„O situaţie stupidă”. Dodon, indignat de felul cum a fost inaugurată toaleta dintr-un sat din Râşcani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografia, care a fost publicată pe pagina de Facebook a preşedintelui raionului, a fost ştearsă la scurt timp.
Fotografia, care a fost publicată pe pagina de Facebook a preşedintelui raionului, a fost ştearsă la scurt timp.

Igor Dodon a comentat evenimentul de inaugurare cu mare fast a toaletei din gimnaziul din satul Hiliuţi, raionul Râşcani. Preşedintele ţării a încurajat iniţiativa de a construi WC-uri în şcoli, însă a criticat felul în care a fost inaugurată toaleta, subliniind că este „o situaţie stupidă”.

„Să faci show-uri din asta e o prostie totală”, a afirmat Igor Dodon la emisiunea „Preşedintele răspunde”.

Şeful statului nu a ezitat să le dea o replică şi celor din opoziţie care au criticat modul în care a fost inaugurată deschiderea toaletei: „Dar de ce voi nu aţi rezolvat problemele acestea când aţi fost mari integratori europeni? De ce nu aţi reolvat? V-aţi ocupat de alteva, de furtul miliardului? De furtul granturilor străine? Acum săriţi în cap la cei care fac”.

Deschiderea unui grup sanitar în Gimnaziul din satul Hiliuţi, raionul Râşcani, a devenit prilej pentru câţiva oficiali de a tăia panglica roşie cu această ocazie. La inaugurarea WC-ului au participat primarul satului, Alexandru Sandu, deputatul socialist Vladimir Mizdrenco, preşedintele raionului, Vasile Secrieru, şi directoarea instituţiei de învăţământ, Ana Matei.

Din imaginile foto se vede că doar primarul satului poartă mască de protecţie împotriva COVID-19 în incinta şcolii, restul participanţilor la inaugarea toaletei încalcă regulile Comisiei pentru Sănătate Publică. 

„Astăzi am efectuat o vizită de lucru în s.Hiliuţi împreună cu Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, dl. Vladimir Mizdrenco. Consiliul raional Rîşcani împreună cu dl. Vladimir Mizdrenco (amendament la Bugetul de Stat) au contribuit la construcţia grupului sanitar în Gimnaziul Hiliuţi, un lucru necesar şi solicitat de mult timp. Condiţiile necesare pentru copii şi angajaţi trebuie să le asigurăm”, a scris preşedintele raionului pe Facebook.

Inaugurarea cu mare fast a toaletei a servit drept temei şi pentru critici.

„Veacul de apoi! Să bagi în veceu copii, pentru ca tu, ditamai preşedinte de raion, primar şi netot deputat, să faci o fotografie pentru "istorie" cum tai panglica socialistă... Buni de legat!”, a scris deputata Platformei DA Maria Ciobanu.

O reacţie critică a venit şi din partea fostei ministre a Sănătăţii, Ala Nemerenco: „Suntem blocaţi în pandemie şi înecaţi în covid. Oamenii mor şi numărătoarea a trecut de mie. Economia la pământ. Izolaţi de toată lumea. În topul ruşinii. Parlamentul mai mult lipsă decât în lucru. Şi în acest timp deputaţii socialişti ocupaţi cu tăiatul panglicilor roşii prin WC”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite