Negocieri-record cu UE

Negocieri-record cu UE

Visul moldovenilor de a călători liber în țările din Uniunea Europeană poate deveni realitate peste 18 luni, afirmă guvernanţii, dar şi experţii independenţi din Republica Moldova. Numărătoarea inversă va începe la 24 ianuarie, când Comisarul European pentru Afaceri Interne va aduce, oficial, la Chişinău, Planul de liberalizare a regimului de vize.

Partidele parlamentare au împărţit şefia comisiilor permanente

Partidele parlamentare au împărţit şefia comisiilor permanente

Comuniştii vor deţine preşedinţia a patru comisii parlamentare permanente, liberal-democraţii vor conduce trei, democraţii două, iar liberalii doar una. Repartizarea funcţiilor de conducere în cadrul comisiilor a fost adoptată astăzi fără probleme de către deputaţi, după ce ieri dezbaterea la acest subiect se împotmolise din cauza comuniştilor, nemulţumiţi de faptul ce comisii le-au revenit. 

Vlad Filat, desemnat premier de către Marian Lupu

Vlad Filat, desemnat premier de către Marian Lupu

Prim-ministrul demisionar Vlad Filat a fost desemnat pentru un nou mandat la cârma Guvernului Republcii Moldova, printr-un decret semnat de către șeful interimar al statului, Marian Lupu, ales ieri președinte al Parlamentului de la Chișinău. Până pe 14 ianuarie, Vlad Filat trebuie să prezinte Legislativului componența nominală a noului Cabinet de miniștri. Menţionăm că la şedinţa de ieri a Legislatimului, Guvernul Filat nu şi-a

UPDATE Chișinău: Negocierile pentru coaliţia de centru-dreapta s-au încheiat. Urmează decizia politică finală a PLDM, PD şi PL

UPDATE Chișinău: Negocierile pentru coaliţia de centru-dreapta s-au încheiat. Urmează decizia politică finală a PLDM, PD şi PL

Negocierile dintre PLDM, PD şi PL, la Reşedinţa de Stat din Capitală, s-au încheiat. Până la ora 16.00, la şedinţa Parlamentului, va fi decisă viitoarea coaliţie de guvernare, care ar putea fi de centru-dreapta. Partidul Democrat, s-a întrunit, la 12.25, în şedinţa Consiliul Naţional, unde va decide cu ce fel de alianţă va merge la guvernare.  

În toamna anului 2016, înainte de campania pentru alegerile prezidenţiale, pe un site cu fake news-uri înregistrat în Panama, chipurile de „satiră şi umor” – guralumii.net, fusese publicat doar un articol unde se afirma că Maia Sandu, candidatul pro-european, i-ar fi promis cancelarului german Angela Merkel că R. Moldova ar urma să găzduiască 30.000 de refugiaţi sirieni dacă va ajunge preşedinte.

acum 9 zile · comentarii (11)

În Republica Moldova, Parlamentul îşi reia lucrările în situaţia unei majorităţi fragile, chiar inexistente, după ultimele voturi dinainte de vacanţă, dar şi cu un timp suficient care a adus aranjamente noi şi legături subterane care mai degrabă au consolidat puterea şi poziţia lui Igor Dodon, preşedintele ostentativ pro-rus în funcţie.

acum 13 zile · comentarii (40)

În Republica Moldova am înregistrat două evoluţii preocupante în ultimele zile. Mai întâi, e vorba despre modificarea Codului Electoral, în proximitatea alegerilor prezidenţiale, cu schimbări ce favorizează un candidat şi limitează - nu extind - dreptul de vot şi accesibilitatea la cât mai mulţi cetăţeni.

acum 2 luni · comentarii (19)

La Chişinău, actuala coaliţie PSRM-PDM a pierdut majoritatea. Motiv pentru ca regimul prorus al lui Igor Dodon în sine să se clatine puternic. Dar atât dărâmarea guvernului fără nume al lui Dodon, cât şi constituirea unei noi majorităţi trece prin chinurile facerii din cauza multor limite naturale pe care le au sau unora artificiale pe care şi le-au auto-impus partidele componente ale posibilei viitoare coaliţii

acum 3 luni · comentarii (12)

Epoca şi regimul Dodon sunt aproape de final. Acesta e un lucru cert, dacă e să analizezi exact gradul de adecvare şi livrabilele pe care preşedintele Igor Dodon, partidul şi guvernul său le-au oferit către populaţie, calitatea serviciilor guvernării şi mai ales gestiunea crizei pandemiei de coronavirus.

acum 4 luni · comentarii (12)

În perspectiva ultimelor evoluţii tot mai inflamate de la Chişinău, nu trebuie ignorată pădurea din cauza copacilor. Iar pădurea înseamnă alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020 şi posibilitatea schimbării majorităţii guvernamentale, de la una pro-rusă şi (tot mai) antiromânească la una pro-europeană şi, cel puţin, nu antiromânească.

acum 4 luni · comentarii (10)

Ajutorul României pentru Republica Moldova, cel mai important dacă îl comparăm cu sprijinul oferit de alte state, s-a transformat într-o telenovelă din patru episoade a cărei regie a fost asigurată de către guvernarea coruptă, antieuropeană şi incompetentă din acest stat.

acum 4 luni · comentarii (31)

O filmare în care preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, lua şpagă de la Vladimir Plahotniuc, ar fi trebuit să determine cel puţin o revoluţie. Însă în Republica Moldova nimic nu mai miră şi nu mai mişcă pe nimeni: procuratura a precizat că nu s-a depus în mod oficial plângere, iar preşedintele afirmă că nu ştia ce este în pungă.

acum 4 luni · comentarii (7)