Parlamentul a revotat legea ce interzice propaganda rusă. Deşi Dodon este obligat să o promulge, preşedintele susţine că nu o va face

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Constantin Grugorita
FOTO Constantin Grugorita

Parlamentul de la Chişinău a revotat vineri, 22 decembrie, legea ce interzice emisiunile politico-analitice ruseşti în Republica Moldova, după ce legea a fost trimisă spre reexaminare Legislativului de către Igor Dodon. Şeful statului a refuzat să promulge legea în primul caz, însă va fi obligat de Constituţie să o facă acum. Pe de altă parte, preşedintele dă asigurări că e decis să refuze promulgarea, în pofida prevederilor Legii Supreme.

Igor Dodon a declarat recent ferm că, deşi Constituţia îl obligă să promulge legile adoptate de Parlament dacă acestea sunt întoarse preşedintelui spre promulgare pentru a doua oară, această practică nu se va respecta şi în cazul promulgării legii ce prevede interzicerea propagandei ruse în Republica Moldova.

Precizăm că, potrivit articolului 93 (2) din Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămîni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.

În cazul în care preşedintele ţării a încălcat Constituţia, Parlamentul este în drept să-l suspende din funcţie pe şeful statului pentru a iniţia procedura de desfăşurare a unui referendum naţional privind demiterea din funcţie a acestuia, doar după Legislativul s-a adresat la Curtea Constituţională, iar aceasta a constatat încălcarea Constituţiei.

Preşedintele Igor Dodon a refuzat să promulge legea ce interzice propaganda rusă în Republica Moldova, prin restricţionarea emisiunilor politico-analitice transmise de posturile ruse de televiziune. Şeful statului a decis miercuri, 20 decembrie, să întoarcă Parlamentului legea respectivă spre reexaminare, invocând că se încalcă drepturile omului la libera exprimare.

Proiectul de lege privind modificarea Codului Audiovizualului, prin care se propune interzicerea propagandei ruse în Republica Moldova, a fost votat de Parlament joi, 7 decembrie, în două lecturi. Proiectul de lege a fost susţinut de către 61 de deputaţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite