Tot mai mult tind să cred că aceste partide sunt nişte SRL-uri, care vor exista cel mult câţiva ani, atât cât trăieşte liderul sau cât îi va ţine buzunarul pe sponsori. Potrivit teoreticienilor, un partid politic se defineşte şi prin schimbarea periodică a preşedintelui, o alternanţă firească la conducere. Asta se întâmplă în lumea democratică. Dacă ne-am gândi doar la acest principiu, noi în cele două decenii de independenţă n-am avut niciun partid veritabil.

Vladimir Voronin de ani de zile îşi caută un succesor. N-am înţeles niciodată de ce nu-l poate găsi. Ori nu vede pe nimeni carismatic, după chipul şi asemănarea sa, ori niciunul dintre colegii săi nu corespunde exigenţelor lui? În ambele cazuri „şeful“ decide, nu miile de membri de partid. Prostimea rămâne prostime şi la congresele fastuase. „Tătuci“ din ăştia sunt în fruntea tuturor SRL-urilor. Unii îşi scufundă singuri barca, aşa cum a procedat creştin-democratul Iurie Roşca, chiar dacă PPCD se zbate azi să mai trăiască, alţii aterizează de-a dreptul în fund, ignorând vocea majorităţii aderenţilor, cum a făcut-o Serafim Urechean. Cu toţii însă au aceeaşi deviză - „mor, dar nu vă dau şi vouă jucăria“.

Unele găşti de partid sunt mai unite, altele mai dispersate. Toţi însă sunt câinoşi, abia aşteaptă să se ţepuiască reciproc, şi au o sete nebună de a ajunge în vârful ierarhiei pentru a participa la împărţirea ciolanului şi a scoate ceva beneficii personale. Mulţi indivizi care din întâmplare au ajuns în Parlament sau în Executiv au făcut-o pentru „imunitatea“ pe care le-o dă guvernarea sau pentru a-şi face legături şi coridoare necesare într-un viitor nu prea îndepărtat. Partidele sunt locul unde şmecheraşii îşi dau întâlnire. Iată ce model transmit plebei aceste organizaţii. Nu degeaba la capitolul încredere formaţiunile politice sunt la coada tuturor clasamantelor.

Aţi auzit să fi demisionat din funcţie vreun politician care nu s-a descurcat în postul x sau y? Avem vreo câţiva în actualul guvern, care sunt „întotdeuna gata“, chiar dacă, de fapt, nu sunt buni la nimic. Unii şefi şi directori unşi de anumite partide se cred veşnici în funcţii şi nu se dau duşi nici cu toate cutremurele din lume. De cei pătaţi nu mai vorbesc. E suficient să amintim de condamnarea lui Valeriu Guma la patru ani de închisoare, în România, şi lipsa de reacţie a partidului din care face parte. Câinii latră, caravana trece.

Pot să ne sugereze multe europenii şi americanii, oricum patronii de SRL-uri vor aplica modelul de conducere ce le convine. La noi, democraţia de partid se rezumă la: „Ţst, aici eu sunt şeful!“. Cine vrea s-o accepte face carieră, ceilalţi, mai devreme sau mai târziu, îşi fac valiza.