PAS, PPDA şi PDM: Am putea asista la prelungirea stării de urgenţă pentru a amâna data alegerilor

PAS, PPDA şi PDM: Am putea asista la prelungirea stării de urgenţă pentru a amâna data alegerilor

Parlamentul de la Chişinău FOTO IPN

Democraţii, deputaţii Platformei DA şi cei ai PAS nu exclud posibilitatea prelungirii stării de urgenţă de către coaliţia PSRM-Şor pentru a amâna data alegerilor parlamentare anticipate, notează IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit deputaţilor celor 3 formaţiuni, socialiştii vor merge până în pânzele albe pentru a tergiversa procesul organizării scrutinului anticipat, pasând responsabilitatea crizei economice şi pandemice către preşedintele Sandu şi partidul proprezidenţial.

Deputaţii Platformei DA spun că deşi există avizul Curţii Constituţionale privind constatarea circumstanţelor dizolvării Parlamentului, socialiştii vor insista pe amânarea datei alegerilor anticipate, astfel încât haosul din ţară să fie asociat de către cetăţeni cu preşedintele Maia Sandu.

„Socialiştii vor tot lungi termenul până la organizarea anticipatelor, cerând ca organizarea scrutinului să aibă loc în condiţiile stabilite de ei, şi au pretexte destul de bune: starea de urgenţă, pandemia. Vor spune că mergem în alegeri abia după ce depăşim pericolul pandemiei, astfel ei câştigă timp, se mai pregătesc, încercând să scadă şi raitingul oponenţilor politici”, a spus deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Şi democraţii se arată convinşi că socialiştii nu vor accepta scenariul preşedintelui Sandu de a declanşa cât mai curând alegerile şi vor veni cu iniţiative care vor îndepărta data scrutinului.

„Este un război între PAS şi PSRM, socialiştii nu vor lăsa lucrurile aşa, ar putea să vină inclusiv cu declaraţii privind uzurparea puterii în stat, acest lucru poate deveni extrem de periculos. Cred că se va încerca prelungirea stării de urgenţă, invocând situaţia pandemică dramatică”, a spus deputatul PDM, Alexandru Jizdan.

Deşi, anterior, Igor Dodon a anunţat că PSRM nu va susţine alocarea banilor pentru organizarea alegerilor anticipate, atât timp cât ţara are nevoie de ei pentru procurarea vaccinului, deputaţii PAS spun că alocarea banilor pentru scrutin nu poate fi împiedicată.

„Alocarea banilor pentru alegeri ţine de o hotărâre a Guvernului. Organizarea alegerilor este o cheltuială administrativă, care poate fi acoperită din sursele existente, din fondul de rezervă. Conform Legii finanţelor publice, Guvernul poate realoca anumite surse în limita a 10% faţă de ceea ce s-a programat în Legea bugetului de stat. Este exclus ca Guvernul să nu aloce bani pentru alegeri, dacă va exista un decret al preşedintelui”, a spus deputatul PAS, Radu Marian.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, alegerile parlamentare anticipate ar costa bugetul de stat 120 de milioane de lei, bani necesari inclusiv pentru procurarea echipamentelor de protecţie pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2. În bugetul de stat pentru anul 2021 nu sunt prevăzute fonduri pentru organizarea scrutinului.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările