PCRM a sărbătorit dezmembrarea Basarabiei

Săptămâna trecută, comuniştii moldoveni au sărbătorit cea de-a 73-a aniversare de la crearea RSS Moldoveneşti, eveniment petrecut pe 2 august 1940.

Maniera în care PCRM marchează ziua respectivă nu este una ieşită din comun, făcând parte dintr-o suită de alte „sărbători“ numite „cu adevărat populare“ şi chiar „naţionale“, din care mai fac parte 7 noiembrie 1917 – ziua revoluţiei din octombrie, 9 mai 1945 – ziua victoriei asupra fascismului, 28 iunie 1940 – „ziua eliberării de sub ocupaţia română“.

Pentru imaginarul comunist, 2 august 1940, precum şi celelalte zile, reprezintă date marcante în istoria „poporului moldovenesc“. Este o situaţie ce arată – contrar celor care spun că PCRM nu are nimic cu comunismul – că asistăm la o asumare a politicii memoriei promovate de Partidul Comunist al Moldovei sovietice.

Mai mult, este în consonanţă cu articolul 1 din Statutul PCRM, adoptat în 2008, potrivit căruia acest partid se pretinde a fi „succesor de drept, moştenitor al ideilor şi tradiţiilor Partidului Comunist al Moldovei“. Din acest motiv, PCRM nu comemorează deportările staliniste, deşi pretinde că a condamnat crimele sovietice din perioada lui Stalin şi „cultul personalităţii“.

Aşa cum a fost, de exemplu, în acest an, când deputaţii comunişti nu au dorit să se ridice în şedinţa Parlamentului pentru a ţine un minut de reculegere în memoria victimelor deportărilor din 12 spre 13 iunie 1941. E adevărat, în ajunul aniversării deportărilor din 6-9 iulie 1949 au emis un comunicat de presă în care menţionau că „oricare ar fi fost motivele ce au stat la baza unor asemenea decizii, (…) victimele acelor represiuni în masă au fost, în primul rând, cetăţenii de rând, bătrâni, femei şi copii“.

O declaraţie lăudabilă care părea să anunţe o schimbare radicală în optica PCRM faţă de represiunile politice. Impresia însă a fost contrazisă de precizările de mai departe din acelaşi comunicat, în care se menţiona că politica guvernării actuale pro-europene nu face decât să continue o politică similară cu cea a regimului stalinist, când „sute de mii de cetăţeni moldoveni părăsesc ţara pentru un loc de muncă mai bun“.

Cu alte cuvinte, prin precizările din a doua parte a comunicatului oficial din 4 iulie 2013, Voronin şi Tkaciuk au pierdut încă o ocazie de a se distanţa realmente de crimele făptuite de predecesorii lor, de la care îşi revendică deschis şi direct originea.

Atunci când comunişti moldoveni sărbătoresc cu mare fast ziua de 2 august 1940, ei mai confirmă încă o dată că nu respectă Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova care menţionează data respectivă ca una tragică în istoria populaţiei basarabene.

Or, 2 august 1940 este o zi în care a fost dezmembrată Basarabia istorică, cea mai mare parte a judeţelor Ismail şi Cetatea Albă în sud, precum şi mai mult de jumătate din judeţul Hotin în nord, împreună cu celebra cetate, fiind cedate Ucrainei. Aceasta în condiţiile în care nu existau argumente de ordin etnic, lingvistic sau economic ce ar fi justificat o atare trasare a hotarelor. În judeţul Ismail, de pildă, nu exista nicio localitate în care ucrainenii să alcătuiască majoritatea.

Cu alte cuvinte, comuniştii moldoveni serbează pe 2 august pierderea accesului nostru la Marea Neagră. De ce însă, dacă sunt aşa de „patrioţi“, cei din PCRM nu suflă niciun cuvânt despre acest lucru? Aşa cum a făcut-o, de exemplu, Nichita Salogor, prim-secretar ad interim al Biroului CC al PC (b) din Moldova într-o scrisoare trimisă lui Stalin pe data de 29 iulie 1946. Răspunsul este simplu: ca şi în cazul refuzului de a comemora deportările staliniste, acest lucru ar contrazice mitul despre rolul progresist al marelui popor rus, al Moscovei, în istoria „poporului moldovenesc“.

Ca şi în cazul comuniştilor sovietici moldoveni, urmaşii lor de astăzi nu fac nici măcar aluzie la chestiunea hotarelor cu Ucraina, în schimb exprimă explicit pretenţii teritoriale faţă de România, fluturând din când în când ideea refacerii „Moldovei Mari“, aşa cum au făcut-o sistematic comuniştii din RSSM.