Parlamentul formează un grup de lucru care să ofere soluţii pentru diferendul transnistrean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grupul de lucru format din deputaţii moldoveni vor propune soluţii pentru diferendul transnistrean
Grupul de lucru format din deputaţii moldoveni vor propune soluţii pentru diferendul transnistrean

Parlamentul a creat un grup de lucru pentru elaborarea unui proiect de hotărâre cu acţiunile care urmează a fi întreprinse pentru normalizarea situaţiei în raioanele din stânga Nistrului.

Decizia a fost luată în şedinţa Parlamentului de vineri, 28 iunie, ca urmare a adoptării, săptămâna trecută, a unei declaraţii cu referire la situaţia din regiunea transnistreană, transmite IPN.

Grupul de lucru va avea nouă membri. Partidul Comuniştilor i-a înaintat pe Vasili Şova, Sergiu Stati, Oxana Domenti şi Irina Vlah. Fracţiunea liberal-democraţilor i-a înaintat pe Iurie  Apostolachi, Valeriu Ghileţchi şi Elena Frumosu. Partidul Democrat va fi reprezentat de către Stella Jantuan, iar liderul liberalilor reformatori, Ion Hadârcă, a spus că liberalii îl înaintează pe Vadim Vacarciuc.

Liberalii lui Mihai Ghimpu au dorit să afle şi scopurile hotărârii care va fi adoptată, dar nu li s-a dat un răspuns. Parlamentul nu a decis termenul în care vor fi înaintate propunerile grupului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite