Pacea lui Putin

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a devenit laureatul Premiului pentru Pace „Hugo Chavez”. Anunţul a fost făcut de preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, pe 18 ianuarie.

În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în palatul Miraflores din Caracas, sediul instituţiei prezidenţiale, liderul ţării sud-americane l-a numit pe preşedintele Rusiei „unul dintre liderii lumii multipolare”, subliniind că Vladimir Putin deţine „o viziune strategică asupra lumii”. Maduro a recunoscut că are de învăţat multe de la Putin, transmite site-ul ziarului rus „Komsomolskaia Pravda”, citând surse din presa Venezuelei.

De asemenea, Nicolas Maduro a comunicat că se pregăteşte să întreprindă o vizită oficială la Moscova, unde îi va înmâna personal premiul „Hugo Chavez" pentru Pace lui Vladimir Putin.

Anunţul despre înfiinţarea unui Premiu al Păcii propriu a fost făcut de către preşedintele Venezuelei în toamna anului trecut, tot el lansând şi propunerea ca primul laureat al acestei distincţii să devină preşedintele Rusiei. Liderul sud-american şi-a comunicat planurile în cadrul unei ceremonii de semnare a unui acord cu reprezentanţii companiei spaniole Repsol şi ai companiei ruse Rosneft. „Am decis să fondez Premiul „Hugo Chavez”, care se va acorda pentru pace şi suveranitatea popoarelor. Preşedintele Vladimir Putin va deţine acest premiu şi cred că îl va primi din toată inima şi îl va ţine mereu alături de sine”, a spus Maduro în cadrul evenimentului.

Sunt câteva lucruri care merită observate în legătură cu acest episod. În primul rând, un premiu creat pentru a dubla Premiul Nobel pentru Pace se transformă, prin atribuirea sa lui Vladimir Putin, într-un nemesis al originalului după asemănarea căruia a fost gândit, într-un anti-premiu al Păcii, sau un premiu al anti-Păcii, de fapt. Acordarea acestui premiu lui Vladimir Putin ar fi putut avea sens doar dacă în lumea de astăzi s-ar fi aplicat, pentru toate cele şapte miliarde şi mai bine ale populaţiei mondiale, principiul Partidului Interior din romanul „1984”, de George Orwell: „Războiul înseamnă Pace”. Poate că dacă un om ca Putin ar decide de unul singur destinele lumii, am avea, într-adevăr, acest principiu ca lege de bază a guvernării societăţii. Explicaţia lui, în celebrul roman anti-utopic, ţine de inversarea conceptelor: atunci când toată lumea este în război cu toată lumea, Estasia cu Eurasia, Oceania cu Estasia, Eurasia cu Oceania, starea de război devine noua stare de normalitate, de pace, din care nu poţi evada şi pe care trebuie să ţi-o doreşti -  pentru că stă la baza lumii tale.

Pentru a menţine această „pace”, Putin şi clica lui vor lupta cu ardoare, inspiraţi, probabil, de lozinca sovietică „Luptăm pentru pace în lume”, bombastică dar fără niciun dram de logică.

În mintea lui Putin, o asemenea stare de „pace” a Rusiei este garantată printr-un război perpetuu spre graniţele sale, acolo unde trăiesc şi oameni care nu doresc să facă parte din Rusia sau să fie un dominion al acesteia. Început în forţă, după un timp fiecare război de frontieră se transformă într-un conflict de relativă joasă intensitate, care poate fi menţinut ani sau decenii, dacă partea adversă se încăpăţânează să lupte în continuare. Aşa cum se întâmplă cu Ucraina astăzi. Practic, Pax Russica de astăzi înseamnă un lanţ de confruntări armate cu unii dintre vecinii „rebeli” care îşi doresc ieşirea de sub controlul politic al Moscovei. Aceste conflicte şi tensiuni îşi ating scopul de a ţine în loc, pe plan geopolitic, statele-victimă. Transnistria, Crimeea, Donbas, Abhazia, Osetia de Sud, Karabahul de Munte, sunt coloanele pe care se sprijină Pax Russica, înălţate pe un fundament clădit din zeci de mii de cadavre de români, ucraineni, ruşi, georgieni, abhazi, armeni, azeri. Pentru mulţi dintre semenii acestora rămaşi în viaţă, care locuiesc în zonele de conflict, războiul înseamnă, într-adevăr, un fel de pace – înseamnă o stare pe care cei mai tineri dintre ei o iau ca atare pentru că n-au cunoscut alta niciodată.

Pentru a menţine această „pace”, Putin şi clica lui vor lupta cu ardoare, inspiraţi, probabil, de lozinca sovietică „Luptăm pentru pace în lume”, bombastică dar fără niciun dram de logică. La fel cum lipsită de logică a fost denumirea oficială rusă a războiului ruso-georgian din 2008: „Operaţiunea pentru obligarea părţii georgiene la pace”. Aşa cum e ea, sintagma oferă, de fapt, o perspectivă clară asupra noţiunii ruse de „pace”.

Pacea lui Putin nu este doar războiul în care se folosesc armele, ci şi alte genuri de confruntări, în special cu utilizarea mass-media, atacuri cibernetice, şantaj, spionaj economic, etc. După postarea acestui text, anumiţi utilizatori înregistraţi pe acest site vor posta mesaje de denigrare la adresa subsemnatului şi a mesajului transmis aici. Şi ei fac parte din noţiunea de pace a lui Putin, unii dintre ei conştienţi – postacii de pe str. Savuşkin, nr. 55, din Sankt-Petersburg, alţii inconştienţi, luaţi de val după primii. Asemenea avalanşe de păreri din partea unor „experţi” apar pe toate site-urile importante ale mass-mediei mondiale, atunci când vreun autor îndrăzneşte să spună ceva mai puţin pozitiv despre Vladimir Krasno-Solnîşko („Soarele Frumos”, supranumele din bîline – poveşti populare cu tâlc – al cneazului kievean Vladimir, creştinătorul slavilor de est, atribuit de către Aleksandr Dughin lui Vladimir Putin în 2014, după invadarea Crimeii şi începutul războiului din Donbas).

Toate tipurile de măsuri militare şi non-militare pe care Rusia le foloseşte împotriva celor pe care-i consideră duşmani fac parte din pacea lui Putin, în care războiul, violenţa, moartea, ipocrizia, manipularea, minciuna, laşitatea şi fanatismul sunt nişte trăsături ale normalităţii cotidiene, pe care statul rus le încurajează. Dacă aceste rânduri par pentru mulţi cititori o exagerare, lor li se poate propune următoarea metodă de a se edifica asupra subiectului: să cumpere o antenă-satelit, să şi-o instaleze, să o conecteze la televizor, şi să intre pe posturile TV ruseşti. Vor descoperi că majoritatea acestor posturi difuzează, în timpul zilei, seriale de televiziune în care elementele interlope sunt prezentate adesea drept nişte eroi, iar diferenţele dintre poliţişti şi interlopi sunt... minore, eufemistic vorbind, lucruri prezentate drept normale, dezirabile chiar, drept un model.

Aceasta este pacea lui Vladimir Putin, pentru ea i s-a acordat premiul „Hugo Chavez” în Venezuela. El este un model pentru Nicolas Maduro şi alţi dictatori în devenire.

Seara, aceleaşi posturi difuzează talk-show-uri pe teme actuale, precum războiul din Ucraina. relaţiile cu SUA, ideea naţională rusă, şi altele, în care apare, de formă, câte un opozant al ideologiei oficiale, pe care alţi 6-7 vorbitori îl acoperă şi nu-l lasă să se expună, el fiind „descoperit” drept un fel de agent străin şi duşman al Rusiei. Discuţiile devin adesea violente, pline de injurii şi invective, existând cazuri când „opozantul” a fost pur şi simplu luat la bătaie în direct şi făcut să părăsească studioul. De altfel, în câteva cazuri s-a demonstrat, ulterior, că respectivii „opozanţi” erau, de fapt, nişte impostori care mimau un punct de vedere diferit, în cadrul unei înscenări groteşti. Astfel, de multe ori, ceea ce pare scos din procesele publice din China lui Mao Zedong este, de fapt, o farsă menită să acţioneze asupra minţilor slabe prin instrumentarea puterii şi violenţei simbolice asupra unei întruchipări a răului colectiv care nu poate veni, în această optică, decât din Occident. În scopul asimilării mesajelor de această natură se şi promovează, prin seriale, muzică, talk-show-uri, acest cult al forţei, al violenţei, al lipsei de respect faţă de legile statului însă de obedienţă absolută faţă de lider. Totul, sub o spoială de democraţie care devine tot mai subţire şi mai transparentă pe parcursul trecerii timpului.

Aceasta este pacea lui Vladimir Putin, pentru ea i s-a acordat premiul „Hugo Chavez” în Venezuela. El este un model pentru Nicolas Maduro şi alţi dictatori în devenire. În realitate, este vorba despre o anti-pace. Iar într-o accepţiune spirituală creştină, adevărata pace fiind o binecuvântare de la Dumnezeu, „pacea” pe care o promovează Maduro sau Putin rămâne să ne dăm seama şi singuri de unde vine.