Pavel Filip pledează la Bruxelles pentru intensificarea dialogului politic cu UE şi reluarea asistenţei financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Expertiza şi susţinerea UE constituie ingredientele cheie pentru a reuşi transformarea Republicii Moldova şi apropierea de UE”. Despre aceasta a vorbit premierul Pavel Filip, la Bruxelles, în cadrul unei întrevederi cu Johannes Hahn, comisarul pentru Politica de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere.

În context, prim-ministrul a pledat pentru consolidarea dialogului politic, intensificarea cooperării la nivel de experţi, precum şi pentru reluarea asistenţei financiare, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Potrivit lui Pavel Filip, modernizarea ţării şi implementarea agendei de asociere sunt proiecţiunile strategice pentru Republica Moldova. El şi-a exprimat speranţa că următorul Guvern va rămâne angajat plenar în procesul dat.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre situaţia post-electorală din ţară, precum şi stadiul actual al relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, inclusiv dialogul politic şi cooperarea pentru dezvoltare. De asemenea, ei au făcut un schimb de opinii despre reformele promovate de autorităţile Republicii Moldova şi nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite