Parteneriat cu dictatorul: Dodon-Lukashenko

FOTO EPA-EFE

Ultima enormitate a lui Lukashenko, care a deturnat un avion după o operaţiune specială menită să aresteze un ziarist dizident care trăia în Occident, a adus în prim plan vizita şi discursul lui Igor Dodon care, în lipsă de invitaţii internaţionale şi locuri în care să fie primit, a dat recent o fugă până la Minsk.

Că e rizibil, e clar: Maia Sandu schimba avioanele între Bucureşti, Kiev, Bruxelles, Paris, Berlin, în timp ce Dodon dădea o fugă la Tătuca belaruşilor pentru a-i face temenele şi a-i spune ritos că este o inspiraţie pentru întreaga lume (autocratică, dictatorială?) pentru modul în care a contracarat protestele masive pentru furtul alegerilor şi a reprimat protestatarii paşnici şi opoziţia.

Însoţiri dubioase şi costisitoare ale lui Dodon cu Lukashenko

Cam ce o fi fost în capul lui Dodon atunci? Pentru că deja alegerile anticipate erau iminente şi pentru că ştia foarte bine că orice vorbă a sa urma să se soldeze cu costuri prin asocierea cu Ultimul Dictator al Europei, cum e numit Lukashenko, căruia şi Putin i-a spus că e cazul să iasă la pensie. Astăzi, după ultima ispravă nemaivăzută şi inacceptabilă, Igor Dodon îşi încasează toate costurile şi oprobiul public meritat. Pentru că, în campanie şi în afara ei, orice asociere cu personaje neprizabile, controversate, darămite cu dictatori, şi asta cu atât mai mult în afara responsabilităţilor oficiale, costă enorm la vot.

Da, e adevărat, Aleksandr Lukashenko încearcă să facă o gestiune controlată a tranziţiei către succesorul său, probabil anul viitor, după adoptarea Constituţiei. Ştie că trebuie să plece şi urmează să decidă dacă face o succesiune dinastică, către băiatul său, sau una către un apropiat mai relevant şi mai bine pregătit. Dar această ambiţie l-a adus în postura de a face aberaţii, excese, acţiuni fără precedent. Afacerea deturnării avionului, doar ultima dintr-o suită de blăstămăţii inacceptabile la un lider serios, navighează între piraterie cu susţinere de stat, terorism şi terorism de stat. Astfel poate fi calificată juridic acţiunea sa, la nivel internaţional, în funcţie de datele concrete pe care le va avea la dispoziţie Organizaţia Aviaţiei Civile, UE, NATO şi alţi parteneri.

Oricum, nota de plată a început să vină către Minsk. De la blocarea spaţiului aerian, la interzicerea zborurilor directe şi la retragerea completă a ambasadelor (e adevărat, în cazul Letoniei a făcut-o singur, cu mânuţa sa, fără legătură cu avionul deturnat, până la concluziile anchetei), Belarusul şi Lukashenko se pregătesc de o perioadă nefastă şi grea. Legile adoptate împotriva jurnalismului digital şi a internetului, pe motive de securitate naţională, vin să întărească imaginea izolării, fricii, disperării unui lider la apus de carieră, în prag de pensionare. Şi cum istoria autocraţilor nu prea dă soluţii bune – execuţii, asasinate, închisoare pe viaţă, surghiun, în cel mai bun caz, după condamnări şi confiscare a bunurilor – nervozitatea este explicabilă. Doar că acţiunile represive extreme la adresa propriei populaţii şi gesturile agresive nemaivăzute la adresa statelor europene nu arată nici siguranţă, nici putere, ci exact opusul.

Condamnat să fie trădat, la rândul său, pentru prăbuşirea PSRM

Republica Moldova se dovedeşte astfel, prin comparaţie dar şi în mod absolut, o democraţie mult mai dezvoltată şi mai stabilă decât o admite ea însăşi. Votul oamenilor contează, ca şi voinţa liderilor politici oneşti, ajunşi în funcţii publice. Plahotniuc nu a ajuns niciodată să fie premier într-o ţară pe care o poseda, pentru că Preşedintele Nicolae Timofti i-a refuzat această desemnare. Apoi votul şi voinţa populară l-au alungat pe Plahotniuc din statul Republica Moldova, fiind azi urmărit pentru a fi anchetat şi condamnat. Apoi Igor Dodon nu s-a putut eterniza, a fost răsturnat prin vot popular, democratic şi i s-a refuzat al doilea mandat prin alegerea majorităţii pentru orientarea Occidentală şi pentru Preşedintele Maia Sandu.

Astăzi Igor Dodon a realizat, i s-a spus sau polit-tehnologii ruşi din preajma sa îi tot arată că nu poţi câştiga alegeri cu un perdant în frunte. Iar fostul preşedinte ostentativ prorus, dincolo de propriile metehne de comportament şi acţiuni politice, rămâne un perdant. Nu sunt 7 luni de când a pierdut, deşi era în funcţie, al doilea mandat. Acum opţiunea alegerilor cu un perdant în frunte prăbuşeşte scorul PSRM. Iar ascunderea lui Dodon în spatele lui Voronin pe liste nu ajută deloc. Octogenarul edec mai trage un mandat parlamentar pe spatele socialiştilor. Dar, pe de altă parte, îşi adaugă propriile greşeli şi nerealizări şi înfundă şi mai mult PSRM care se învârte, cu PCRM împreună, la vreo 25%. În scădere.

Care e aportul lui Voronin? Cine va plăti pentru aceste alegeri strategice greşite? Dodon devine echivalent cu un eşec care îl expune şi mai mult oprobiului şi sancţiunii socialiştilor săi. Pentru că toată lumea îl lasă să revină şi să se joace pentru a demonstra că este o piatră de moară a politicii de pe Bîc, agăţată de gâtul PSRM. Iar Dodon ştie şi el că-şi joacă ultima şansă şi că, oricât de bine ar controla listele sau vârful partidului, dacă nu-l vor debarca colegii săi, cerându-i capul după eşecul electoral, îl vor părăsi scindând partidul cei care se vor fi săturat de ei, cu grup parlamentar şi partid nou. Dodon e condamnat să sufere soarta lui Voronin tocmai pentru că l-a urcat în carul primelor parlamentare anticipate pe omul pe care l-a trădat acum 10 ani.

Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova

Valul pro-european al voinţei publice, în favoarea Maiei Sandu

În schimb, în Republica Moldova, valul pro-european creşte. Şi victoria politică a declanşării anticipatelor de către Maia Sandu se acumulează în dreptul PAS, căruia populaţia vrea să-i ofere şi majoritatea deplină, responsabilizând-o pentru a conduce statul Republica Moldova spre Europa, Spre România, Spre Occident. Cu Republica Moldova stat suveran şi independent, cum altfel? Pentru că nu se pot ascunde izolarea şi lipsa de perspective a lui Dodon în faţa avalanşei recunoaşterilor internaţionale ale Maiei Sandu. Tot astfel cum nu poate fi ascunsă calitatea oamenilor din jurul său şi normalitatea figurilor din echipa sa, chiar dacă nu sunt atât de vizibile, cunoscute sau eclatante. Atmosfera din PAS este incomparabilă cu băltirea posacă şi imobilă a administraţiei lui Dodon.

Sigur, rămân multe de făcut. Şi de învăţat. Şi experienţă de acumulat pentru toţi. Doar că PAS şi Preşedintele Maia Sandu nu sunt singuri. Au sprijin direct, şi mai ales calificat. Întreaga Europă, cu toate cunoştinţele şi ştiinţa administrativă, le este alături. Cu România în prim plan, acolo unde identitatea de limbă şi de neam joacă rolul esenţial.

Sigur, trebuie refăcute legăturile cu cetăţenii şi construită capacitatea administrativă a statului. Atragerea specialiştilor în funcţie publică rămâne un deziderat important, ca şi folosirea tuturor funcţionarilor cu memorie instituţională şi ştiinţa de a face lucrurile, oameni ce trebuie ţinuţi aproape şi utilizaţi. Ei sunt coloana vertebrală a statului, şi se formează greu. Şi mai ales rămân greu în poziţii, la nivelul trecut şi actual de salarizare. Pentru că aici este o altă problemă, cea a salariilor decente şi reprezentative şi a recompensării poziţiilor de responsabilitate publică. Marea problemă a Republicii Moldova. Tocmai pentru a evita tentaţia corupţiei. Şi a aduce acasă şi specialiştii aflaţi pe toate meridianele lumii, care şi-ar dori să susţină statul ai cărui cetăţeni sunt, dar nu le permite nevoia de a şi trăi. O ecuaţie complicată, pentru viitorul Parlament al Republicii Moldova, cu majoritate PAS.