Pavel Filip nu mai vrea mesaje generale despre primarii intimidaţi: Vreau în scris să mi se spună cine şi de către cine a fost intimidat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Pavel Filip afirmă că este adevărat că primarii din localităţile Republicii Moldova au fost anterior intimidaţi, însă aceste acţiuni nu mai au loc şi în prezent. În acest context, prim-ministrul le-a solicitat autorităţilor locale să mai prezinte mesaje generale despre aceste probleme, dar în scris şi concret cine şi de către cine este intimidat.

„Este adevărat că în trecut aceste lucruri se întâmplau. Eu îmi aduc aminte cu lux de amănunte începutul carierei mele politice, cât de mult plângeau primarii de la PD că sunt intimidaţi că este trimis FISC-ul pe capul lor”, a declarat Pavel Filip joi, 1 februarie, la emisiunea „Moldova în direct” de la TRM.

Premierul susţine că a avut câteva adresări pe problema intimidării primarilor de către guvernare.

„Trebuie să recunosc că în unele cazuri s-a adeverit că cineva face exces de zel în teritoriu din numele Guvernului sau partidului. Am rugat colegii să ia măsuri, dar şi multe cazuri care nu s-au adeverit. Pur şi simplu, s-au lăsat intimidaţi pentru a avea acestă posibilitate apoi să se revolte”, a continuat şeful Cabinetului de Miniştri.

Potrivit lui, la întrevederea cu autorităţile publice locale, el a venit cu un mesaj foarte clar: „De fiecare dată să nu mai vină cu mesaje generale, doar că primarii sunt intimidaţi, vreau în scris că această persoană a fost intimidată de către cutare şi atunci eu, dacă e vorba de PD, voi merge şi voi ridica aceste întrebări la şedinţele de partid sau voi face personal demersurile respective către procurori”.

Tatiana Badan, preşedintelele Congresului Autorităţilor Publice Locale (CALM), primar de Selemet, Cimişlia, a declarat joi, 1 februarie, în cadrul dialogului direct cu administraţia publică locală organizat de Guvern, că în administraţia publică locală din Moldova s-a instituit o stare de intimidare şi frică generală, iar în toate domeniile democraţiei locale sunt regrese şi restanţe, transmite IPN.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite