
Şeful Misiunii de observatori Promo-LEX, Pavel Postică, afirmă că raportul prezentat de Misiunea OSCE privind alegerile din 24 februarie este unul dur. Potrivit lui, este pentru prima dată când o misiune internaţională sub egida OSCE menţionează direct în rapoartele sale preliminare informaţii credibile privind cumpărarea votului, utilizarea resurselor administrative etc., transmite IPN.
„Rolul acestor rapoarte este de a oferi atât publicului, cât şi persoanelor interesate, în special organelor electorale, autorităţilor publice, în speţă Parlamentul şi Guvernul, sugestii să întreprindă măsuri aşa încât astfel de situaţii negative să nu mai fie admise”, a menţionat Pavel Postică la emisiunea „Punctul pe azi” de la postul TVR Moldova.
Sorina Macrinici, directoare de programe la Centrul de Resurse Juridice, este de părere că majorarea numărului de secţii de votare peste hotare nu a avut impactul necesar pentru că nu a reflectat necesităţile şi criteriile prevăzute de CEC. Potrivit ei, această chestiune trebuie pusă pe masa viitorului Parlament pentru a fi discutată. Sorina Macrinici consideră că în Republica Moldova trebuie modificată practica şi modul de implementare a legislaţiei electorale pentru că există probleme destul de mari la acest capitol.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: