Octavian Ţâcu: Statalitatea şi independenţa sunt subminate timp de aproape trei decenii de secesionismul rus din Transnistria

Istoricul Octavian Ţâcu spune că statalitatea şi independenţa Republicii Moldova, timp de aproape trei decenii, sunt în mod evident subminate de secesionismul rus din regiunea transnistreană, de cel găgăuz şi imixtiunea directă a Moscovei.

Acest fapt a creat la nivelul elitei politice moldoveneşti o percepţie a suveranităţii limitate, prin care aceasta este disponibilă să-şi exercite autoritatea dacă nu asupra unui stat unitar, atunci cel puţin asupra unei părţi, provincii sau pseudo-stat.

„Pe fundalul negocierilor privind reglementarea conflictului transnistrean, autonomia găgăuză a fost şi este folosită ca mijloc suplimentar de exercitare a presiunilor asupra Chişinăului, fapt ce va avea şi pe viitor efecte destabilizatoare asupra edificării statalităţii moldoveneşti”, a spus Octavian Ţâcu, în contextul solicitării IPN să puncteze cele mai relevante evenimente sau acţiuni care au consolidat sau, dimpotrivă, au prejudiciat valorile democraţiei, independenţei şi statului de drept, de la precedenta aniversare a independenţei Republicii Moldova.

Potrivit istoricului, loialitatea faţă de Republica Moldova este puţin dezvoltată, iar perspectivele democratizării sau ale guvernării democratice sunt modeste. Minoritatea „rusolingvă” şi-a dezvoltat o singură identitate, cea de parte a lumii ruse, îmbibată cu nuanţe de naţionalism şovin şi accente din perioada sovietică. Deoarece naţionalismul românesc nu se manifestă în calitate de forţă integratoare din cauza marginalizării sale politice, iar cel „moldovenist” din cauza absenţei legitimităţii istorice, celelalte naţionalisme sunt suficient de militante pentru a crea un efect destabilizator asupra procesului de consolidare a statalităţii moldoveneşti.

Octavian Ţâcu afirmă că în Republica Moldova orice minoritate se consideră autorizată să determine conturul constituţional al ţării, să promoveze idei de autonomii naţionale, federaţii, confederaţii, apelând la patrii istorice sau la organismele internaţionale pentru a exercita presiuni asupra Chişinăului. În opinia istoricului, condiţia obligatorie pentru tranziţia şi consolidarea democratică este existenţa unui stat integru şi suveran, însă atât timp cât el va continua să fie sfidat de minorităţi, cu asistenţa directă a patriilor lor istorice, orice altă soluţie ar însemna legitimizarea dezintegrării impuse din exterior.

În acelaşi timp, susţine istoricul, loialitatea românilor basarabeni faţă de Republica Moldova este scăzută din cauza respingerii identităţii româneşti de către elita aflată la guvernare după 1991 şi a evitării recunoaşterii acesteia drept elementul formativ al statului. Istoria acestui spaţiu arată că elementul românesc a fost continuu majoritar de-a lungul timpului, ceea ce oferă o perspectivă clară de raportare faţă de alte elemente etnice care au venit sau au fost aduse aici de-a lungul timpului.

Octavian Ţâcu opinează că dihotomia român/moldovean este o invenţie de tip sovietic, care a avut un rol concret, într-o perioadă istorică concretă, iar reproducerea ei în context post-sovietic este contra-productivă şi păguboasă. Specularea sa subminează fundamentele identitare ale Republicii Moldova, generează radicalizare politică şi face statul nefuncţional. Menţinerea ideii de unitate în sens identitar trebuie consolidată cu acceptarea definitivă şi iremediabilă a limbii române ca limba de stat în Republica Moldova.

Istoricul mai spune că absenţa unei clarităţi asupra problemei identitare în Republica Moldova complică mult poziţionarea sa externă, în primul rând faţă de România, pentru care existenţa dihotomiei a fi sau a nu fi român în Republica Moldova este una fundamentală. Apoi în raport cu UE, pentru care „moldovenismul” neo-sovietic apare ca o proiecţie a Moscovei, cu multiple complicaţii ulterioare.

Octavian Ţâcu mai este de părere că recunoaşterea faptului că populaţia majoritară sunt moldoveni/români, care vorbesc limba română, ar spori aderenţa la edificarea proiectului statalist moldovenesc şi ar da legitimitate istorică statului Republica Moldova, oferindu-i suport cultural prin raportarea la spaţiul de civilizaţie românească. Realizarea acestor deziderate, odată cu asumarea plenară a valorilor europene, ar putea în timp contracara eforturile de rusificare a Republicii Moldova şi menţinerii sale în sfera de influenţă rusă.