Oiştea înaintea cailor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
unire focsani

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a declarat nu demult, la finalul unui turneu în Republica Moldova, că peste tot pe unde a avut întâlniri electorale cu cetăţenii, aceştia l-au întrebat despre unire.

Nu-mi permit să-l contrazic pe fostul preşedinte, în pofida faptului că eu însumi, deşi am cam bătut drumurile Republicii Moldova în ultimii 4 ani, am fost rareori întrebat despre unire. Nu am participat la întruniri electorale, însă, şi nu am mers sub steagul unui partid care afişează explicit obiectivul reunificării naţionale.

Vreau, deci, să spun că s-ar putea să fi fost cum spune Traian Băsescu, dacă s-a întâlnit (cum făcea şi în România, când era preşedinte) numai cu oameni cu care e de acord. Şi eu, dacă m-aş fi limitat la mediul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, tot numai despre reunificare aş fi vorbit, cu observaţia că - spre deosebire de oamenii politici - scriitorii de pe cele două maluri ale Prutului chiar au făcut ceva concret pentru aceasta: au reunificat cultura română.

În afara acestui „cordon sanitar" al unioniştilor declaraţi, însă, mi-ar plăcea să nu ne îmbătăm cu apă chioară. Sprijinul pentru unire, în Republica Moldova, este chiar mai mic decât cel pentru Maia Sandu, care nu a luat la precedentele alegeri decât puţin peste 48%. Este, cu alte cuvinte, o opţiune minoritară.

Aceasta face ca discuţia despre unire să fie, chiar şi în anul Centenarului Marii Uniri, prematură. Înainte să vorbim despre unire, ar trebui să vorbim despre pregătirea ei.

Adică, despre cum convingem cetăţenii din Republica Moldova că soarta lor firească este într-o Românie mai apropiată de hotarele ei fireşti, decât dintr-un pseudo-stat, creat de nişte strategi sovietici, a cărui raţiune de a exista nu este cea de asigurare a drepturilor cetăţenilor săi, ci de a câştiga timp pentru Rusia. Până când un nou context geopolitic va permite reocuparea.

Şi trebuie să recunoaştem (cu fostul preşedinte Traian Băsescu în frunte) că am fost şi suntem extrem de slabi la acest "sport", de prezentare a României în Republica Moldova. Strategia noastră, în cazul în care există, este atât de confuză şi de ineficientă, încât nu numai basarabenii, dar nici adversarii noştri nu înţeleg nimic din ea.

Concret, singurul moment de după 1991 în care un guvern al României a anunţat nişte măsuri relativ coerente, menite să aducă Republica Moldova mai aproape de noi, a fost (cu părere de rău o spun!) cel dintre 2012-2015. Adică guvernul/ele Victor Ponta. Care a abordat frontal dependenţa Republicii Moldova de gazul rusesc, lansând proiectul gazoductului Iaşi-Chişinău (neterminat nici azi), a investit în educaţia copiilor basarabeni şi în cultura română de peste Prut. Dar nici măcar acest moment n-a fost scutit de autogoluri, cum a fost numirea la conducerea ICR Chişinău a cetăţeanului Valerii Nikolaevici Mateiciuk, zis Valeriu Matei, care a lipsit cultura română de principala ei "antenă" dincolo de Prut. (Aflu că, recent, lui V. N. Mateiciuk i-a fost reînnoit mandatul cu încă 4 ani. SIE, aripa Nigeria, să trăiască!)

După 2015, s-a revenit la politica din timpul regimului Băsescu, de cheltuire bezmetică pe plan intern a oricăror surplusuri, şi de aruncare peste Prut a unor firimituri întâmplătoare. Care, lipsind obiectivele clare şi coordonarea, fac mai mult rău decât bine.

La fel de prost stăm şi la capitolul cultivării unei generaţii a unirii. Inculţi fiind, politicienii noştri (iarăşi, cu Traian Băsescu în frunte) uită că generaţia care a făcut Marea Unire nu s-a născut din neant. Transilvănenii, bucovinenii şi basarabenii care s-au sincronizat cu Capitala, în 1918, nu au făcut-o dintr-o bruscă inspiraţie divină. Ci pentru că dorinţa lor de unire şi crezurile lor au fost canalizate şi susţinute prin iniţiative coerente, derulate timp de decenii şi finanţate corespunzător de către Casa Regală şi guvernele succesive, indiferent de culoarea lor politică. De la Academia Română la Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor şi de la Societatea Scriitorilor Români la curentul haretist din şcoală, instituţiile româneşti au format o generaţie a Marii Uniri. Alcătuită din oameni care gândeau şi acţionau la unison, indiferent că erau născuţi în Vechiul Regat sau în provinciile ocupate.

Azi, Traian Băsescu umblă peste tot însoţit de unica sa contribuţie la formarea acestei viitoare generaţii a reunificării, în persoana lui Eugen Tomac. Despre ale cărui calităţi prefer să nu mă pronunţ, ca să nu mă acuze diverşi postaci de lipsă de patriotism...

Să nu punem, aşadar, oiştea înaintea cailor. E bine să le spunem românilor de peste Prut (şi nu numai românilor!) că le-ar fi mult mai bine, sub toate aspectele, în România, în locul statului eşuat de care se agaţă absurd. Dar să nu cumva să credem că e suficient să spunem asta. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite