Partidele parlamentare au împărţit şefia comisiilor permanente

Partidele parlamentare au împărţit şefia comisiilor permanente

Deputaţii de la Chişinău, în dezbateri şi în pauză

Comuniştii vor deţine preşedinţia a patru comisii parlamentare permanente, liberal-democraţii vor conduce trei, democraţii două, iar liberalii doar una. Repartizarea funcţiilor de conducere în cadrul comisiilor a fost adoptată astăzi fără probleme de către deputaţi, după ce ieri dezbaterea la acest subiect se împotmolise din cauza comuniştilor, nemulţumiţi de faptul ce comisii le-au revenit. 

Reprezentanţii Partidulului Comuniştilor va deţine şefia în următoarele comisii: Drepturile omului şi relaţii interetnice (Vadim Mişin, care a fost preşedinte şi în legislatura precedentă), Mediu şi Schimbări Climatice (Violeta Ivanov, fost ministru al Mediului), Agricultură şi Industrie Alimentară (Gheorghe Popa), Administraţie Publică şi Dezvoltare Regională (Eduard Muşuc).

Deputaţi din fracţiunea PLDM vor fi la cârma comisiilor pentru Economie, Buget şi Finanţe (a rămas Veaceslav Ioniţă), Educaţie, Cultură, Cercetare, Sport şi Mass-media (Mihail Şleahtiţchi), Protecţie Socială, Sănătate şi Familie (Vladimir Hotineanu, ministrul demisionat al Sănătăţii).

Preşedinte al Comisiei pentru Politică Externă şi Integrare Europeană va fi deputatul PD Igor Corman, care a deţinut funcţia şi în mandatul trecut. Partidului Democrat i-a revenit şi Comisia pentru Securitate Naţională, Apărare şi Ordine Publică, în fruntea căreia a fost ales Alexandru Stoianoglo, ex-vicepreşedinte al Legislativului. 

Expertul în drept constituţional Victor Popa, deputat PL, va fi şef al Comisiei Juridice, pentru Numiri şi Imunităţi.

Parlamentul a adoptat şi o hotârâre prin care a acceptat demisia fostului Guvern, după care a fost anunţată o pauză de două ore. Agenda şedinţei de astăzi conţine şi un proiect privind modificarea Legii Guvernului. Sunt propuse schimbări la structura Executivului, inclusiv transformarea Cancelariei de Stat în Secretariatul Guvernului. Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană s-au întrunit pentru a discuta detalii din acest proiect.

Adoptarea componenţei noului Cabinet de Miniştri, în frunte cu Vlad Filat, şi a Programului de guvernare a fost fixată pentru vineri, la ora 10.00. programat       

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: