„Paşii mici“ pentru separatismul nistrean: între compromis acceptabil şi trădare naţională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suntem în aceste zile în faţa unei noi întâlniri în format 5+2 la Roma, de această dată. O întâlnire care se desfăşoară după ce s-au făcut compromisuri importante şi s-a avansat substanţial pe direcţia satisfacerii „paşilor mici“, în condiţiile unei prezenţe controversate, ca să nu zic de-a dreptul nocive, a ambasadorului Scanlon ca şef al misiunii OSCE la Chişinău, pe ultimii metri, dar şi prin aportul lui

Franco Fratini, trimis special al Italiei care deţine preşedinţia în exerciţiu acest an, trimis special cu afirmaţii cel puţin la fel de controversate şi drumuri excesiv de prieteneşti la Moscova şi, prin intermediari, la Tiraspol. Să sperăm că şi cu avantaje pentru Republica Moldova.

Ei bine, scriu acest editorial înainte ca reuniunea de la Roma să se fi consumat. Dar o fac pe baza situaţiei existente astăzi, care ridică semne de întrebare majore. Mai întâi, pentru că celebra coaliţie a liniilor roşii, alcătuită din principalele ONG-uri din Republica Moldova, nu mai este consultată de autorităţi, fiind preferate variante de consilieri şi consultanţi distincţi şi absconşi, în timp ce vice-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lisnic, trădează inconsistenţa şi extrema juvenilitate de când a luat dosarul, cunoaşterea încă secvenţială a subiectului şi influenţele la care e supusă de către participanţii în formatul 5+2 cărora nu poate să le ţină piept şi nu poate să le facă faţă.

Reuniunea 5+2 de la Roma se desfăşoară, astfel, sub auspicii complicate. Cu un forcing în goana pentru rezultate şi aură diplomatică din partea mediatorilor, cu presiuni majore pe Republica Moldova, cu cedări unilaterale din partea Chişinăului şi cu flexibilităţi nepermise care merg de la compromis rezonabil până la trădarea naţională. Fără a utiliza cuvinte mari, pentru că istoria oricum va judeca toţi aceşti paşi, cred că autorităţile din Republica Moldova care au făcut compromisurile şi care au mutat dosarul în mâinile unei tinere numită vice-ministru peste noapte, fără ca fosta sa carieră să o recomande vreodată pentru o asemenea poziţie, vor rămâne responsabile pe deplin. Nu până la următorul mandat sau la viitoarele alegeri, ci în veac. Aşa cum astăzi sunt regretate anumite abordări din trecut şi personajele care au semnat diferitele documente ale „statului comun“ al lui Primakov sau care validaseră Memorandumul Kozak rămân în istorie, la fel şi cele care au lupta contra acestor aberaţii şi au blocat acel memorandum nociv şi federalizarea Republicii Moldova.

Imagine indisponibilă

Federalizarea de facto a Republicii Moldova. Cu ce avantaje?

Cum arată astăzi situaţia negocierilor cu Tiraspolul? În primul rând, trebuie notat faptul că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, cu componenta sa de Acord de Liber Schimb Aprofundat şi Extins – DCFTA – ca şi libera circulaţie a persoanelor a avut un profund efect pozitiv. Cetăţenii, într-o largă majoritate, şi companiile care fac exporturi s-au înscris în regulile înregistrării ca cetăţeni ai Republicii Moldova şi companii înregistrate în Republica Moldova pentru a beneficia de aceste avantaje indiscutabile.

Schimburile economice sunt dominate de România, inclusiv cele pe regiunea separatistă, acolo unde Bucureştiul domină de la distanţă Moscova şi Kievul dimpreună, la nivelul schimburilor economice ale regiunii separatiste. Fireşte UE în întregimea sa beneficiază, cu bune şi rele, de această formulă care marchează, dincolo de asimetria accesului la pieţe, de dezavantajele asumate de statele UE, cu precădere de România, integrarea reală a pieţei separatiste în cea europeană, pe brandul de ţară al Republicii Moldova.

Pe de altă parte, formula paşilor mici“, dincolo de deschiderea generală către integrare şi preluarea controlului autorităţilor legitime, a dus, prin formula compromisurilor impuse Republicii Moldova, şi acceptate de guvernul actual peste noapte, la elemente de federalism de facto, extrem de nocive funcţionalităţii statului Republica Moldova şi nocivă ca precedent pentru perspectiva de acord pentru Ucraina în privinţa teritoriului său din regiunea Donbas, subiect al agresiunii militare ruse în regiune, cu tot cu păpuşile locale scoase din joben. Fără a deschide coşul negocierilor politice, Chişinăul a acceptat acorduri secvenţiale care afectează coeziunea statală şi desemnează a priori, fără nici o negociere directă şi fără a aborda tema reală, elemente de federalism pe domenii concrete. „Paşii mici“ s-au transformat într-o păcăleală prin care Chişinăul a acceptat de facto federalizarea cu Tiraspolul pe domenii concrete, iar lucrurile merg înainte.


FOTO 123RF

Steag transnistria. FOTO www.123rf.com

De ce s-ar mai reuni cineva din raioanele de Est ale Republicii Moldova cu Chişinăul?

O altă temă fundamentală, de principiu, care a intervenit este faptul că Republica Moldova a cedat toate avantajele şi drepturile către cetăţenii săi din raioanele de răsărit ale Republicii Moldova, fără a beneficia de avantajele recunoaşterii internaţionale. Aşa cum unii au dat ştampilele vamale separatiştilor să se descurce singuri, tot astfel, astăzi autorităţile de la Chişinău au oferit cetăţenilor separatişti tot ce le trebuie ca să poată trăi bine, mersi, în autoproclamata lor republică.

Mai grav, aceleaşi autorităţi de la Chişinău au oferit aiurea, fără nici o constrângere nici un avantaj reciproc, roluri şi atribuţii autorităţilor separatiste care nu apar într-un acord cadru politic, ci se acumulează, pas cu pas, în dreptul Tiraspolului, cu acele autorităţi care de la nerecunoaştere au ajuns partenere, semnatare de acorduri, ba şi titulare de atribuţii care aparţin statului şi unor autorităţi legitime, alese în condiţii democratice şi care respectă autoritatea Chişinăului.

Ucraina a realizat că trebuie să înveţe de la Chişinău cum să facă reintegrarea, ce să nu greşească, mai ales că temele se vor repeta în oglindă cu cele din Republica Moldova, undeva, în viitor.

O asemenea situaţie ridică întrebarea fundamentală: de ce ar mai vrea cineva să se reunească cu Republica Moldova? Să revină în graniţele autorităţilor constituţionale? Dacă cetăţenii au toate avantajele, chiar stând sub autorităţile separatiste, ele nu se vor revolta şi nu vor presa niciodată pentru a obţine reintegrarea, aşa cum nici autorităţile separatiste, pseudo-intitulate preşedinte, miniştri, şefi de parlamente, nu au nici o motivaţie să revină vreodată la Chişinău şi să recunoască autorităţile legitime ale Republicii Moldova. Din contra, la Tiraspol au apărut atribuţii recunoscute de aceste autorităţi legitime prin acord, sancţionate de participanţii la 5+2. Şi asta se cheamă trădare, după toate regulile dreptului internaţional, inclusiv a celui din Republica Moldova. Reintegrarea e amânată sine die şi se consolidează separarea şi federalizarea de facto.

Unde e controlul frontierei de stat?

Singurul gest cu adevărat relevant este cel pe care l-a reuşit Republica Moldova cu sprijinul Ucrainei. Prinsă în acelaşi vârtej al separatismului de facto, în perspectiva preluării propriului control asupra frontierei cu Rusia în Donbas, Ucraina a realizat că trebuie să înveţe de la Chişinău cum să facă reintegrarea, ce să nu greşească, mai ales că temele se vor repeta în oglindă cu cele din Republica Moldova, undeva, în viitor. Deci acordul pentru deschiderea punctului comun de la Cuciurgan, cel cu traficul cel mai intens, a fost salutar. Dar procesul s-a oprit.

Între timp, Preşedintele Poroshenko a adoptat legea privind deschiderea tuturor punctelor comune, inclusiv a celor din regiunea separatistă, fapt care ar reprezenta un pas major pentru Republica Moldova, primul pas relevant pentru reintegrare: controlul frontierei de stat. Însă deşi am avut anunţul pentru deschiderea a încă două puncte de frontieră, procesul trenează. Vine anul electoral la Kiev, în martie-aprilie sunt alegeri prezidenţiale, în toamnă alegeri generale, iar despre alegerile de la Chişinău nici nu mai vorbesc. Acum se mai pot face paşii necesari şi prelua controlul frontierei.

Că e vorba despre procese mai complexe, că Ucraina condiţionează această preluare de propriile sale probleme cu centrala de la Novo-Dnestrovsk sau cu alte teme bilaterale, că e vorba despre o incapacitate administrativă a unor instituţii ale Republicii Moldova – grăniceri, vama – cert e că întârzierea e inexplicabilă, iar fereastra de oportunitate ameninţă să se închidă. Nu ştim cum va arăta guvernul de la Chişinău după noiembrie, de la începutul anului viitor, nici măcar pe cel de la Kiev din anul viitor, cert este că perspectiva e nefastă dacă nici acest punct de avantaj net nu e realizat, şi cât mai repede.


Maşini înmatriculate în Transnistria

Imagine indisponibilă

Problemele celor 8 puncte din „paşii mici“

Din cele opt puncte în mare majoritate convenite, sunt câteva probleme majore. Mai întâi e chestiunea interconectării pe telefonia mobilă. Numai chestiunea tehnică a legii de combatere a terorismului şi păstrarea convorbirilor dacă o iau şi perspectiva interconectării devine complicată, dacă nu imposibilă. Ce companie din Republica Moldova, altfel o multinaţională străină, ar asuma costurile în locul InterDnestrCom?

Asta ca să nu vorbim şi despre cum o fi ajuns compania respectivă să aibă frecvenţă 4G şi să acorde servicii de roaming în toată lumea? Aici, autorităţile actuale ale Republicii Moldova sunt iar în offside şi rămân discutabile aranjamente vinovate care au dus la un asemenea pas.

Cât despre plăcuţele neutre, ultima găselniţă şi realizare a Chişinăului, rămân atâtea probleme de discutat încât aplicarea lor rămâne sub semnul întrebării. Cine asumă calitatea autoturismelor pentru a putea circula pe drumurile publice? Evident revine responsabilitatea autorităţilor legitime ale Republicii Moldova. Cât costă ea? Am mai văzut pe linia asigurărilor problemele cărţii verzi. Cine le va asigura acum? Cu ce bază?

Apoi, cine asigură proprietatea lor reală? Le verifică cineva? Identitatea şoferilor, carnetele de conducere, calitatea şcolilor şi atestatului de conducere pe drumurile publice cine le validează? Dacă produc daune, cine plăteşte? Evident Republica Moldova, cu riscul de a nu putea introduce în trafic TOATE autoturismele sale, dacă apar probleme cu cele cu numerele neutre.

Toate aceste teme sunt tehnice, dar costă enorm, şi probabil trebuia întrebat la Kiev de două ori, şi trebuiau consultări amănunţite cu Ucraina pe aceste teme, pentru a evita ca aceste greşeli eventuale să se repercuteze în timp asupra situaţiei Ucrainei în legătură cu zona ocupată din est, dacă se va pune vreodată problema recuperării acesteia.

Subiectul poate merge mai departe şi pe alte teme. Şcolile româneşti nu au proprietatea clădirilor, terenurile nu sunt soluţionate ca proprietate, preluarea cu japca a proprietăţilor cetăţenilor din dreapta Nistrului nu mai e anchetată penal, responsabilitatea statului faţă de aceşti cetăţeni ai săi nu este îndeplinită.

steag republica moldova

Ce a câştigat Republica Moldova?

Să admitem prin absurd că negocierile secrete, oricum nepublice, au o componentă de avantaje substanţiale ŞI pentru Republica Moldova. Că nu le-am cunoaşte noi. Că ele ar exista. Unde sunt ele?

Aceste avantaje s-ar traduce în două componente. Mai întâi, retragerea trupelor ruse din raioanele de răsărit ale Republicii Moldova – Chişinăul se chinuie încă cu o rezoluţie pentru Adunarea Generală a ONU care să revalideze, după aproape 20 de ani, angajamentul din Documentul final al summitului OSCE de la Istanbul, 1999, semnat de Boris Elţîn. Nu mai există un asemenea document valabil, iar retragerea Rusiei din Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa, în 2007, pune sub semnul întrebării angajamentul atins în aceste condiţii. Mai mult, tentativa Messenberg pune în discuţie aranjamentele de securitate de această factură în Europa, deci angajamentul rus, sau măcar poziţia comunităţii internaţionale, măcar la nivelul documentului politic, trebuie revalidată.

Dacă nici unul din aceste puncte nu e satisfăcut, retragerea trupelor ruse, a armamentelor de la Cobasna sau distrugerea lor in situ, dacă nu e preluat imediat controlul frontierei de stat în Republica Moldova, vorbim despre un eşec total.

Se discută la 5+2 retragerea trupelor ruse? Discută reprezentantul OSCE la Chişinău sau trimisul special al Preşedinţiei în exerciţiu italiene retragerea şi distrugerea muniţiilor? Măcar asta să facă, dacă tot e prieten cu Putin. Dacă totul se consumă pe seama Chişinăului, în beneficiul Tiraspolului şi al Moscovei, nu am făcut nimic, iar formatul 5+2 trebuie denunţat imediat!

În fine, mai vorbeşte cineva despre acordul politic de reintegrare al regiunii separatiste? Se mai face ceva în această direcţie? Este cineva care mai asumă să sprijine Chişinăul şi pe această temă? Fratini, Scanlon, OSCE, SUA sau UE? Cineva? Cu respectarea integrităţii teritoriale, independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova, a funcţionalităţii statului reîntregit, al menţinerii libertăţii de a alege, de fapt de a menţine opţiunile de securitate, de politică externă şi de apărare, inclusiv a orientării strategice?

Dacă nici unul din aceste puncte nu e satisfăcut, retragerea trupelor ruse, a armamentelor de la Cobasna sau distrugerea lor in situ, dacă nu e preluat imediat controlul frontierei de stat în Republica Moldova, vorbim despre un eşec total. Un eşec definitiv. Federalizarea de facto e tot ce rămâne. Şi despărţirea definitivă a celor două lamuri ale Nistrului. Şi trădare naţională pentru cei care au făcut-o, cu anatema aferentă în istorie. Şi condamnare penală, măcar în viitor, pentru că există în Codul Penal al Republicii Moldova Înalta Trădare. Includ aici şi anatema pentru diplomaţii şi reprezentanţii membrilor 5+2 care au făcut să se întâmple un asemenea pas. Şi nu mai vorbim despre o realitate care încetează mâine, ci care se extinde în veac!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite