Octavian Armaşu, noul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Octavian Armaşu este guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, începând cu 30 noiembrie, după demisia lui Sergiu Cioclea. Parlamentul a votat numirea ministrului finanţelor la şefia BNM în şedinţa de joi, 30 noiembrie, transmite IPN.

Răspunzând la întrebările deputaţilor, în plenul Parlamentului, Octavian Armaşu a declarat că ştie care sunt priorităţile şi principalele provocări din domeniu şi acest fapt îl va ajuta să se lanseze în funcţie rapid şi eficient. Octavian Armaşu a lăudat reformele întreprinse de predecesorul său, care asigură o temelie puternică pentru a merge cu agenda de reformelor în continuare. Printre provocări, Armaşu a menţionat eficientizarea politicii monetare, facilitarea accesului la credite. În opinia sa, problemele pot fi depăşite, inclusiv cu asistenţa partenerilor de dezvoltare.

Deputata Partidului Liberal Democrat Maria Ciobanu a declarat în plenul Parlamentului că numirea lui Octavian Armaşu „nu este o mirare, pentru că o persoană mai loială guvernării este greu de găsit”. Parlamentara speră că noul guvernator „nu va contribui cu experienţa, pe care o are, la acoperirea altor scheme precum furtul miliardului”.

Iurie Ţap, deputat PLDM, a menţionat că numirea guvernatorului, de altfel ca şi demisia, nu este un caz care poate şi trebuie să treacă uşor. Guvernatorul este unul dintre semnatarii memorandumului între UE şi Moldova, în care se conţin acele condiţionalităţi înaintate Republicii Moldova. La fel, este responsabil pentru recuperarea miliardului fraudat. Mai mult, el trebuie să înţeleagă toate problemele din domeniu, însă răspunsurile lui Armaşu îl pun în gardă. Iurie Ţap a declarat că guvernatorul trebuie să fie o autoritate independentă care trebuie să asigure interesele statului. În opinia sa, nu are dreptul moral să ocupe funcţia de guvernator.

Imediat după anunţarea candidaturii lui Octavian Armaşu la funcţia de guvernator BNM, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că această funcţie pentru liderul PDM, Vlad Plahotniuc, este una foarte importantă şi acolo nu va veni un om care nu este verificat.

Fracţiunile PCRM şi PSRM au părăsit şedinţa Parlamentului la scurt timp după începere şi nu au asistat la numirea guvernatorului BNM.

Octavian Armaşu este numit în funcţia de guvernator al BNM pe un termen de şapte ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite