Paradoxul unionismului din Moldova. O parte din satele care au semnat declaraţii de unire cu România au votat cu Vlad Plahotniuc în alegerile din 24 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Republica Moldova, Centenarul Unirii s-a remarcat inclusiv prin cele peste 160 de declaraţii simbolice de unire cu România, semnate de primăriile satelor moldoveneşti. Paradoxal sau nu, dar în alegerile parlamentare din 24 februarie, Partidul Democrat, condus de Vlad Plahotniuc, a obţinut majoritatea voturilor în aproape 50 de sate semnatare a declaraţiei de unire, acolo unde PDM a obţinut victorii pe circumscripţii.

Deşi în anul 2018 părea că unioniştii devin tot mai mulţi în Republica Moldova prin semnarea declaraţiilor de unire, alegerile din 24 februarie 2019 au arătat o altă realitate. 

Niciun partid declarat unionist, Mişcarea Populară Antimafie, Partidul Liberal, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democraţia Acasă nu au trecut pragul electoral, iar Partidul Unităţii Naţionale s-a retras în favoarea Blocului ACUM (Maia Sandu şi Andrei Năstase), care a luat 26 de mandate din cele 101.

Mai mult decât atât, o privire peste datele oferite de CEC cu referire la modul în care s-a votat pe circumscripţii uninominale, arată că majoritatea alegătorilor dintr-o bună parte din satele unde au fost semnate declaraţii de unire au oferit votul Partidului Democrat, formaţiunea ca nu este unionistă, nu promovează aderarea la NATO, a tot tergiversat sprijinirea în plenului Parlamentului a problemei privind introducerea în Constituţie a limbii române ca limbă de stat, a acceptat în rândurile partidului 14 deputaţi comunişti etc.

Pe lângă asta, este de subliniat şi faptul că liderul fracţiunii parlamentare a PDM din legislatura 2014 - 2018, Marian Lupu, nu o dată a făcut mai multe afirmaţii antiunioniste, iar recent PDM a adoptat o nouă orientare politică a formaţiunii, intitulată „pro-Moldova”, menirea căreia este să se pună mai puţin accent pe geopolitică şi mai mult pe problemele interne ale ţării.

Lista celor 47 de localităţi unde primăriile au semnat declaraţii de unire cu România, însă majoritatea alegătorilor au votat pentru candidaţii PDM în circumscripţii uninominale:

Nisporeni/Străşeni - comuna Cioreşti, Călămineşti, comuna Marinici, comuna Vărzăreşti, satul Zberoaia, satul Iurceni, comuna Lozova - majoritatea alegătorilor au votat pentru candidatul PDM, Vlad Plahotniuc.

Străşeni - Pănăşeşti, Tătărăşti, Negreşti, Sireţi, satul Recea - majoritatea alegătorilor au votat pentru candidatul PDM, Pavel Filip.

Cimişlia - satul Cenac, comuna Javgur, Satul Nou, Batâr, Carabetovca - majoritatea alegătorilor au votat pentru candidatul PDM, Dumitru Diacov. 

Anenii Noi - satul Floreni şi Mereni - majoritatea alegătorilor cu votat pentru candidatul PDM, Alexandru Jizdan.

Soroca/Drochia - satul Chetrosu, Bădiceni, Visoca - majoritatea alegătorilor au votat pentru candidatul PDM Corneliu Padnevici.

Râşcani - comuna Cuhneşti, satul Aluniş - majoritatea alegătorilor au votat pentru candidatul PDM, Iurie Leuca.

Ungheni/Călăraşi - satul Nişcani, Măgurele, Hârceşti - majoritatea alegătorilor au votat pentru candidatul PDM, Nicolae Ciubuc.

Ungheni - satul Petreşti, majoritatea alegătorilor au votat pentru candidatul PDM, Ludmila Guzun 

Sângerei/Floreşti - satul Copăceni, satul Domulgeni - majoritatea alegătorilor au votat pentru candidatul PDM, Gheorghe Braşovschi.

Cantemir/Leova - satul Goteşti, Capaclia, Cociulia, Sârma, Tigheci - majoritatea alegătorilor au votat pentru candidatul PDM, Efrosinia Greţu.

Cantemir - satul Goteşti - majoritatea alegătorilor au votat pentru candidatul PDM, Elena Bacalu.

Edineţ - Gordineşti, Gaşpar, Fântâna-Albă, Feteşti, au votat pentru democratul Oleg Sârbu.

Căuşeni - Tocuz, Chircăieşti, Tănătari, Săiţi - majoritarea alegătorilor din aceste sate au votat pentru democratul Grigore Repeşciuc.

Hânceşti - satul Pogăneşti - majoritatea alegătorilor au votat pentru Ghenadie Buza.

Hânceşti - Stolniceni, Paşcani - majoritatea au votat pentru democratul Alexandru Botnari.

Partidul Şor, al cărui lider este condamnat de prima instanţă la şapte ani de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, la fel a reuşit să obţină majoritatea voturilor alegătorilor în câteva sate semnatare a declaraţiei de unire: Mălăieşti, Mitoc, Morozeni, Vatici, Curchi, asta chiar dacă la avut în calitate de contracandidat pe unionistul Valeriu Munteanu, din partea Blocului ACUM.

Amintim că în alegerile din 24 februarie Partidul Democrat a obţinut 30 de mandate, dintre care 17 pe circumscripţii uninominale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite