Parlamentul a emis o declaraţie importantă, dar insuficientă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problema transnistreană nu poate fi rezolvată cu un document. Asta spun experţii despre declaraţia Parlamentului privind situaţia din stânga Nistrului, apreciind, totodată, faptul că guvernarea şi opoziţia s-au solidarizat.

După două zile de dezbateri cu uşile închise, Legislativul a adoptat vineri o declaraţie privind reglementarea conflictului transnistrean. Deputaţii au constatat că acţiunile unilaterale, inclusiv instituirea unor frontiere în interiorul Republicii Moldova, afectează negocierile.

Parlamentarii au reiterat că autorităţile de la Chişinău nu vor admite escaladarea situaţiei şi vor asigura depăşirea disensiunilor prin metode paşnice. Legislatorii au chemat membrii formatului 5+2 să se abţină de la acţiuni ce ar submina încrederea dintre cele două maluri ale Nistrului, au cerut partenerilor internaţionali să contribuie la normalizarea situaţiei din zona de securitate şi au făcut apel către populaţie să nu răspundă la provocări.

„Declaraţia în sine nu schimbă cursul istoriei. E nevoie de acţiuni şi soluţii eficiente“ - Oazu Nantoi 

Declaraţia a fost aprobată de reprezentanţii Coaliţiei Pro-Europene şi de comunişti. Liberalii lui Mihai Ghimpu şi neafiliatul Mihai Godea au boicotat documentul, fiind indignaţi că Parlamentul n-a cerut retragerea armatei ruse şi demilitarizarea misiunii de pacificare. Nici grupul Dodon nu a votat, afirmând că singura soluţie este federalizarea ţării.

Document incomplet

Şi unii experţi critică poziţia Legislativului. „S-a scris de spaţiul unic teritorial şi economic, dar nu s-a menţionat că regiunea transnistreană trebuie să fie în acelaşi câmp juridic cu Republica Moldova. Din nou este neglijată respectarea drepturilor omului în regiune. De asemenea, Parlamentul trebuia să solicite evacuarea arsenalului militar“, a comentat Pavel Postică, director de programe la Asociaţia Promo-Lex.

Pe de altă parte, analistul politic Ion Tăbârţă spune că nu trebuie să forţăm nota. „Să dăm dovadă de prudenţă, calm şi fermitate. Numai pe cale diplomatică putem găsi soluţii ca să nu ajungem la o degringoladă în problema transnistreană. Nu ne putem lua la trântă cu Rusia“, a atenţionat comentatorul.

Votul comun, apreciat

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, a salutat votul comun al majorităţii parlamentare şi opoziţiei. „Asta denotă faptul că aleşii noştri sunt capabili, cel puţin, să discute atunci când e vorba de probleme de ordin naţional“, a apreciat şi Oazu Nantoi, expert în problema transnistreană.

„Trebuie să dăm dovadă de prudenţă şi calm. Nu ne putem lua la trântă cu Federaţia Rusă“ - Ion Tăbârţă, analist politic

Potrivit specialistului, declaraţia politică este relevantă, dar nu va schimba cursul istoriei. Această luare de atitudine ar trebui să fie urmată de acţiuni concrete. „Guvernarea trebuie să elaboreze un plan de acţiuni şi să se mobilizeze. Rămâne de văzut dacă partidele vor putea renunţa la demagogii pentru a găsi soluţii pentru problema transnistreană“, a precizat Oazu Nantoi.

Filmul tensiunilor de pe Nistru

Pe 10 iunie, liderul de la Tiraspol Evgheni Şevciuk a promulgat „legea cu privire la frontiera de stat“ a regiunii separatiste în care a fost inclus şi satul Varniţa, aflat sub jurisdicţia Chişinăului. Preşedintele Nicolae Timofti a declarat că cineva doreşte să izbucnească un nou război, iar un grup de experţi au cerut autorităţilor să nu permită escaladerea conflictului.

Pe 20 iunie, Parlamentul s-a întrunit în şedinţă extraordinară pentru a discuta situaţia. Vineri, separatiştii au interzis accesul în Tighina a patru poliţişti moldoveni pe motiv că unul dintre ei ar fi fost persona non-grata.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite