Opinie. România, pornită să apere Republica Moldova de o invazie militară

Evoluţiile geopolitice ale perioadei războiului ruso-ucrainean generează riscuri majore de ordin economic şi politic, îndeosebi în zonele limitrofe războiului în desfăşurare. Doar că, alături de riscuri, războiul generează şi oportunităţi de neînchipuit pe timp de pace.

Sâmbăta trecută la Chişinău, pentru prima dată în istorie, a avut loc şedinţa comună a Parlamentelor României şi Republicii Moldova, finalizată prin aprobarea Declaraţiei comune, textul căreia începe cu anunţarea condiţiilor relaţiilor speciale între două state, care pornesc „de la comuniunea bazată pe unitatea de limbă, istorie, cultură, tradiţii, valori şi aspiraţii europene”. Preşedinţii Parlamentelor Republicii Moldova şi României, Igor Grosu, Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, au semnat această Declaraţie comună în care se exprimă satisfacţia pentru caracterul deschis şi constructiv al conlucrării bilaterale. În document se menţionează că România va continua să acorde sprijin robust şi constant Republicii Moldova şi va sprijini accelerarea adoptării standardelor şi reglementărilor compatibile cu normele Uniunii Europene. La fel, cele două legislative şi-au exprimat hotărârea fermă de a continua strâns conlucrarea şi coordonarea în domeniile de competenţă şi interes reciproc.

Reuniune istorică... în variantă redusă...

În contextul actual, relaţia bilaterală între două state româneşti se bucură de o deschidere fără precedent în ultimii treizeci de ani, fiind consfinţită de un parteneriat strategic pentru integrare europeană a Republicii Moldova. Intensificarea fără precedent a parteneriatului strategic se datorează, în special, faptului existenţei astăzi la guvernare în Republica Moldova a unei majorităţi politice pro-europene şi pro-reforme, care dă dovadă de multă voinţă politică şi acţiuni concrete în direcţia accelerării procesului de transformare şi modernizare a societăţii moldoveneşti după standardele europene.

Presa a catalogat şedinţa comună a parlamentelor în termenii unei reuniuni istorice. Într-o anumită retrospectivă, acest calificativ este la locul său. Chiar dacă Parlamentul României a fost reprezentat de puţin peste 60 de deputaţi ai Camerei şi Senatului, din numărul total de peste 400 de deputaţi români, ei totuşi reprezentau toate fracţiunile şi grupurile parlamentare. Pe când Parlamentul moldovenesc a fost prezent la reuniune doar în componenţa deputaţilor din fracţiunea majoritară a Ppartidului PAS, comuniştii, socialiştii şi şoriştii ignorând prin absenţa sa la şedinţă această manifestare politică cu iz de eveniment istoric. Deci, a fost o reuniune comună a Parlamentului României cu doar o fracţiune a Parlamentului Republicii Moldova, chiar dacă şi majoritară ca număr de deputaţi moldoveni.

Evenimentul de la Chişinău a fost cumva umbrit de interdicţia anunţată de către autorităţile vamale de pe aeroportul din Chişinău pentru liderul AUR, deputatul George Simion, de a intra pe teritoriul Republicii Moldova. Simion făcea parte din delegaţia parlamentară română invitată să participe la şedinţa comună a Parlamentelor român şi moldovean, chiar dacă rămânea în putere declararea sa ca indezirabil pe teritoriul statului moldovean pe o perioadă de 5 ani, adică până în 2023. Este puţin probabil că partea moldovenească a menţinut interdicţia pentru Simion fără a avea consultări prealabile cu partea română. Este plauzibilă supoziţia că a fost luată în considerare imprevizibilitatea comportamentală a deputatului român Simion, ieşirile lui publice scandaloase şi pentru a păstra sobrietatea actului întrunirii parlamentare comune moldo-române, s-a recurs la o decizie, crezută mai puţin infamă, de a bloca apariţia deputatului AUR la această şedinţă. O decizie controversată şi nelipsită de cusururi politice.

Prudenţa de pe ambele maluri

Percepţia prezenţei incomplete a Parlamentului moldovean la reuniunea comună cu colegii săi din România s-a făcut simţită şi în luările de poziţie ale parlamentarilor moldoveni în cadrul cuvântărilor rostite la şedinţă. Lipsa printre vorbitorii PAS a deputaţilor cu o poziţie unionistă asumată politic, a prefăcut discursurile legislatorilor de la Chişinău într-o paradă verbală a apologismului moldovenist-statalist cu tentă europenistă. Evident, nu au fost absente nici multiplele reverenţe la comunitatea de limbă, cultură ş.a. a locuitorilor de pe ambele maluri ale Prutului, însă a lipsit esenţialul – faptul că suntem un popor, că spaţiul devenirii noastre ca naţiune etnică cuprinde ambele maluri ale Prutului şi, în virtutea acestor circumstanţe istorice, avem dreptul la reîntregire naţională. Este regretabil că deputaţii PAS au ratat o oportunitate de rezonanţă publică aparte, de a detaşa printr-o poziţionare politică asumată la cel mai înalt nivel parlamentar Republica Moldova de „lumea rusă”, care se găseşte în plină agresiune militară în zona noastră, prin declararea apartenenţii etniei majoritate din statul moldovenesc la lumea românească şi, deci, prin extensiune, la lumea europeană.

Şi în luările de cuvânt ale deputaţilor români la reuniunea comună a Parlamentelor s-a simţit o anumită reţinere privind catalogarea promptă a problemei identitare a statului moldovenesc. S-a vorbit mau mult în termenii parteneriatului strategic între două state, astfel încât Republica Moldova să fie conectată cât mai repede posibil la Uniunea Europeană. Despre Unire deputaţii români au vorbit mai mult în perspectiva integrării europene a Republicii Moldova, declarând că unirea celor două state româneşti se va produce firesc în componenţa Uniunii Europene. Chiar dacă această abordare atentă a perspectivei Unirii din cuvântările deputaţilor români au trezit şi anumite critici, totuşi, trebuie de recunoscut că iniţiativa unionistă este apanajul şi responsabilitatea predilectă a politicienilor din Republica Moldova.

Poziţie tranşantă privind eventualele evoluţii politic-militare

În acest sens, o poziţie tranşantă în problema Unirii a fost exprimată în şedinţa comună a Parlamentelor de către Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României, care a formulat un puternic semnal pentru regândirea strategiei politice a oficialităţilor, dar şi a societăţii civile de la Chişinău privind destinul firesc al celor două state româneşti. Titus Corlăţean a făcut declaraţii cu adevărat senzaţionale în ce priveşte posibile evoluţii politico-militare în zonă, dar şi reacţiile României la aceste provocări. Referindu-se la evoluţii militare periculoase pentru Republica Moldova dinspre zona Mării Negre, distinsul deputat şi diplomat român a asigurat Chişinăul că „sprijinul principal pe care îl veţi avea...este dincolo de Prut. Noi suntem acolo, suntem pregătiţi să vă ştim alături de noi şi este decizia d-stră de a acţiona în comun dacă vor fi evoluţii nefavorabile”.

Încă şi mai mult a accentuat această declaraţie afirmarea lui Titus Corlăţean despre enunţurile pe care el le-a făcut în trecut în prezenţa mai multor înalţi demnitari europeni, despre similitudinea reîntregirii germane după căderea zidului berlinez, cu viitoarea reîntregire românească, care îşi aşteaptă ceasul. Aici se cere menţionată şi o anumită sincronizare a demersurilor venite de la Bucureşti cu cele provenite din Chişinău, unde Comitetul pentru Unitate şi Bunăstare (CUB), titra în una din declaraţiile sale: „Reîntregirea românească este un proces identic cu cea a poporului german după căderea zidului Berlinului şi trebuie tratată de UE în aceiaşi termeni şi nimeni nu poate avea drept de veto asupra acestui proces”.

O dată într-un secol

Şedinţa comună a Parlamentelor României şi Republicii Moldova, desfăşurată recent la Chişinău, a venit să demonstreze odată în plus potenţialul imens al relaţiilor bilaterale între două state româneşti, valorificarea deplină a cărora încă urmează să fie realizată. Evoluţiile geopolitice ale perioadei războiului ruso-ucrainean generează riscuri majore de ordin economic şi politic, îndeosebi în zonele limitrofe războiului în desfăşurare. Doar că, alături de riscuri, războiul generează şi oportunităţi de neînchipuit pe timp de pace. Republica Moldova ar putea să beneficieze de aceste oportunităţi doar dacă îşi va coordona şi sincroniza acţiunile sale cu România, modelul comportamental al anului 1918 fiind cel mai edificator în acest sens. Să sperăm că actuala clasă politică de la Chişinău este la înălţimea provocărilor timpului şi nu va rata şansa înfăptuirii idealului naţional, care se repetă o dată într-un secol. 

Articol semnat de Anatol Ţăranu, ex-deputat, doctor în istorie, comentator politic.