Pavel Filip: Unii dintre candidaţi s-au înscris în cursă pentru a încurca unul altuia

Pavel Filip: Unii dintre candidaţi s-au înscris în cursă pentru a încurca unul altuia

Actorii politici din R. Moldova care s-au înscris în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale au făcut-o din motive de orgoliu şi ambiţie pentru a câştiga teren politic, cu excepţia a doi candidaţi care au şanse reale de a câştiga scrutinul. Totodată, cei care vor lupta la data de 1 noiembrie pentru fotoliul de preşedinte, vor face figuraţii politice. Declaraţiile aparţin preşedintelui PDM, Pavel Filip, notează IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am spus foarte clar că Partidul Democrat de azi înainte va face altfel de politică şi este greu de înţeles pentru mine şi o parte din colegi de ce cu orice preţ în scrutinul prezidenţial trebuie să participe oricare formaţiune politică. Discutăm cu colegii care este de fapt obiectivul unei formaţiuni politice, iar în momentul de faţă, obiectivul nostru este să avem posibilitate să aplicăm viziunea pe care o are partidul. Acest lucru se face prin intermediul guvernului şi majorităţii parlamentare. Ăsta este obiectivul şi spre acest obiectiv ne vom concentra în continuare eforturile”, a declarant Pavel Filip în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Pavel Filip susţine că, pentru formaţiune, decizia de a nu lua parte la alegeri nu a fost una simplă. Însă, în acelaşi timp, prin participarea la aceste alegeri, partidul urma să-şi mintă propriii susţinători şi alegători.

„Noi am calculat foarte bine şi am de ce să fim sincer cu alegătorii noştri, cu membrii de partid, cu simpatizanţii Partidului Democrat. Majoritatea candidaţilor din acest scrutin, din punctul nostru de vedere, vor face figuraţii politice, iar noi nu vrem să facem acest lucru. Ne arată sondajele, se configurează doi pretendenţi la funcţia de preşedinte al ţării, în rest, ceilalţi vor face figuraţii politice”, a adăugat preşedintele PDM.  

Liderul democraţilor precizează că viitoarea campanie electorală nu este „războiului Partidului Democrat”, dar nici cu mâinile încrucişate nu va sta. Pavel Filip a menţionat că Partidul Democrat va fi activ în perioada electorală, iar pentru aceasta au fost întreprinşi paşi concreţi.

Partidul Democrat nu va participa la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie. Despre aceasta a anunţat preşedintele PDM, Pavel Filip, la data de 9 septembrie, după şedinţa Consiliul Naţional Politic al formaţiunii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările