Octavian Ţîcu susţine că PAS şi PPDA politizează instituţiile de stat: Am avut senzaţia că Maia Sandu a privatizat Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Ticu

Deputatul Blocului ACUM Octavian Ţîcu susţine că în interiorul Blocului există mai multe probleme. Una dintre acestea ar fi că cele două componente ale Blocului, PAS şi PPDA, ar politiza instituţiile de stat, dar şi că nu ar exista transparenţă în luarea deciziilor. Deputatul a afirmat că, la un moment dat, a avut senzaţia că Maia Sandu şi Partidul Acţiune şi Solidaritate „au privatizat Guvernul”.

„Prima mare problemă este că s-au divizat în două aceste fracţiuni. Aceste două partide politice au devenit poli de putere chiar în interiorul Blocului. Pe rivalitatea dintre PAS şi PPDA, PSRM şi Igor Dodon construiesc foarte multe strategii, acest lucru este evident prin faptul cum are loc poziţionarea faţă de un concurs sau celălalt”, a declarat Octavian Ţîcu într-un interviu pentru Europa Liberă.

El spune că în afară de asta, fiecare din cele două componente politizează ministerele şi instituţiile pe care le posedă. 

„La un moment dat am avut senzaţia că Maia Sandu şi PAS şi-au privatizat Guvernul şi au această senzaţie că Guvernul ar fi o emanaţie a PAS. La rândul său, Andrei Năstase acţionează consecvent. De foarte multe ori am avut numiri în interior care nici măcar nu au fost consultate în fracţiuni sau în Bloc. Foarte multe întruniri pe care le-am avut au încetat a mai fi. Consiliul Blocului a încetat să mai existe şi am avut situaţii de numiri pe care noi le-am auzit din presă, spre exemplu numirea ministrei de Justiţie sau votul lui Năstase la APCE nu a fost discutat nici măcat în fracţiune sau în Bloc”, a menţionat Ţîcu.

Deputatul mai susţine că aceste lucruri „au încălcat spiritul Blocului”.

„Nu există o transparenţă a deciziilor şi lucrul ăsta a generat foarte multe frustrări în interiorul Blocului”,a adăugat parlamentarul. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite