Parlamentul a creat o comisie de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor „privind tentativa puciului anticonstituţional a Partidului Democrat”

Parlamentul a creat o comisie de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor „privind tentativa puciului anticonstituţional a Partidului Democrat”

Majoritatea parlamentară ACUM - PSRM a sprijinit marţi, 18 iunie, iniţiativa privind „constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept privind tentativa puciului anticonstituţional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curţii Constituţionale şi a Procuraturii Generale”.

Deputatul Blocului ACUM Sergiu Litvinenco a declarat că PDM a încercat să comită o tentativă de lovitură de stat prin decizia Curţii Constituţionale din 7 iunie, care a stabilit că Parlamentul trebuie dizolvat şi anunţate alegeri anticipate, fapt ce ar trebuie investigat. 

Potrivit lui, comisia ar trebui să elucideze dacă şedinţele CC chiar au avut loc sau hotărârile ar fi scrise în circumstanţe neclare, la indicaţia PDM. De asemenea, comisia ar urma să stabilească dacă este veridică informaţia cu privire la faptul că procurorii au pregătit, pe 8 iunie, 60 de mandate de arestare pe numele deputaţilor ACUM-PSRM.

Deputatul PDM a declarat că se doreşte o „execuţie publică” a PDM, pentru că respectiva comisie nu poate invita la interogări judecătorii Curţii sau procurori.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: