PDM anunţă că va vota Legea cu privire la ONG-uri

PDM anunţă că va vota Legea cu privire la ONG-uri

Deputaţii PDM vor vota în lectură finală proiectul legii cu privire la organizaţiile necomerciale, pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea celei de-a doua tranşe în valoare de 30 milioane de euro din asistenţa macrofinanciară oferită de UE.

„Vom susţine acordarea acestei asistenţe vital necesare în condiţiile pandemiei şi a crizei economice majore cu care se confruntă ţara noastră”, s declarat Monica Babuc într-o conferinţă de presă, citată se serviciul de presă al PDM. 

Babuc a respins speculaţiile opoziţiei legate de neparticiparea PDM la lucrările plenului legislativului, menţionând că discuţiile cu conducerea Delegaţiei UE la Chişinău, precum şi cu înalţi oficiali europeni de la Bruxelles au arătat că votarea acestei legi săptămâna viitoare, după ieşirea Parlamentului din carantină, nu va influenţa acordarea suportului macrofinanciar Republicii Moldova.

Proiectul legii privind ONG-urile a fost iniţiat de PDM în 2018 şi votat în prima lectură. Tot la propunerea fracţiunii PDM, proiectul 109 a fost introdus în ordinea de zi bisăptămânală a Parlamentului.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările