PDM îşi va alege noua conducere pe 27 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pavel Filip gov.md

Partidul Democrat din Moldova îşi va alege noua conducere pe 27 iulie, atunci când va fi structurat şi un nou program care să ducă la reformarea formaţiunii politice, transmite IPN. Decizia a fost luată la şedinţa Consiliului Naţional Politic al PDM din 29 iunie şi transmisă într-o conferinţă de presă de Pavel Filip.

Prim-vicepreşedintele PDM a precizat că la şedinţă a fost discutată situaţia politică din Republica Moldova, situaţia din interiorul PDM şi au fost dezbătute deciziile luate de formaţiunea politică în ultima perioadă. „Am vorbit despre greşelile din ultima perioadă şi despre ce trebuie făcut ca să revenim la normalitate”, a spus Pavel Filip.

Politicianul a mai spus că, după ce preşedintele PDM şi-a dat demisia, la şedinţa Consiliului Naţional Politic şi-au dat demisia toţi vicepreşedinţii, inclusiv toţi secretarii generali. „Până la alegerea unui nou preşedinte, eu voi asigura interimatul funcţiei de conducere a partidului”, a declarat Pavel Filip.

Politicianul a mai declarat că la Congresul convocat pe 27 iulie nu va fi aleasă doar noua conducere a partidului, ci se va crea un nou program care să ducă la reformarea formaţiunii. „PDM rămâne a fi un partid important şi înţelegem ce trebuie schimbat astfel încât să avem o formaţiune politică de orientare socială, pe baza valorilor europene”, a mai declarat Pavel Filip.

De asemenea, Pavel Filip a mai precizat că PDM nu mai este în stare să menţină actualul sediu, motiv pentru care s-a decis mutarea formaţiunii politice într-un alt sediu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite