Scandalul continuă. Oleg Voronin, despre desemnarea sa drept cel mai bun om de afaceri: „E o provocare primitivă“. Publika TV: „E rezultatul unui sondaj“

Scandalul continuă. Oleg Voronin, despre desemnarea sa drept cel mai bun om de afaceri: „E o provocare primitivă“. Publika TV: „E rezultatul unui sondaj“

Omul de afaceri Oleg Voronin, fiul liderului Partidului Comuniştilor. FOTO Tudor Iovu

După reacţia negativă a tatălui său, şi Oleg Voronin se arată revoltat că  i-a fost acordat trofeul la categoria „Oameni de afaceri“ în cadrul Galei „Zece pentru Moldova“, desfăşurată de Publika TV.

„Ieri, postul de televiziune Publika TV mi-a decernat premiul «Cel mai bun om de afaceri». Ţinând cont de ideea concursului, dar şi de procedura de selectare a pretendenţilor, consider că decernarea acestui trofeu este o provocare primitivă“, susţine fiul liderului PCRM într-o declaraţie de presă.

Oleg Voronin critică dur concursul propriu-zis, nu doar faptul că a fost premiat: „Ţinând cont de starea la care a adus actuala guvernarea economia, antrprenoriatul şi businessul, însuşi concursul la această categorie este, mai degrabă, o bătaie de joc“. Fiul lui Vladimir Voronin vine şi cu „sugestii“: „Toţi ştiu că în prezent singurele afaceri profitabile din ţară sunt atacurile de tip raider, contrabanda şi furtul mijloacelor bugetare. Anume la aceste categorii ar fi trebuit să organizaze concursuri Publika TV, iar persoanele nominalizate să fie căutate nu în rândul businessmenilor, ci pe coridoarele parlamentare şi guvernamentale“, mai spune Oleg Voronin.

Reacţia vine după ce azi-dimineaţă Vladimir Voronin a calificat drept o bătaie de joc faptul că el a fost desemnat politicianul anului, iar feciorul să – cel mai bun om de afaceri.

Directorul PublikaTV, Dumitru Ţîra, citat de Unimedia, a declarat că laureaţii premiilor au fost decişi de populaţia Republicii Moldova. „Este un sondaj comandat de PublikaTV cu o marjă de eroare +/-3%. Publika nu-şi permite să falsifice rezultatele unui sondaj. Azi pe parcusul zilei vom publica rezultatele în procente. Televiziunea e oglinda societăţii, rezultatele sunt reflecţia ei”, a declarat sursa.

Totodată, directorul IMAS Chişinău, Doru Petruţi, a lansat astăzi un apel în care cere oamenilor să nu interpreteze rezultatele sondalului «Zece pentru Moldova» în mod orgolios, ci să înţeleagă că ele sunt oglinda societăţii", scrie publika.md.

„Nu Publika TV este cea care a decis câştigătorii. Sunt convins că următorul sondaj socio-politic care va fi realizat va reproduce clasamentul în privinţa celui mai bun politician. Cred că trebuie să pornim de la aceste rezultate şi să vedem ce facem cu modelele şi valorile pe care o parte din cetăţenii Republicii Moldova le au", a menţionat Doru Petruţi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: