Cum adică: toţi preşedinţii de la Chişinău, din 2000 încoace, au fost aleşi neconstituţional? Şi atotoputernicul Voronin, care se răţoia la România, iar în 2009 a scos forţele de ordine să-i bată pe tineri? Şi dl Timofti, care a direcţionat alegerile prim-miniştrilor cum a vrut?

Iar, dacă au ajuns preşedinţi într-un mod neconstituţional, ce legitimitate mai au decizile (unele, foarte grave) pe care le-au luat, în exercitarea funcţiei lor? Ce stat e acesta, în care 15 ani funcţia supremă este exercitată de oameni aleşi neconstituţional, dar totul merge înainte fără să fie cineva deranjat?

Ridicol absolut, desigur. Dar şi dovada elocventă că, atunci când au creat „osatura“ Moldovei independente, „părinţii întemeietori“ au făcut tot ce le-a stat în puteri să creeze un stat care să nu semene cu nici unul cunoscut în lumea civilizată. Şi mai ales să nu semene cu ţara de peste Prut.

Căci toată constituţia Moldovei e o colecţie de asemenea „perle“, de la structura administrativă (desuetă, birocratică şi bugetivoră) la „limba moldovenească“ (neatestată de niciun altlas lingvistic, cu excepţia celor redactate în Piaţa Lubianka) şi de la autonomia Găgăuziei la neutralitate.

Ce sens avea, de pildă, înscrierea neutralităţii în Legea fundamentală, care nu poate fi modificată decât foarte greu, în timp ce nevoia unei alianţe militare, de apărare, poate fi urgentă? Şi ce să creadă copilul din Durleşti despre ţara în care învaţă, în aceeaşi şcoală, că limba lui este, simultan, româna (la orele de română) şi, respectiv, „moldoveneasca“ (la cele de educaţie civică)?

Nu e o glumă. Cu cei 20% rusofoni radicalizaţi de ofensiva mondială a Rusiei şi cu majoritatea populaţiei înnebunită de sărăcie, şansele de a obţine 51% la un eventual referendum de modificare a Constituţiei sunt nule. Oricât de aberantă, actuala Lege fundamentală de la Chişinău e bătută în cuie. Basarabia plăteşte acum preţul duplicităţii din anii '90, când „patrioţii“ care au condus-o către independenţă, după prăbuşirea URSS, s-au gândit să facă statul eficient nu pentru cetăţeni, ci pentru ei. Şi, în subsidiar, să nu semene cu ce e dincoace de Prut, ca nu cumva basarabenii să înceapă să îşi pună întrebări.

Acum, când, prin forţa împrejurărilor, au ajuns să îşi pună, resursele statului nu le pot oferi decât răspunsuri ridicole. Cum e cel că timp de 15 ani au avut preşedinţi neconstituţionali.

Republica Moldova încearcă, de fapt, să iasă din criza în care au adus-o compromisurile făcând compromisuri şi mai mari.