de parcă nu era de ajuns gestiunea proastă de către Dodon a crizei pandemiei de coronavirus, bătaia de joc generală. Ajutorul rusesc a devenit simbolul îmbogăţirii în criză, al evitării responsabilităţilor şi al fugii după imagine şi avantaje politice ale lui Dodon, cea mai proastă alegere, cea mai hulită postură în care se putea pune Igor Dodon în criza cu multiple victime umane şi suferinţe care tot vin.

În plus, nici pentru cele ce urmează, Dodon nu e deloc bine plasat. Rusia e în explozie de cazuri şi numai grija sa nu o are, Putin însuşi văzându-şi scaunul clătinându-se – nu numai că nu şi-a prelungit mandatul după 2024, prin consultarea populară tip referendum, oamenii nu doresc această prelungire. Mai grav, nici sfârşitul mandatului nu ştie dacă-l prinde, privind cum se topeşte regimul putinist. Cum se topeşte sub picioarele sale precum colosul cu picioare de lut. Şi riscă să facă implozie.

În schimb, Igor Dodon iese şifonat rău din criză, când s-o produce această ieşire. Cu ţara secătuită de resurse, cu gestiune proastă a crizei – nu-i vorba toţi liderii şi decidenţii ce traversează o criză cu multiple victime, că o gestionează bine sau rău, pierd următoarele alegeri. Dar vine criza economică, şi Dodon are o singură sursă de finanţare a relansării – Occidentul, UE, SUA, România. Altfel prăbuşirea Republicii Moldova ca stat este definitivă. Se adaugă imaginii deja create că trebuie să vină România pentru a rezolva problema crizei pandemiei de coronavirus în Republica Moldova, ajutând cetăţenii care nu au nici o vină că sunt conduşi de neaveniţi.