Parlamentul a respins propunerea privind audierea premierului Filip pe subiectul vânzării companiei Air Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea parlamentară a respins joi, 3 octombrie, propunerile venite din partea fracţiunilor din opoziţie privind necesitatea a-i audia pe premierul Pavel Filip, ministrul Economiei, Chiril Gaburici, şi pe directorul Agenţiei Proprităţi Publice, Vladimir Boldovici, pe subiectul vinderii companiei de stat „Air Moldova” către compania română „Blu Air”.

„Vrem să ni se explice, cum a fost posibil ca în condiţiile unor asemenea bilete scumpe pe care le are Air Moldova, ca nicăeri în altă parte, compania a ajuns în starea în care să fie scoasă la vânzare”, a declarat deputatul comunist Oleg Reidman.

Socialistul Vladimir Ţurcan a afirmat că „avem nu pur şi simplu proces de privatizare, dar de vânzare a proprietăţii statului”.

„Vânzare la un preţ mizerabil -  50 milioane lei. Vânzarea în mâinile unei companii destul de stranii, dubioase, fondată în luna august. Fondatorii de bază sunt doi cetăţeni ai R. Moldova şi care au capital social de 500 mii de lei”, a spus parlamentarul PCRM.

Ca rezultat al concursului comercial de privatizare a companiei aeriene moldoveneşti „Air Moldova”, a fost desemnată câştigătoare compania Civil Aviation Group SRL, care gestionează compania aeriană românească Blu Air. Agenţia Proprietăţi Publice anunţă într-un comunicat de presă, citat de IPN, că valoarea tranzacţiei este de 1,2 miliarde de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite