PCRM: „Parlamentul trebuie să ceară imediat demisia actualei componenţe a Curţii Constituţionale”

PCRM: „Parlamentul trebuie să ceară imediat demisia actualei componenţe a Curţii Constituţionale”

Vladimir Voronin FOTO IPN

Comitetul Executiv Politic al Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, condus de ex-preşedintele Vladimir Voronin, consideră că „Parlamentul trebuie să ceară imediat demisia actualei componenţe a Curţii Constituţionale”, după ce Înalta Curte a dat avizul pentru dizolvarea Parlamentului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu există nici o îndoială că actuala componenţă a Parlamentului Republicii Moldova este una discreditată, incapabilă de a-şi exercita misiunea şi pasibilă de dizolvare anticipată. La fel nu există nici o îndoială că acest lucru trebuie să fie făcut în strictă conformitate cu prevederile Constituţiei, aşa cum dictează legea. În caz contrar, societatea nu va considera legitimă nici noua componenţă a Parlamentului. Este inadmisibil ca „oportunitatea politică” să depăşească normele Legii”, se spune într-un comunicat al PCRM.

Potrivit comuniştilor, în ultimi ani, Curtea „îşi permite depăşirea atribuţiilor sale, începând cu echilibristica aplicată în timpul alegerii Preşedintelui Timofti.”

„Ea a comis o violare politică a normelor Constituţiei, calificând Declaraţia de Independenţă ca superioară însăşi Constituţiei. Ea a modificat conjunctural modalitatea de alegere a preşedintelui ţării. Pe lângă asta, a luat încă aproape douăzeci de hotărâri cu caracter politic, făcând astfel hatârul acelor grupări politice, care au capturat puterea în stat. Anume în această perioadă, dintr-un organ menit să controleze deciziile Parlamentului, Guvernului şi ale altor organe de stat la capitolul conformităţii lor cu Constituţia, Curtea Constituţională a fost transformată într-un instrument de satisfacere a unor interese înguste de partid şi de grup prin imixtiunea politică în conţinutul Constituţiei”, spun comuniştii.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările