Oamenii îşi vorbesc cu ură la TV, se ceartă ca la uşa cortului, fie pe holurile de la serviciu, fie pe reţele de socializare, nu contează dacă sunt deputaţi sau muritori de rând. Şi nu suntem în vremurile de tristă faimă din aprilie 2009, ci „într-un an crucial“ în care draga noastră guvernare – pre numele ei Alianţa pentru Integrare Europeană – trebuia să ne ducă duduind spre Europa. 

Chiar dacă preşedintele Nicolae Timofti ne asigură că e firesc ca într-un stat democratic principalele partide să se confrunte, asta nu o convinge pe mama mea, care ori de câte ori o sun, mă întreabă cu îngrijorare de ce se ceartă „nebunii aceia de la Chişinău“. 
 
Sunt aproape patru ani de la revolta tinerilor şi devastarea Parlamentului şi Preşedinţiei. Un mare comunist de atunci (mare democrat astăzi) părăsea trupa lui Voronin şi ne promitea să oprească războiul politic. După ce s-au instalat frumuşel în jilţuri, toţi cei care se află azi în fruntea ţării, inclusiv acest mare politician, nu numai că nu s-au împăcat cu „inamicii“ lor comunişti pentru a  guverna în interesul întregului popor, dar s-au mâncat între ei, din interese personale sau de gaşcă, divizându-se şi mai mult, ca o matrioşkă. 
 
Astăzi omul simplu de la Ocniţa sau Cahul are senzaţia că la Chişinău nu există o idee naţională. În loc să ne concentrăm toată energia şi să construim ceva frumos, atâţia câţi am mai rămas în regiunea asta blestemată, noi ne turnăm zoi în cap unul altuia. 
 
Cea mai mare parte din vină pentru impotenţa acestui stat o are clasa politică. Noi i-am votat de buni, între timp s-a ales, dacă s-a ales, grâul de neghină. Noi, ca naivii, am crezut că până în 2010 va fi semnat Acordul de Asociere la UE şi va fi abolit regimul de vize (după cum ne-a promis şi PL, şi PLDM). Sau că va fi creat un mediu de afaceri prietenos, care va duce la majorarea salariilor şi a pensiilor. Ne-au mai promis că toţi cei care au făcut fărădelegi în perioada comunistă vor fi traşi la răspundere, dar şi multe altele. 
 
Acum această haită de măscărici vor să ne trimită în anticipate şi, de acolo, drept în braţele comuniştilor. O să găsească un milion de scuze şi ei, şi gorniştii lor. Am mai avut o experienţă similară acum vreo zece ani. Iată de ce trebuie să facem un pact, să nu ne scoatem ochii pentru aceşti indivizi, care doar ne manipulează. Poate se ridică dintre noi alţi lideri mai credibili, de care să ne legăm alte speranţe.